“VANDALUL” – UNTEATRU

August 5, 2016, 6:38 am

TREI ACTORI SE ADAPTEAZĂ ADMIRABIL UNUI TEXT DIFICIL

Actorul american Hamish Linklater, cunoscut cinefililor din filme precum “The Big Short” și “Magic in the Moonlight” este autorul piesei “Vandalul”, jucată cu succes în America și a venit la UNTEATRU să asiste la premiera cu textul său special. Piesa este încărcată în sugestii tematice prin destăinuirile celor trei personaje, suflete afectate de singurătate care se vor confrunta într-o acțiune amplificată abia spre final. Prima parte a piesei dezvoltă un suspans aparte, dar cea de a doua parte prinde nuanțe de telenovelă prin evocări. Centrul tematic sunt singurătatea și conflictul între generații care este diminuat pe parcursul acțiunii când sunt abordate alte puncte nevralgice ale societății – lipsa de comunicare, familia, efectele pierderii celor dragi, etc. Trei personaje se vor întâlni întâmplător - adolescentul Robert și tatăl său cu Margaret O’Connell, o femeie văduvă, marcată de suferința unui destin frânt, personajele sunt cu pricepere construite de autorul piesei, desprinse parcă din realitatea curentă.

Regizoarea Andreea Vulpe traduce, adaptează textul și îl transpune scenic inspirat pentru a transmite emoționant mesajele scrierii. Reușita regiei are drept factor principal coordonarea excelenților actori aleși în distribuție, îndrumarea lor cu atenție pentru a descifra în profunzime situațiile și susține relațiile dintre personaje. Andreea Vulpe urmărește ca spectacolul să aibă atmosferă, ritm și suspans.

Surprinzător este Ionuț Vișan în rolul lui Robert, adolescentul rebel care nu și-a cunoscut mama și e revoltat pe tatăl său. În prima scenă a întâlnirii lui Robert cu doamna Margaret O’Connell într-o stație de autobuz, actorul uimește prin descifrarea cu fină expresie comică a ironiei cu care adolescentul privește viața, ca apoi Ionuț Vișan să îmbogățească personajul, dezvăluind nuanțat tristețea interioară tăinuită a celui lipsit de afecțiunea mamei. Remarcabil este Ionuț Vișan în acest rol. Din nou, Mihaela Trofimov prezintă ireproșabil un personaj complex, pe Margaret aflată în degringoladă după moartea soțului care i-a înșelat încrederea. Actrița sugerează în fiecare moment stările interioare ale acestei femei care vrea să își ascundă nefericirea. Evoluează în trepte caracterizarea tatălui prin interpretarea deosebită a actorului Liviu Pintileasa. Singurătatea înăsprește comportamentul tatălui care își dorește de fapt o relația cu fiul, dar nu poate să afle calea apropierii de el, interpretarea situațiilor este minuțios susținută de Liviu Pintileasa.

Un cadru scenografic în esență imaginat de Daniel Titza creează atmosferă reprezentației și sprijină actorii aflați în imediata apropiere a publicului.

“Vandalul” este o coproducție cu Televiziunea Română care a inițiat o stagiune estivală, nu pe micul ecran, ci în curtea TVR! Sperăm că spectacolul va intra până la urmă în programul teatrului de televiziune. “Vandalul” rămâne însă, ca o reușită a minunatei echipe de la UNTEATRU, transmite emoție și provoacă la gândire publicul.

↧

ZILELE UNTEATRU

August 5, 2016, 6:43 am

≫ Next: “MEDEEA, MAMA MEA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

≪ Previous: “VANDALUL” – UNTEATRU

UN TEATRU INDEPENDENT DE VALOARE

În plină caniculă, la sediul nou ce îl deține de un an în strada Sfinții Apostoli nr.44, UNTEATRU a fost invadat de un numeros public pentru a urmări programul bogat prezentat pentru sărbătorirea a șase ani de existență a acestui teatru independent, ZILELE UNTEATRU (28 iulie – 4 august).

ANDREI și ANDREEA GROSU au inițiat UNTEATRUși au reușit a se afirma nu numai ca un cuplu regizoral remarcabil, ci și ca manageri. Au ales un repertoriu excelent conceput din titluri de referință și din piese actuale de importanță tematică; multe din spectacolele din repertoriu se joacă de șase ani cu succes. Au reușit să construiască o echipă de “prieteni”, în special din tineri actori, căreia s-au alăturat și câțiva actori cu mare experiență, o echipă strălucită – Alina Berzunteanu, Andrei Seușan, Bogdan Cotleț, Constantin Cojocaru, Corina Moise, Cristina Casian, Florina Gleznea, Ionuț Grama, Ionuț Vișan, Liviu Pintileasa, Mădălina Anea, Mihaela Trofimov, Peter Kerek, Richard Bovnoczki, Sabrina Iaschevici, Șerban Pavlu, Silviu Debu. Mulți sunt actori independenți, alături de ei fiind însă, și interpreți din teatre instituționalizate. Andrei și Andreea Grosu au reușit și mutarea teatrului într-un sediu mai generos, dar așteaptă firește și un ajutor de la sponsori pentru unele renovări. Acești tineri regizori și manageri pricepuți, ridică UNTEATRU pe primul loc în zona teatrului independent, obțin premii spectacole din repertoriu, lansează tineri actori, regizori și scenografi. Toate aceste realizări se petrec în vreme ce cultura este tratată ca o Cenușăreasă la noi, iar teatrul independent nu beneficiază de un sprijin legislativ precum în alte țări europene surate.

Programul ZILELE UNTEATRU a inclus opt spectacole de teatru și șase concerte, plus un vernisaj de fotografii realizate de Adi Bulboacă. Din cele opt spectacole – “Trădare”, “Livada de vișini” și “The sunset limited” au fost comentate pe acest blog la data premierii, celelalte patru s-au lansat la acest eveniment de aniversare și le vom acorda atenția cuvenită; un spectacol invitat de la New York “We should have seen the lights aiready” cu un colaj din piesele lui Matei Vișniec, având în distribuție pe Vasile Flutur, actor stabilit în America, a completat programul.

ZILELE UNTEATRU pot fi considerate un eveniment al mișcării teatrale independente ce asigură că viitorul teatrului nostru are tineri creatori de valoare. Aceștia au creat o echipă pentru că actul teatral nu se poate înfăptui decât în echipă, o echipă devotată conceptului că un spectacol este un act cultural ce transmite emoție.

ANDREI și ANDREEA GROSU declară : “Pentru noi UNTEATRU înseamnă emoție. Emoția încercărilor, emoția îndrăgostirii, emoția descoperirilor, emoție în toate formele ei.” Au reușit prin proiectele realizate cu echipa de “prieteni”, în șase ani să transmită EMOȚIE Marelui Public.

La mulți ani UNTEATRU, inspirație și forță de luptă cu sistemul social în care cultura este tratată ca o Cenușăreasă!

↧

“MEDEEA, MAMA MEA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

August 15, 2016, 4:06 am

≫ Next: “TANGO” – TEATRUL “BULANDRA” ( Studio SPACE - Laboratorul de Noapte)

≪ Previous: ZILELE UNTEATRU

O NOUĂ GENERAȚIE DE ACTORI ÎȘI CONSOLIDEAZĂ VALOAREA

Anul trecut, Naționalul bucureștean a găzduit festivalul internațional NETA (New European Theatre Action), iar în progamul său se afla și “Medeea, mama mea”, spectacol al Teatrului Laborator “Sfumato” din Sofia. (Festivalul a fost comentat pe acest blog.) Autori ai textului erau Ivan Dobcev și Stefan Ivanov. Textul prezentat acum, pe prima scenă a țării, poartă semnătura doar a lui Ivan Dobcev și a suferit unele modificări pentru a consolida tema de bază propusă – curentul actual al migrației. Spectacolul are drept regizori pe Ivan Dobcev și Margareta Mladenova, inițiatorii Teatrului “Sfumato” de la Sofia, un laborator de creație preocupat de ruperea convenției teatrale tradiționale. Cei doi regizori aplică și spectacolului din Capitală aceiași metodă de inovație teatrală, servită și de compoziția textului apropiată de schema teatrului epic.

Piesa “Medeea, mama mea” atenționează asupra problemei migrației axată în special pe segmentul etniei romilor din țările estice, temă subliniată și prin comentariile muzicale inspirat create de Assen Avramov. Conceptul regizoral amplifică tematica prin imagini cu trimitere spre fenomenul actual al migrației din Orient, în special prin ținuta personajelor feminine. Planul principal al textului e susținut prin monologurile a trei femei care relatează dramele suferite prin abuzuri și înstrăinarea copiilor. Planul doi al textului motivează și titlul prin evocarea mitului celebrului personaj Medeea, cât și prin povestea balenei Goliat, pentru a marca disperarea emigranților. Personajele principale ale acestui plan sunt Bojdar care zace pe un pat de spital și în delirul său trăiește drama căutării mamei, alături fiindu-i Teodor ale cărui comentarii uneori au trimiteri culturale forțate.

Lui Ivan Dobcev îi mai aparține și scenografia cu intenții de a puncta vizual metaforele piesei sale originale. La începutul reprezentației decorul se rezumă la un zid de spital alb cu înscrisul roșu “Emergency” prin care se lansează convenția teatrală a “urgenței” de a privi mai atent lumea din jur. În spatele acestui zid se descoperă decorul straniu al suferinței lui Bojdar. Accente muzicale, songuri și momente de dans însoțesc evocările celor rătăciți pe drumul vieții. Spectacolul este un reușit experiment teatral pe o temă gravă a actualității.

Întruparea scenică a celor opt personaje solicită actorii pentru a demonstra capacitățile multiple pe care le dețin - cântă, dansează, susțin impresionant monologurile - poveste care evocă destinul fiecărui personaj feminin, în special. Reîntâlnim în distribuție actori cu CV-uri bogate, absolvenți din 2001 până în prezent de la diverse universități de artă – Florentina Țilea, Aylin Cadîr, Mădălin Mandin, George Piștereanu, Iloana Brezoianu, Ionuț Toader, Ionuț Niculae, doar Alin Potop este încă student. Mai toți au jucat în filme de lung și scurt metraj, au participat la diverse proiecte dezvoltate în teatrele independente și de stat. Sunt tineri ajunși la deplină maturitate creatoare prin multipla activitate ce le-a adus remarcarea deplină.

În acest spectacol amintim de pildă, interpretarea de excepție a actrițelor Florentin Țilea (Jupâna), Iloana Brezoianu (Isaura) și Aylin Cadîr (Zambila) care susțin ample monologuri dramatice. Se integrează perfect atmosferei impuse de monologuri – Mădălin Mandin (Johny), George Piștereanu (Gugstean) și Ionuț Niculae (Leonsio), colorând dramatic cu accente ironice uneori, situațiile evocate. Trebuie subliniat că interpreții prin cântec și mișcare, prin expresie gestuală și rostirea cu sens profund a subtextului replicii, construiesc admirabil diverse personaje. Muzica este live prin contribuția remarcabilă datorată lui Emilian Ciobanu – acordeon și Bianca Drăgoi – vioară.

Două roluri deosebit de dificile cu intenția de a încărca textul prin metafore și comentarii filosofice – Bojdar și Teodor sunt dezvoltate cu abilitate de Alin Potop și Ionuț Toader. Actorii reușesc să redea profilul interior al personajelor.

“Medeea, mama mea” poate fi considerat un experiment teatral provocator ce transmite emoție prin dăruirea interpreților pentru susținerea tematicii sale dramatice. Este un spectacol de actualitate despre fenomenul dramatic al migrației, ambalat atractiv muzical.

↧

“TANGO” – TEATRUL “BULANDRA” ( Studio SPACE - Laboratorul de Noapte)

August 19, 2016, 6:28 am

≫ Next: “JACQUES ȘI STĂPÂNUL SĂU” – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA

≪ Previous: “MEDEEA, MAMA MEA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

ZDRENȚE … ȘI LA PROPIU ȘI LA FIGURAT

Este remarcabilă inițiativa directorului Teatrului “Bulandra” de a găzdui spectacole ale absolvenților. A găzduit și a inclus în repertoriul curent al teatrului - “INCENDII”, spectacol remarcabil de absolvire a trei ani de studiu al unei echipe de la UNATC, comentat și pe acest blog. Nu întodeauna are însă, șansa de a descoperii astfel de spectacole – examen. Laboratorul de Noapte al Studioului Space a primit “Tango” realizat de studenții de la “masterclass”, tot de la UNATC cu o distribuție ce include și actori ai teatrului, în regia și scenografia unor tinere aspirante la creații originale.

Regizoarea Laura Vlad a ales una din piesele celebre ale dramaturgului și prozatorului polonez Slawomir Mrozek (1930 – 2013), “Tango”, preferată și a multor repertorii din teatrele noastre. Stilul marelui dramaturg este apropiat de teatrul absurd și de suprarealism. Scrisă în 1964, piesa “Tango” aduce în atenție povestea unei familii numeroase marcată de conflictul între generații, animat și de sistemul social al unor regimuri totalitare. Personajul central, tânărul Artur se revoltă împotriva mentalităților diverse și imoralității care îi macină familia, vrea schimbare și adevăr; mulți analiști îl consideră pe Artur, un Hamlet modern. Revolta îi aduce un sfârșit tragic, iar locul său în familie va fi preluat de servitorul Edek, un primitiv, ca și Caliban din “Furtuna” lui Shakespeare. Artur cel răzvrătit, vrea o nouă ordine, dar nu găsește soluții pentru transformările dorite. Trebuie precizat pe scurt demersul acțiunii pentru a analiza tratarea scenică a piesei de către cei de la “masterclass”, piesă în care Mrozek, cu pricepere desăvârșită, creionează psihologia fiecărui personaj pentru a motiva propunerea tematică. În planul secund al conflictului, dramaturgul dezvoltă și o satiră dură la adresa experimentelor artistice, preocupare de bază a tatălui lui Arthur, Stomil. Poate acest plan secund a înspirat-o și pe regizoarea Laura Vlat în experimentul său teatral de politizare forțată a textului! Regizoarea tratează tragicomedia lui Mrozek drept o comedie horror, exagerând ridicol în proiectul său pe evidențierea pericolului regimurilor totalitare. Polonezul a criticat aspru în multe din piesele sale totalitarismul, dictatura, pentru a evidenția efectele dramatice aduse mentalității celor care se confruntă cu astfel de sisteme sociale bolnave. Laura Vlad își va sprijini viziunea regizorală pe scenografie și proiecțiile considerate la noi în continuare, inovații teatrale.

Decorul imaginat de Emilia Furdui în Studioul Space cu puține locuri și spectatorii distribuiți pe trei laturi ale spațiului de joc, nu reușește să sugereze nimic în raport cu textul, decât să … sufoce publicul. Toți pereții sălii și podeaua sunt decorate cu … “zdrențe”, cu costume de teatru ajunse zdrențe prăfuite. O astfel de imagine generală, bănuim că ar avea drept scop, trimiterea spre o lume distrusă, plină de lepădături. Costumele Wilhelminei Arz completează intențiile decorului. Fără suport pentru evidențierea tipologiei personajelor, costumele amestecă stiluri de croi și culoare. În centrul spațiului de joc, decorul se completează cu un catafalc. Spre finalul reprezentației, zdrențele “covor” al podelei vor fi strânse cu ajutorul mașiniștilor. Podeaua, ca și catafalcul vor prinde culoarea stridentă de roșu, cu trimitere poate spre vremea totalitarismului comunist. Proiecțiile intervin mereu pe zdrențele de pe pereți prin trimiteri la … epoca lui Hitler și Mao Zedong! Lipsită de coerență fiind, viziunea regizorală dornică doar de originalitate, distruge substratul piesei și consistența personajelor.

În debutul reprezentației, Arthur, înveșmântat într-un costum decent pe linie contemporană, studiază o carte de anatomie în apropierea spectatorilor, intenția regizorală fiind poate, de a motiva revoltele ulterioare ale tânărului, iscate de lipsa coloanei vertebrale a celor din familia sa. Fără suport în text, regia îl va transforma apoi, pe Arhur prin manifestările sale într-o sosie a lui … Napoleon, urmând mimarea lui … Hitler! Astfel, personajul lui Mrozek și menirea sa în conflict sunt spulberate de inovațiile stupide ale regiei. Aberantele efecte de imagini în tratarea scenică a piesei, cu dorința regiei de condamnare a regimurilor totalitariste, anulează comedia amară construită de polonez prin personaje și relațiile dintre ele.

Regizoarea nu acordă importanța cuvenită actorului într-un spectacol. Toți actorii distribuiți nu își pot dezvolta credibil personajele atribuite din cauza regiei și scenografiei care le anihilează bunele intenții. Salvează esența caracterizării personajelor, Doru Ana în interpretarea cu finețe a tatălui extravagant, Stomil și Ana – Ioana Macarie în Eleonora, mama imorală. Cu măestrie cei doi actori sugerează în multe momente nuanțat, tipologia personajelor. Ionuț Toader pornește o prezentare credibilă a revoltei lui Artur în fața imoralității familiei, dar regia obligă personajul pe parcursul reprezentației la manifestări de isterie ca un individ aflat în căutarea puterii absolute, în dezavantajul actorului. În Ala, iubita naivă a revoltatului Artur, se remarcă Eliza Păun; costumele personajului și expunerea regizorală falsă a relației dintre cei doi, afectează interpretarea rolului de către tânăra actriță. Încearcă să creioneze cerdibil Constantin Dogioiu, profilul lui Edek, un troglodit. Menirea personajului pentru mesajul textului, se anulează însă, prin grotescul impus de regie în definirea sa. Viziunea regizorală îl arată de pildă, pe Edek cum face dragoste cu … o planșă din “Anatomia” studiată în debutul reprezentației de Artur sau în final, transformarea acestuia ca imagine într-un dictator amintind de cel din Venezuela.

În cei doi bătrâni – Eugenia și Eugen, actori cu experiență și personalitate, încearcă să treacă peste artificiile regizorale exagerate, să arate convingător în unele momente, starea de ramolisment a personajelor. Regia caricaturizează personajele, iar Mirela Gorea și Ion Chelaru reușesc totuși, uneori să puncteze esența tipologiilor respective.

Ambiția regizoarei de a supra solicita în numele inovației teatrale tematica piesei, are drept rezultat un talmeș-balmeș de imagini cu … zdrențe și la propiu și la figurat. Actorii nu sunt folosiți la valoarea lor pentru a prezenta personajele unei familii cu mentalități afectate ca rezultat al unor sisteme sociale totalitare. Spectacolul este lipsit de coerență în specularea teatrală a sugestiilor textului.

↧

“JACQUES ȘI STĂPÂNUL SĂU” – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA

August 23, 2016, 4:40 am

≫ Next: “WITH A LITTLE HELP FROM MY FRIENDS sau UN JOC PE BUNE” – TEATRUL EXCELSIOR

≪ Previous: “TANGO” – TEATRUL “BULANDRA” ( Studio SPACE - Laboratorul de Noapte)

IMAGINE REUȘITĂ, ACTORI BUNI, TEMATICĂ IGNORATĂ

Uniți în echipă, se remarcă totuși, personalitatea actorilor Mihaela Trofimov, Adrian Ștefan, Alina Florea, Corina Borș, Narcisa Novac în interpretarea a două sau trei roluri. Lor li se alătură Liviu Pintileasa, Ionuț Vișan și Silviu Debu care construiesc ireproșabil personajele principale. Într-un cadru intim, cu spectatorii în imediata apropiere, așezați de o parte și alta a spațiului de joc ce sugerează un drum al căutărilor, actorii se adaptează relatării unor evocări, povești cu aparentă tentă erotică, din piesa cu un substrat profund tematic a scriitorului ceh contemporan, Milan Kundera.

Romancier răsplătit cu premii importante, Milan Kundera scrie și piesa “Jacqes și stăpânul său” drept “Omagiu lui Denis Diderot”, o comedie cu final dramatic. Acest text special, inspirat de comentariile filosofice ale lui Diderot în romanul “Jacques fatalistul și stăpânul lui”, propune cinci istorioare despre “dragoste” în “Epoca luminii” din secolul XVIII, “variațiuni la arta variațiunilor”, dar cu trimitere directă la lumea de astăzi. Un monolog radiofonic, prolog al reprezentației, stabilește intențiile tematice ale celor cinci povestiri, subliniate spre final și prin replica “Lumea asta e putredă!”.

Textul poate fi considerat o parabolă ingenioasă cu trimiteri la actualitate, o fabulă cu trei finaluri amare prilejuite de pedepsirea prin spânzurare a lui Jacques. Drumul în viață lipsit de moralitate este substratul satiric al istoriilor frivole de amor relatate. Acțiunea se derulează pe două planuri – cel al oamenilor simpli reprezentați prin Jacques, slujitorul și cel al stăpânului său, “filosoful” din clasa sus pusă. Planurile se intersectează printr-un montaj alert, iar faptele sunt comentate de cei doi - stăpânul și sluga.

Atractivitatea ilustrării scenice a textului are un sprijin meritoriu prin creatoarea costumelor, Cristina Milea. Decorul nu există, spațiul de joc e un drum gol, unde la fiecare capăt se marchează modest posibile locuri ale acțiunii. La unul din capete, pe un ecran apar jocuri de umbre cu spânzurarea lui Jaques, forțat aduse în conceptul regizoral. Costumele numeroase de epocă sunt imaginate de Cristina Milea, cu fantezie și discrete trimiteri simbolice. Un exemplu ar fi de pildă, praful ce apare pe veșmintele unor nobili. Regia se rezumă la “variațiuni la arta variațiunilor” erotice cu finețe conduse, fără însă, să sublinieze rostul comentariilor lui Jacques și stăpânului, fără să sporească ritmul căutărilor celor doi pe calea aparent fără sfârșit parcursă. Spectacolul pare o comedie banală despre o lume apusă, și mai puțin o satiră acidă despre noi cei de astăzi, cum sugerează tematic scriitorul. Regizorul încearcă timid să instaureze în unele momente, în special prin Jacques o relaționare cu spectatorii, să sugereze un fel de teatru în teatrul vieții.

Admirabil reușesc actorii să înfăptuiască schițe de personaje-argument, cât și trecereile de la o tipologie la alta. Mihaela Trofimov este când o Hangiță provocatoare, când o Marchiză năzuroasă care vrea să câștige iubire și eșecul îl pedepsește pe căi neortodoxe, actriță schimbă gama expresiilor credibil, cu abilitate. Ireproșabili sunt Adrian Ștefan în trei roluri diverse, ca și Alin Florea, alături de Corina Borș în Justine și Fiica, Narcisa Novac în Mama și Agathe, toți oferă schițe de caricaturi tipologice reușite. Silviu Debu evidențiază nuanțat caracterul cavalerului Saint-Quen. Greul reprezentației revine lui Liviu Pintileasa (Jacques) și Ionuț Vișan (Stăpânul lui Jacques). Actorii construiesc subtil personajele, numai că regia nu exploatează nota de actualitate a celor două tipologii care reprezintă segmente sociale opozante. Liviu Pintileasa subliniază sinceritatea lui Jacques, judecător al fiecărei situații. Prin gest și expresie, Ionuț Vișan cu atenție dezvăluie și frământările interioare ale nobilului “filosof”, uneori primitiv în dorințe, alteori trist în constatările referitoare la diverse situații.

“Jacques și stăpânul său”, o piesă deosebită prin construct și intenții tematice, rămâne doar, o comedie simplistă care beneficiază de actori apreciabili și de costume încântătoare, un spectacol însă, nefinalizat regizoral pentru demersul tematic convingător și actual al scrierii.

↧

“WITH A LITTLE HELP FROM MY FRIENDS sau UN JOC PE BUNE” – TEATRUL EXCELSIOR

August 28, 2016, 2:19 am

≫ Next: “VĂDUVA VESELĂ” – OPERA NAȚIONALĂ din BUCUREȘTI

≪ Previous: “JACQUES ȘI STĂPÂNUL SĂU” – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA

SĂ PRIVIM CU ATENȚIE, TÂNĂRA GENERAȚIE !

Lăudabilă este înscrierea în repertoriul Teatrului Excelsior a piesei dramaturgului și prozatorului Maria Manolescu - “With a little help my friends sau Un joc pe bune”, cu precizarea “Spectacolul este recomandat tinerilor peste 16 ani”. Maria Manolescu este preocupată în scrierile sale de problema tinerei generații. Amintim de pildă și piesa “Sado – Maso Blues Bar” care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic, în regia Gianinei Cărbunariu.

În “With a little help my friends sau Un joc pe bune”, dramaturgul propune o radiografie dramatică a unui segment din lumea bulversată astăzi, a adolescenților, cu replică în limbajul “cool” specific lor căreia îi atribuie sensuri multiple. “With a little help my friends” este și titlul unei cunoscute piese muzicale a formației Beatles, ales pentru a sublinia tematica piesei. “Cu un mic ajutor din partea prietenilor” ar putea spune și eroul piesei, Miki, destinul lui s-ar putea schimba. Original, dramaturgul relatează povestea a cinci adolescenți ajunși la mare în vacanță, unde Miki propune un joc sinistru, amintind de ruleta rusească. Ar vrea să se sinucidă, dar dă pistolul prietenilor să apese pe trăgaci. Se atenționează astfel, asupra stării grave în care se află mulți tineri cu sufletele lipsite de idealuri. În scurtele precizări ale vieții fiecăruia, se arată că familia, școala, societatea în general, nu sunt alături de adolescenți într-o perioadă cheie existențială. Tinerii preiau mecanic bombardamentul comunicării, brutal “cultivat” de familie și societate. Erotismul, drogul, homosexualitatea devin astfel, preocupări false care le distrug personalitatea. Povestea lui Miki și a “prietenilor” săi Radu, Andi, Ada și Ruxandra, avertizează că situația educației tinerei generații este gravă cu rezultate dramatice pentru cei de la care se așteaptă că mâine vor transforma în bine societatea. Maria Manolescu realizează o analiză a psihologiei tinerilor de astăzi prin personaje bine construite, desprinse din realitatea curentă. Spectatorilor tineri cărora le este deticată piesa, li se oferă o “lecție” vie despre rostul prieteniei și comunicării, iar celor maturi, avertismentul că sunt vinovați de debusolarea celor tineri cu destine frânte.

Dacă piesa este scrisă convingător în linie realistă, cu subtile argumente pentru tensiunea situațiilor, spectacolul regizorului Alexandru Mâzgăreanu în colaborare cu scenograful Romulus Boicu, alege calea metaforelor exagerate, forțat plasate. Un decor abstract ar vrea să sugereze malul mării, refugiul celor cinci tineri; plaja e compusă dintr-un cort, o groapă în prim planul spațiului de joc și … “statuia” imensă a unui chip, să-i spunem de înger în planul central. Elementele decorului alese de scenograful Romulus Boicu pornesc și de la conceptul regizoral prin care Alexandru Mâzgăreanu ar dori să sublinieze forțat intențiile tematicii dezvoltate dramatic în piesă. Regia apelează și la proiecții prin care grotesc se transformă chipul “îngerului” în imagini care indică disperare sau moarte. Aceste efecte regizorale stridente sunt realizate prin “Video Mapping & Design: Luca Achim și Cristian Niculescu”, par adresate ilustrării stilului scrierii unui alt text și nu fac decât distrug admosfera dramatică a situațiilor și afectează interpretarea actorilor, ca și muzica lui Alexandru Suciu. Un finalul deschis e compus scenic schematic. Jocul celor cinci “prieteni” cu moartea ar vrea să pună stângaci trei întrebări - Miki s-a sinucis sau pistolul s-a descărcat din greșeală ori el chiar, a fost împușcat de unul din participanții la acest sinistru joc.

Tinerii actori Vlad Bălan (Radu), Andrei Cătălin (Andi), Irina Antonie (Ada) și Beatrice Rubică (Ruxandra) se transpun credibil în aceste personaje și reușesc să sugereze lipsa lor de idealuri, că sunt suflete rătăcite la începutul drumului în viață care nu pot comunica și cunoaște cauzele interioare ce le marchează destinele. Miki este pilonul central al situațiilor care domină acțiunea, iar Alexandru Voicu reușește să transmită cu nuanță stările prin care trece tânărul, confuziile ce îi frâneză perceperea reală a situațiilor și relațiilor din jur. Fiecare actor merită aprecieri pentru susținerea relațiilor dintre “prietenii” grupului și când personajul interpretat e lipsit de replică. Teatrul Excelsior demonstrează din nou, că și-a apropiat tineri actori cu har.

“With a little help my friends sau Un joc pe bune” rămâne o alegere repertorială inspirată, cu o piesă bine scrisă, de actualitate acută. Regizorul Alexandru Mâzgăreanu, remarcat prin alte spectacole reușit tratate teatral, din păcate, de astă dată încearcă inovații ce nu servesc credibil substratul piesei.

P.S. O distinsă profesoară m-a însoțit la spectacol, iar la aplauze, impresionată a spus : “Voi recomanda insistent acest spectacol elevilor și în mod special colegilor pentru că textul surprinde emoționant starea dramatică a tinerei generații, stare de care și dascălii sunt responsabili.”

↧

“VĂDUVA VESELĂ” – OPERA NAȚIONALĂ din BUCUREȘTI

September 4, 2016, 6:16 am

≫ Next: GALA TÂNĂRULUI ACTOR “HOP” – EDIȚIA a XIX-a

≪ Previous: “WITH A LITTLE HELP FROM MY FRIENDS sau UN JOC PE BUNE” – TEATRUL EXCELSIOR

OGLINDA ZILELOR NOASTRE, MIRACULOS “LUMINATĂ”

De la “Trilogia antică”, regizorul Andrei Șerban nu a mai făcut “cadou” publicului, un astfel de spectacol miraculos. Evident, “Trilogia” și “Văduva veselă” sunt segmente culturale total diferite, dar inspirația creatoare cu perfecțiune aplicată scenic de regizor acestor spectacole, le apropie ca valoare.

E posibil ca pe unii, să le spunem doar “tradiționaliști”, să-i șocheze, poate chiar să îi revolte acest spectacol cu celebra operetă “Văduva veselă” de Franz Lehar, lansată în 1905. Le amintim însă, că trăim în secolul XXI și cum spunea consacratul om de teatru, Peter Brook, “artă și prezent” sunt rostul oricărui spectacol. În fața Marelui Public, reușita unei reprezentații depinde de cum se prezintă artistic pe scenă și cum rezonează la realitatea curentă.

Spre deosebire de operă, unde muzica este limbajul universal al comunicării, opereta ansamblează linia melodică și dansul, cu dialogul vorbit. Regizorul Andrei Șerban și-a permis și a reușit pentru acest spectacol să aplice o actualizare a libretului scris la începutul secolului trecut de Viktor Leon și Leo Stein. Se respectă acțiunea libretului în amănuntul situațiilor și se propune o adatare performant concepută de Daniela Dima și Andrei Șerban cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu și Andrei Pleșu. Intenția de a actualiza astfel libretul nu poate fi considerată un sacrilegiu pentru că replica sa vorbită nu aparținea lui Shakespeare al cărui cuvânt bogat în sensuri e adeseori terfelit în numele originalității și actualizării de mulți regizori. Acțiunea libretului scris de Viktor Leon și Leo Stein e dictată în principal prin personaje dintr-o țară inventată din Balcani, aflată în faliment, bezmetică social, imorală, dominată de impostori. Conflictul se iscă în jurul tinerei văduve Hanna Glavary ajunsă miliardară prin mariaj, provenind dintr-o fată săracă, îndrăgostită cândva de prințul Danilo. După decesul soțului vârstnic vrea să își refacă viața. Se reîntâlnește cu Danilo, acțiunea se complică printr-o farsă, etc. Povestea de iubire a celor doi se petrece însă, într-un sistem degradat social, găunos. Funcționează în libret un contrast între sentimentul de iubire al celor doi și mediul social, preluat și dezvoltat în noul text vorbit. Adaptarea realizată de Daniela Dima și Andrei Șerban aduce acțiunea în zilele noastre a telefoanelor mobile, tot într-o țară inventată, de astă dată botezată Moldosovia care are un ambasador la Paris, funcționari și agenți secreți. Toți urmăresc văduva, ca averea ei să rămână la dispoziția … “interesului național” al țării din care provine.

Replicile vorbite în dezbaterile celor de la ambasada țării inventate, cu cei de la Paris dintr-o altă zonă geopolitică, sunt savuros selectate din scrierile lui Radu Paraschivescu și Andrei Pleșu, ca și în cazul altor scene. Astfel, adaptarea devine o oglindă a epocii noastre confruntată cu o multitudine de probleme.

Regizorul Andrei Șerban scoate opereta “Văduva veselă” din arhiva secolului trecut și demonstrează credibil că opereta rămâne vie și acum, nu este doar o piesă din muzeul muzicii. “Văduva veselă” se transformă prin măestria creatorului de valoare Andrei Șerban, într-un pamflet la adesa realității unei societăți imorale în care dictează promiscuitatea, impostura, hoția. Această societate e capabilă să afecteze și sentimentul iubirii care totuși, va învinge până la urmă, indiferent de sistem social. Conceptul regizoral pornit de la adaptare, oferă o radiografie satirică a situației politico-sociale, cunoscută tuturor în acest moment. Nimic nu scapă reprezentației din aspectele curente ale realității – modul în care manipulează unii nerușinat patriotismul și naționalismul, plagiatul doctoratelor, promisiunile mincinoase, goana televiziunilor după senzațional ori cultivarea aberantă a erotismului. Totul este sugerat teatral cu subtilitate, fără exagerări, cu sprijin substanțial în situații și replică. Prin aspectul vizual general, prin mișcarea ansamblului în funcție de conflict, prin dialogul vorbit, multe scene sunt răsplătite spontan de aplauzele publicului. Regizorul sparge și convenția tradițională a interpretării ariilor în limba în care au fost compuse. Cum și Franz Lehar are marcate în biografie mai multe țări, cum astăzi la noi se întâlnește vorbire în diverse limbi, noul libret apelează în cântări fie la franceză, engleză sau germană, evident dominantă fiind limba română, uneori cu accent regional în vorbirea curentă. Funcționează cum e și normal, proiecția traducerii. Se folosec discret și lavalierele pentru amplificarea necesară a emisiei vocale.

Spectacolul a fost realizat la Opera Națională din Iași și găzduit pentru cinci reprezentații de Opera Națională din București pe care avem speranța că managerul interimar Beatrice Rancea va reuși să o scuture de praful așternut ca rezultat al unor mentalități rămase și din epoca de tristă amintire a secolului trecut.

Acțiunea solicită diverse planuri de joc și inspirat scenografa Anka Lupeș, ca o adevărată arhitectă, întrebuințează și construiește ambientalul locului acțiunii pe rotativa scenei. Decorul se schimbă mereu prin tehnica rotației și privirea spectatorului va surprinde birolul decorat în roșu al ambasadorului Zetta, baia din preajmă, curtea, apoi vila Hannei de la Paris cu grădină, piscină și saună, ajunge în actul trei la cabaretul “Maxim’s”, iar în final scena va fi goală, supusă unei ninsori abundente.

Imaginea din final stopează amuzamentul satirei urmărite în prealabil și impune interior gândul că trăim într-o societate tristă prin monologul lui Njegus care ne amintește că “Am ajuns masă de manervră a unor golănași, închipuiți”. Decorul se completează prin extinderea spațiului de joc cu o punte în fața orchestrei unde se vor petrece momente cheie ale acțiunii, unele cu replică directă către spectatorii luați drept parteneri. Anka Lupeș prin decor în special și prin costume, dă o imagine încântătoare reprezentației.

O contribuție majoră la reușita spectacolului o are cum e și firesc, orchestra bine stăpânită de dirijorii Vlad Conta și Ciprian Teodorașcu, fiecare prezent într-o altă reprezentație. Partea muzicală se completează și prin acompaniamentul la pian realizat de Adina Alupei. Nu se poate trece cu vederea nici coregrafia desprinsă inventiv de Andreea Gavriliu de clișee învechite ale expresiei corporale în dans. Excelent răspund cerințelor coregrafiei cei din baletul Operei Naționale din Iași. Fetele dansatoare de can-can se dovedesc și actrițe, în scene punctate cu umor de fiecare.

Spectacolul cuprinde pentru majoritatea rolurilor, distribuție dublă, echilibrată, în ideea firească a necesității contractelor de colaborare. Urmărind două reprezentații se poate spune că nu distonează calitativ prin nimic, niciuna. Toți interpreții distribuiți sunt ireproșabili. Trebuie să nu uităm că interpretul de operetă se confruntă cu mai multe solicitări, decât cel al operei. Îmbină mai multe tehnici, e necesar să cânte, dar și să susțină ca un actor de teatru replica vorbită.

Cu migală regizorul Andrei Șerban a condus interpreții de operetă pe calea de a fi și actori apreciabili. În cuplul central al acțiunii – Hanna și Danilo - se întâlnesc în reprezentații diferite Ana Maria Donose (Opera din Iași) / Amelia Antoniu (Teatrul de Operetă din București) și Tiberius Simu / Adrian Mărcan (Opera din Brașov). Hanna în cele două interprtări este fermecătoare. Ana Maria Donose se remarcă prin timbrul vocal și temperament, Amelia Antoniu aplică o nuanță de sensibilitate văduvei și dansează cu plăcere. Ca un actor atent la expresie își construiește personajul Tiberius Simu, deosebit fiind și în interpretarea ariilor. Impune personajul Danilo și prin specularea relațiilor cu partenera, Adrian Mărcan. Un alt cuplu de echilibru al acțiunii – Valencienne și Camille de Jolidon – primește multiple sensuri prin Marta Sandu (Opera din București) / Nicoleta Maier (Teatrul Muzical “Nae Leonard” din Galați) și Andrei Fermeșanu (Opera din Iași) / Ștefan von Korch. O soție de ambasador îndrăgostită de Jolidon prezintă cu accente de umor, Marta Sandu, iar Nicoleta Maier îi speculează și trecutul de dansatoare. Ambele interprete sunt remarcabile, ca și partenerii lor Andrei Fermeșanu și Ștefan von Korch în Jolidon. Ambasadorul Zetta al țării inventate din Balcani este un rol ce solicită interpretare teatrală, iar Valentin Vasiliu / Ioan Cherata (Opera din Craiova), reușesc să se apropie de cerințele desenului tipologic al personajului. (Programul de sală nu indică în cazul interpreților Tiberius Simu, Valentin Vasiliu și Ștefan von Korch că ar aparține unei instituții din cele citate) Un rol cheie pentru adaptare este cel al lui Njegus, “funcționar” de nădejde al ambasadorului, atribuit lui Claudiu Bleonț (Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București) și Ruslan Bârlea (Teatrul Național din Cluj). Fiecare oferă prin interpretare, o altă variantă a personajului. Claudiu Bleonț, excelent apropie personajul de bufonul din “A XII-a noapte”, face din Njegus, un înțelept ce își maschează abil înțelegerea situațiilor și dorințelor sus pusului stăpân. Prin interpretarea sa, Claudiu Bleonț transnmite direct sensurile majore ale adaptării. Ruslan Bârlea accentuează sensibil latura interioară a nemulțumirii lui Njegus față de situațiile cu care se confruntă.

Personajele din planul doi al conflictelor, se evidențiază prin ireproșabila interpretare a fiecărui rol. Cântă, au expresie aplicată fiecărei tipologii, rostesc penetrant sensurile replicii – Gabriela Daha (Teatrul de Operetă din București) / Cristina Gireadă (Opera din Iași) în Zizi, Tatiana Purcaru în Violeta, Ștefan Linu în Cascada, Alexandru Savin în St. Brioche, Vasile Filimon și Eduard Sveatchevici în Bairamovici, Tudor Florența și Eduard Sveatchevici în Kromski, toți de la Opera din Iași, prezență major în distribuție, dovedind că instituția deține o echipă capabilă de spectacole reușite. Două personaje speciale sunt agenții ambasadei care o urmăresc conștiincios pe văduvă și aplică interesele ambasadorului pentru a servi așa zisul “interes național”. Prezenți cu sens satiric în multe scene, Robert Buzilă și Ovidiu Manolache de la Opera din Iași, oferă tipologia perfectă a docilului ofițer de informații din serviciile secrete.

Trebuie subliniat că toți cei din distribuție merită aplauze pentru modul în care s-au implicat în acest spectacol meritoriu, au construit personaje credibile și relațiile dintre ele, demonstrând că opereta poate avea o față contemporană, poate fi “artă și prezent”. Nu se poate trece cu vederea nici contribuția meritorie a corului Operei din Iași, în care membrii săi au devenit personaje active.

Această “Văduvă veselă” prin magicianul Andrei Șerban, arată că opereta nu este doar o distracție, că nu a îmbătrânit în muzeul muzicii, iar aplauzele recompensă pentru interpreți nu se mai pot obține astăzi doar dacă atacă vocal o notă de sus. “Văduva veselă” realizată la Opera din Iași pe când manager era acolo, Beatrice Rancea, este un spectacol de operetă – teatru memorabil, pentru “suflet și minte”, un eveniment cultural. Provoacă emoție, bună dispoziție, dar și un gând interior amar când privești pe scenă oglinda realității noastre.

↧

GALA TÂNĂRULUI ACTOR “HOP” – EDIȚIA a XIX-a

September 13, 2016, 12:59 pm

≫ Next: PREMIERE – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA și ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului BUCUREȘTI)

≪ Previous: “VĂDUVA VESELĂ” – OPERA NAȚIONALĂ din BUCUREȘTI

UN NOU FORMAT CU O PROVOCARE PENTRU STUDIU

Gala Tănârului Actor – “Hop” rămâne unul din proiectele de bază ale UNITER, un sprijin important pentru posibilitatea de a se afirma a tinerilor actori aflați la început de drum. Directori artistici au fost regretatul Cornel Todea și al ultimelor trei ediții, cunoscutul regizor Radu Afrim care a construit formule speciale, originale probelor de concurs. Director artistic pentru actuala ediție și cele două următoare este actorul MIKLOS BACS, devenit unul dintre puținii profesori cu vocație care îi mai are acum învățământul teatral, activ la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A impus Galei un nou format pornind de la tematică și apoi, implicarea concurenților în “Proba impusă”. Concurenții au fost puși în fața lui Shakespeare pentru alegerea repertoriului, fiind “Anul universal Shakespeare” prin trecerea a patru secole de la dispariția sa. Miklos Bacz declara că “monologul” selectat de concurenți poate fi o “ofrandă celui mai însemnat coleg al nostru, William Shakespeare” și Gala “Hop” își dorește să fie “o competiție profesională de cel mai înalt nivel, o declarație puternică și personală a nevoii de a fi ‘NE-BUN PENTRU ACEASTĂ LUME!’ ”. Astfel, această replică din “Hamlet” a devenit motto-ul Galei. Profesorul Miklos Bacz prin noul format completeză Gala cu un demers pedagogic remarcabil aplicat “Probei impuse”. În cinsprezece minute le-a oferit concurenților posibilitatea să prezinte o scenă în doi într-o interpretare liberă a textului ales cu o lună în urmă din momente din “A XII-a noapte” (Viola – Olivia), actul unu, scena cinci sau ”Hamlet” (Hamlet – Ofelia), actul trei, scena doi ori “Iulius Cezar” (Brutus – Cassius), actul patru, scena trei. “Este un prim pas spre rol. Este ‘citirea cu picioarele’ a textului dramatic”, cum specifică în programul de sală că se dorește a fi acest studiu. Concurenții trebuiau să dea dovadă de analiza în profunzime a piesei alese, adaptarea liberă să evidențieze acțiunea momentului, păstrând intențiile lui Shakespeare. Marile universități de teatru din lume folosesc acest exercițiu în primii ani de studiu. “Proba impusă” a ridicat cortina adevărului privind stadiul pregătirii din universitățile de artă. În acest studiu concurenții trebuiau să arate expresiv tensiunea acțiunii din scena respectivă, nu să adapteze superficial replica. Când vom comenta pe scurt prezența fiecărui tânăr în concurs la “Secțiunea individuală” sau “Secțiunea grup”, vom face referiri și la modul de înțelegere a fiecăruia a rostului pedagogic al “Probei impuse”.

În cele patru zile ale Galei, tinerii concurenți au lucrat din zori până noaptea târziu. Diminețile îi mobilizau la workshop-uri conduse de Andrei Flaviu Fălcușan și Andreea Gavriliu, apoi urmau repetiții de adaptare la sală, iar după amiază intrau în concurs până seara târziu când aveau ocazia să urmărească spectacole invitate. Efortul lor pentru a învăța mai multe despre profesia aleasă, pentru a se instrui, merită toată stima. Gala nu a fost pentru ei doar un concurs, ci și prilejul de a le fi în imediata apropiere un pedagog de vocație precum Miklos Bacz.

Și actuala ediție a avut loc la “Vox Maris Grand Resort” din Costinești, un domeniu elegant, oferit generos de Nicușor Năstase, un patron care iubește teatrul și prețuiește artiștii. A surprins participanții și prin oferta unei noi săli de spectacol, abia construită. Sala a fost echipată cu toate cele necesare pentru teatru de priceputul scenograf Adrian Damian; reflectoarele, mocheta și alte detalii au fost aduse de la Teatrul Național “I.L.Caragiale” din Capitală. Pentru realizarea acestei Gale un staff numeros a depus eforturi ca să asigure condiții depline participanților. Directorul executiv, Aura Corbeanu și echipa sa de la UNITER au demonstrat din nou, prețuire pentru tinerii concurenți.

Au participat la această Gală devenită tradițională, 29 de concurenți – 18 pentru “Secțiunea individual” și 11 pentru “Secțiunea grup”. Selecția lor petrecută în Capitală a fost efectuată de Mihai Constantin – actor, Andreea Gavriliu – actriță și coregraf, Ada Milea – actriță și cantautor, Bobi Pricop – regizor și Lia Bugnar – actriță, scriitoare, regizoare.

Amintim că acest concurs a început cu greu înainte de ’89 și s-a consolidat astăzi prin proiectul UNITER, ca importantă șansă de afirmare pentru tinerele talente; câștigătorii au devenit personalități de valoare ale mișcării noastre teatrale. Foarte mulți din marii actori maturi consacrați, apreciați în teatre, film sau pe micul ecran, au fost premiați la edițiile Galei “Hop”, unde au trecut primul… hop al afirmării.

Prezentăm pe scurt un jurnal al zilelor de concurs. Vom sublinia în jurnal și premianții remarcați de un juriu alcătuit din Victor Rebengiuc – actor, Andrei și Andreea Grosu – regizori fondatori ai teatrului independent “Unteatru”, Dorina Chiriac – actriță, Ofelia Popii – actriță.

5 septembrie

Deschiderea Galei “Hop”

Cei 29 de concurenți, îmbrăcați uniform în costume de lucru negre au oferit un amuzant moment de dans, cântec în jurul unui presupus conflict că unii sunt absolvenți la UNATC, alții la Universitatea “Babeș-Bolyai” de la Cluj-Napoca, lor alăturându-se și trei colegi de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași. Celelalte multe universități majoritatea particulare din țară și Capitală nu au avut reprezentanți la Gală. În 26 de ani toate universitățile au produs aproximativ 4 000 de actori, în fiecare an sunt aproximativ 300 de absolvenți. Firește marea lor majoritate sunt șomeri, nu își găsesc un loc în teatrele de stat și nici în firava mișcare teatrală independentă. În 26 de ani când cultura a fost trecută drept ultima roată la trăsura puterii, legislația este principalul vinovat, în special cea a învățământului care a făcut din aceste universități de artă … fabrici de rulmenți.

În deschidere au urmat apoi, precizările privind intențiile meritorii ale proiectului Galei, susținute de Ion Caramitru, președintele UNITER și directorul artistic, Miklos Bacz. O surpriză a fost și prezența ministrului culturii, Corina Șuteu, primul ministru care și-a arătat interesul pentru acest eveniment de când există Gala.

SECȚIUNEA INDIVIDUAL

ALINA PETRICĂ – UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012. Experiența câștigată în o serie de spectacole unde s-a remarcat ca actriță, dansatoare și cântăreață se făcea simțită și în concurs. A dovedit adeseori sensibilitate, rostirea atentă a cuvântului, dar rămâne neconvingătoare tratarea alegerii unui colaj complicat – “Sonată după Shakespeare”, după texte din “Romeo și Juliete” și “Sonetul 66”. Ambalajul imaginii prin care vroia să transmită sensurile cuvântului, prin costum și încărcarea cu efecte de dans și cântec, au dezavantajat-o.

La “Proba impusă” a optat pentru scena din “Hamlet” și a fost printre puținii concurenți care au reușit să îndeplinească majoritatea din intențiile acestui “etude”. Era activă în acțiune și trăia cu tensiune momentele de tăcere.

ADELA BENGESCU – UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014. “Treziți-mă, spuneți-mi cine sunt!”, colaj din texte din “Regele Lear”, “Furtuna”, “Hamlet” și “Romeo și Julieta” era un adevărat ghiveci de replici pe care dorea să-l prepare în cele zece minute atribuite monologului. “Am fost rănită la creier”, rostea într-o replică, dar “rana” era lipsa de inspirație în alegerea colajului. Încerca să sugereze diverse personaje, de pildă, un Lear ca la teatrul de revistă. Concurenta demonstra însă, în unele momente calitatea de a relaționa convingător cu publicul.

La “Proba impusă” trecea neobservată pe scenă, șoptind cuvintele fără atitudine față de acțiune aleasă.

CIPRIAN ALEXANDRU VALEA – Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa lect.univ.drd. Ionuț Caras, promoția 2016. “DE-MENTIS”, colaj după “Richard al II-lea”, “Henric al VI-lea”, “Hamlet” și “Regele Lear” și “Shakespeare și Psihiatria Dramatică” de Alexandru Olaru, era un alt ghiveci de cuvinte cu intenția penibilă de a puncta “manifestările nevrotice” ale unor personaje prin scălămbăieli teatrale. Rămâne inexplicabil cum un tânăr actor înzestrat cu date fizice și vocale a alcătuit un astfel de colaj. Se pare că dânsul, ca și alți concurenți, nu a înțeles exact motto-ul Galei: “Ne-bun pentru această lume!”.

La “Proba impusă”, în cele 15 minute de ilustrarea acțiunii din scena Ofelia – Hamlet, tânărul actor se remarca prin asimilarea logică a acțiunii, prin coerența expresiei gestuale.

OANA SERENA SECARĂ - Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa lect.univ.drd. Ionuț Caras, promoția 2016. “Încă nu am murit”, colaj din monoloagele Ioanei d’Arc din “Henric al VI-lea”, tratat teatral prin o sumedenie de efecte – mască, veșminte, au anulat sensurile majore ale replicii lui Shakespeare. Încerca ilogic să prezinte … un nebun prin acest colaj. Regretabil rămâne că tânăra concurentă și-a anihilat prin aceste artificii teatrale, realele calități manifestate uneori în rostirea cuvântului.

La “Proba impusă” nu a reușit să descifreze propunerea de exercițiu pe acțiune în scena din “Hamlet”.

ALINA LAURA ROTARU– UNATC, clasa prof.univ.dr. Valeria Sitaru, promoția 2012. În sfârșit, a fost primul concurent al zilei care a ales un colaj inspirat pentru a își impune calitățile – “De vorbă cu tine”, fragment din “A XII-a noapte”. Plăcută ca înfățișare, a încercat să definească în esență cele două personaje, Viola și Olivia, cu accente de fin umor, bine plasate. Intervențiile din off, nu își aveau însă, menirea să îi susțină interpretarea.

A ales și pentru “Proba impusă”, tot “A XII-a noapte”, unde dezinvolt s-a adaptat exercițiului de acțiune.

ALINA LAURA ROTARU a obținut Premiul pentru cea mai bună actriță a Galei.

IOANA-MARIA REPCIUC – Universitatea “Babeș - Bolyai”, clasa prof.dr.habil. Miklos Bacz, promoția 2014. “Limitact”, inspirat din “Îmblânzirea scorpiei” era colajul său … neinspirat alcătuit. Și-a început “monologul” purtând o cușcă pentru păsărele pe cap,și țipa rostind primele replici. Au urmat și alte efecte ilogice în raport cu Shakespeare care au dezavantajat interpreta. Încerca o nebunie în numele originalității și nu reușea să își evidențieze calitățile pe care le deține.

La “Proba impusă” dovedea timiditate în tratarea acțiunii.

SECȚIUNEA GRUP

“http;//eror500” în regia lui Vlad Trifaș, cu BOGDAN FLOREA ( UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2015), LUCIAN IONESCU (UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012), COSMIN TEODOR PANĂ (UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012), LAVINIA PELE (Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj-Napoca”, clasa prof.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2014) și ANDREI RADU (UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2015). Treizeci de minute spectatorii, colegi de concurs, râdeau provocați de această comedie horror după “Romeo și Julieta” și “Hamlet”. Spectacolul a și obținut prin voturile online, Premiul publicului la “Secțiunea grup”. Această - să îi spunem comedie horror - nu își avea rostul selectării decât pentru a arăta cât de superficial au perceput unii, alegerea lui Shakespeare drept temă a Galei. Groparii din “Hamlet” săpau mormântul Julietei, iar moarta era purtată mereu prin scenă, se întâlneau Romeo și Paris și duelau, aceasta era acțiunea parodică să îi zicem, a reprezentației.

La “Proba impusă”, Bogdan Florea reușea să puncteze credibil acțiunea, în scena din “Iulius Cezar”, ca și Lucian Ionescu, în aceiași scenă, dar cu un alt partener. Și Cosmin Teodor Pană, alături de un alt concurent, dovedea adaptarea la exercițiul de studiu din “Iulius Cezar”. Un haz aparte aplica scenei din “A XII-a noapte”, Lavinia Pele. Participarea lui Andrei Radu și l-a “Secțiunea individual” din ziua următoare, obligă la un comentariu mai amplu.

SPECTACOL INVITAT

“EȘTI UN ANIMAL, VISKOVITZ!” după Alessandro Boffa, adaptarea scenică și regia Tudor Lucanu, scenografia Irina Moscu, coregrafia Galea Bobeicu, producție a Teatrului “Anton Pan” din Râmnicu Vâlcea, cu Mădălina Ciotea, Reka Szasz (premiată la ediția Galei din 2014, cu distincția “1/10 pentru film la TIFF”), Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Ciprian Necula, Cătălin Asanache (concurent la Gală). Invitarea acestui spectacol de excepție poate fi considerată o LECȚIE EXEMPLARĂ pentru ce presupune talentul autentic al unor actori din tânăra generație, chiar dacă textul nu servea tema Shakespeare. (Sunt și puține teatrele care au înscrise în repertoriu spectacole ușor deplasabile cu piese ale bătrânului Will.) Sugestiv trata scenic regizorul parabola textului în care Viskovitz trece prin multiple transformări, de la o moleculă, la un pește, porc, etc până la un burete alcoolic. Actorii au avut de parcurs o largă gamă de expresie, înfăptuită scenic remarcabil. Vlad Bîrzanu și Ciprian Necula uimeau în diferitele transformări prin care trecea Viskovitz; rostirea cu multiple sensuri a replicii, ținuta gestuală a fiecăruia, dovedeau multiplele capacități deținute de acești tineri actori. Olimpiu Blaj și Cătălin Asanache prezentau deosebit și alte transformări ale lui Viskovitz. Toți cei patru actori citați, ca și Mădălina Ciotea și Reka Szasz au trecut și prin alte personaje – Liuba, mama, tata etc, rezolvând credibil diverse tipologii desprinse din realtate și trecute în rost metaforic. Interpretarea, regia, coregrafia și scenografia dezvoltau scenic perfect substratul parabolei. Spectacolul poate fi considerat o bijuterie prețioasă a actului teatral.

6 septembrie

SECȚIUNEA INDIVIDUAL

MIHAELA VELICU – UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012. Alegerea textului – “Julieta mea”, adaptare după “Romeo și Julieta”, era promițătoare pentru cunoașterea calităților interpretei. Încercarea de teatralizare exagerată printr-un dialog cu o fantoșă, o figurină roșie adusă în scenă și așezată pe un scaun, relațiile interpretei stridente cu ea, anulau remarcarea concurentei. Dialogul Julietei cu un așa zis Romeo, devenea o parodie pentru un spectacol de revistă.

În câteva momente la “Proba impusă”, concurenta se remarca prin tensiunea transmisă din dialogul-acțiune al scenei din “A XII-a noapte”.

ANDREI RADU– UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2015. “În căutarea muzicii”, după texte din “A XII-a noapte” era un colaj bine gândit în scopul de a evidenția că interpretul deține calități diverse. Rostea cu sens replica, încerca efecte de pantomimă dar, uneori agitația în mișcare îi frâna comunicarea credibilă a intențiilor pentru descifrarea situațiilor.

La “Proba impusă” încerca să construiască acțiunea scenei din “Hamlet”.

ANDREI RADU a primit Premiul pentru cel mai bun actor, cât și Premiul publicului la aceiași categorie.

ANDRADA FUSCAȘ - UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2013. Cu ambiție a dorit să treacă prin mai multe personaje feminine din “Romeo și Julieta”, Othello”, “Macbeth” și “Cum vă place” în colajul “ShakespearEA”. În zece minute era, evident foarte greu să sugereze personajele. Concurenta dovedea, uneori frazarea cu sens a replicii, dar aglomerarea de personaje a colajului au dezavantajat-o.

În exercițiul de studiu al “Probei impuse”, tânăra actriță reușea să susțină în unele momente acțiunea scenei din “Hamlet”.

RALUCA RADU– Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj – Napoca, clasa conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2015. “Apemantus – De la Nebun la Nebun”, colaj și adaptare după “Timon din Atena”, “Regele Lear” și “Hamlet” erau baza interpretării originale a concurentei. A dovedit calități deosebite prin rostirea replicii bine trecută prin gând interior și prin susținerea excelentă a relației directe cu publicul. Machiajul strident și transformarea vestimentației erau însă, artificii teatrale fără rost.

Perceperea acțiunii din “Hamlet” susținută, completată și prin tăcerile cu tensiune marcate în dialogul cu partenerul, îi aduceau remarcarea la “Proba impusă”.

RALUCA RADU este câștigătoarea Premiului “Sică Alexandrescu”, un premiu special al juriului acordat de la cea de a V-a ediție.

ȘTEFAN PAVEL– UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012. “Tocilă Melancolicul”, colaj din “Cum vă place” rămâne una din puținele alegeri repertoriale, reușite pentru un concurs cu tema Shakespeare. A reușit să prezinte cu fin umor un personaj credibil, modern alături de chitara sa. Era sincer implicat în stările melancolicului Tocilă, în manifestările susținute prin moderarea cu sens a replicilor, fără să apeleze la efecte teatrale exterioare situației.

La “Proba impusă” din prima zi de concurs, nu a reușit adaptarea la studiul propus.

ȘTEFAN PAVEL a obținut Premiul pentru prestanță și rostire scenică, acordat la inițiativa Dorinei Lazăr.

MARIA PANAINTE - UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012. Din nou, o întâlnire cu un amalgam de replici în colajul din “Comedia erorilor”, “Othello”, “Cum vă place” și “Cei doi tineri din Verona” sub titlul “Nebunia geloziei” care dezavantaja concurenta. Au intervenit și efectele teatrale dreizorii. Concurenta deținea calități, dar prezentarea prin colaj și ambalajul său, amplifica rostirea exterioară a cuvântului.

În prima zi, la “Proba impusă”, majoritatea concurenților, printre care și Maria Panainte, nu reușea adaptarea studiului la spațiul de joc.

SECȚIUNEA GRUP

“VISUL LUI ARIEL” adaptare după “Furtuna”, cu FLORIN IONUȚ CRĂCIUN (Ariel), TUDOR-RĂZVAN MORAR (Caliban) și MARIAN OLTEANU (Prospero) de la UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014. Cei trei actori au dovedit pe deplin calitățile deosebite, oferind un remarcabil spectacol, sugerând cu umor și fantezie personajele. Fiecăruia i-a revenit un monolog, rostit ireproșabil. Florin Ionuț Crăciun prezenta un spiriduș ale cărui ghidușii se susțineau și prin momente de gimnastică acrobatică, ridicolul lui Caliban se marca prin expresiile lui Tudor-Răzvan Morar, iar Marian Olteanu, cu umor puncta un altfel de Prospero. “Visul lui Ariel” specula inventiv, o latură a scrierii prin interpreți, și nu prin efecte teatrale derizorii sau vulgare. Exercițiul de originalitate al celor trei, din păcate, nu a fost remarcat de juriu și nici preferat al publicului.

La “Proba impusă”, cei trei tineri actori au încercat în unele momente să se apropie de acțiunea scenei alese.

SPECTACOL INVITAT

“FATA DIN CURCUBEU”, textul și regia Lia Bugnar, interpretă - ILONA BREZOIANU, tânără actriță care a obținut Premiul “Sică Alexandrescu” la ediția Galei din 2013 și de atunci s-a remarcat în diferite spectacole pe scene indepente sau la Naționalul din Capitală; recent a fost distinsă și cu premiul de interpretare la festivalul teatrului independent UnderCloud pentru același rol. Textul oferă un generos monolog despre situațiile prin care a trecut o femeie și au marcat-o până a ajuns să practice prostituția pentru a trăi. Impresionant construiește la nuanță personajul, actrița Ilona Brezoianu. Trăiește intens fiecare amintire și își ia publicul partener permanent; stările și aspirațiile personajului le completează prin cântece cu finețe interpretate, prin expresii gestuale. Ilona Brezoianu a prezentat concurenților spectatori, O LECȚIE DE ACTORIE prin știința înțelegerii profunzimii replicii, prin sinceritatea expresiei.

7 septembrie

SECȚIUNEA INDIVIDUAL

MARIA - VERONICA VÂRLAN – UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2016. “O felie de Shakespeare (Scrisori către Ofelia)”, colaj din “Hamlet” părea o idee interesantă de monolog. Tratarea scenică era însă, penibilă într-un decor cu o cadă de baie cu pământ și flori în interior și cu dușul de rigoare. Costumul vroia să sugereze că Ofelia nu mai e fecioară. Ansamblul vizual ales nu servea concurenta care în unele momente, dacă o priveai cu ochii închiși, rostea sensibil replica.

La “Proba impusă” a trecut neobservată.

CĂTĂLIN ASANACHE - Universitatea “Babeș - Bolyai”, clasa prof.dr.habil. Miklos Bacz, promoția 2014. Hamlet, studiu inspirat din “Hamlet”, cum și-a intitulat textul, în interpretarea concurentului nu arăta că a … studiat piesa. Îmbrăcat în costum de epocă, rostea plat replica cu pauze interminabile pe care nu le susținea prin expresie. În aceste pauze, zâmbea fără rost publicului. După prezența activă în spectacolul invitat “Ești un animal, Viskovitz”, se arăta în concurs a fi, un actor amator. A dovedit atunci că are calități sub îndrumarea regizorului, dar în recital a dezamăgit.

A optat la “Proba impusă” pentru scena din “Iulius Cezar” și erau momente când puncta tensiunea acțiunii.

DANIEL NUȚĂ – UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2015. Vroia se pare să prezinte original pe Richard al III-lea în “Regatul meu pentru un ban”, colaj de monoloage din “Richard al III-lea” cum se preciza în programul Galei. Venea din sală ca un cerșetor bezmetic, târând o rămășiță de căruță, în care se afla recuzita sa pentru Richard, rostind “Îmi dați un ban”. Imaginea era de un kitsch oribil. Când a vrut să fie Richard, dacă nu îl priveai, rostea cu sens multe replici, dovedind calități. Recitalul său a fost îngropat de ambalajul ales.

Se implica în acțiunea scenei din “Iulius Cezar” credibil, la “Proba impusă”.

CRISTINA JUNCU– UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2015. “Al tău H”, după texte din “Hamlet” era un colaj convenabil pentru interpretarea Ofeliei. Tânăra actriță și-a afirmat personalitatea în spectacole din teatrul de stat sau independent, dar inexplicabil, emoția concursului și-a pus amprenta în monologul său. Intențiile de creionare cedibilă, cu sensibilitate, a profilului Ofeliei se făceau simțite abia, în ultimele minute ale probei individuale.

La “Proba impusă”, modest s-a implicat în acțiunea scenei din “Hamlet”.

Premiul publicului pentru cea mai bună actriță, prin voturi online a revenit concurentei, CRISTINA JUNCU.

ȘTEFANIA – CARMEN MISĂILĂ - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj – Napoca, clasa conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2015. În “Hamlet: exercițiu de fragilitate”, după texte din “Hamlet”, concurenta intenționa să fie, absurd, o … Hamletă. În acest exercițiu apela la tot felul de modalități de exprimare, cântece, relaționarea cu publicul, dar nu reușea să transmită mai nimic prin acest “travesti” verbal, la care a apelat.

La “Proba impusă” din prima zi, a trecut neobservată.

EDUARD - CRISTIAN TRIFA - Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa lect.univ.drd. Ionuț Caras, promoția 2016. A intenționat să se prezinte printr-un colaj de texte din “Richard al III-lea” intitulat “Unchiu’ Richard”. Se vroia a fi un claun care satirizează cumplita figură a lui Richard. Când demersul său începea să prindă sens, recitalul s-a încheiat brusc, sub timpul alocat desfășurării.

În scena din “Iulius Cezar” de la “Proba impusă”, reușea în unele momente să sugereze acțiunea.

ALEXANDRU VOICU - UNATC, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2015. “Marele mecanism”, adaptare după “Hamlet” era colajul său care integra o serie de replici cheie din piesă. Tânărul concurent merită toată stima pentru participarea la Gală după un accident în urma căruia se deplasa în cârje, cu un picior în ghips. A reușit să impresioneze însă, prin rostirea cu dibăcie a textului, chiar dacă starea sa fizică nu îi permitea ilustrarea și prin expresia mișcării.

La “Proba impusă” a găsit soluția de a fi prezent pentru exercițiul – studiu.

ALEXANDRU VOICU a fost distins cu Premiul “Ștefan Iordache”– Marele Premiu al Galei Tânărului Actor “Hop” căruia i se alătură și Premiul Vox Marisși Premiul “1/10 pentru film la TIFF”, inițiat de Tudor Giurgiu.

SECȚIUNEA GRUP

“+ LORENZO” de Daniel Chirilă după “Romeo și Julieta” cu DANIEL CHIRILĂ (Lorenzo), LOREDANA COSOVANU (Fata), absolvenți ai Universității de Artă “George Enescu” din Iași, clasa prof.univ.dr. Mihaela Arsenescu Werner, promoția 2012 și TIBERIU ENACHE (Băiatul), de la aceiași universitate și clasă de studiu, promoția 2015. Textul se vroia a fi un fel de parodie comico – tragică, în care doi adolescenți de astăzi se îndrăgostesc și precum Romeo și Julieta, vor să le unească destinele părintele Lorenzo, luat prizonierul lor, și apoi să se sinucidă. Pe acest text fragil conceput, actorii reușeau totuși, momente apreciabile în interpretare. Loredana Cosovanu a obținut la ediția din 2012 a Galei, Premiul pentru cea mai bună actriță, și din nou și-a demonstrat talentul, prezentând cu temperament o adolescentă naivă, curioasă, îndrăgostită, colorând cu fin umor profilul personajului. Tiberiu Enache reușea să fie plauzibil în băiatul adolescent cu ifose de matur. Un Lorenzo, luat prizonier chinuit, Daniel Chirilă îl prezenta atent să nu meargă pe panta exagerărilor. Cei doi tineri actori, la “Proba impusă” se integrau fiecare – Daniel Chirilă în scena din “Iulius Cezar” și Tiberiu Enache în cea din “Hamlet” – solicitărilor studiului de acțiune în relația dialogului.

“+ LORENZO” obține la “Secțiunea grup” Premiul “Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori.

SPECTACOL INVITAT… așa zisă, surpriză!

“MĂLĂIEȘ ÎN CĂLCĂIEȘ” după “Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, regia - Daniel Chirilă, cu Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Claudia Chiraș, Tiberiu Enache, Alex Iurașcu, Ovidiu Cosovanu, Daniel Chirilă, Producător – Frilensăr & Teatrul Luni de la Green Hours. După remarcabilele demonstrații de actorie și teatralitate din spectacolele anunțate a fi invitate - “Ești un animal, Viskovitz!” și “Fata din Curcubeu”, a venit și această surpriză … neplăcută. Actorul Daniel Chirilă, ambițios vrea să fie și regizor și dramaturg, iar proiectul său “după” Ion Creangă avea drept rezultat un spectacol de revistă pentru copii. Urmărea aceiași acțiune, încercând actualizarea și un final pueril moralizator, totul împănat cu încercări de dansuri folclorice. Familia Wolf și familia Capră, actualizau povestea. În caietul program al Galei, concurentul Daniel Chirilă preciza că aceast concurs “te mai spală de prejudecăți și ifose”. Spectacolul său era însă, numai ifose. Actorii se străduiau, în funcție de posibilități, să dea credibilitate “ifoselor” adaptării și regiei. Loredana Cosovanu, Claudia Chiraș, Tiberiu Enache sau Daniel Chirilă încercau să creioneze tipologii, iar publicul se amuza copios la fițele de estradă ale lupului. Astfel de “ifose” nu spulberă “prejudecăți” și nu impun valori.

8 septembrie

SPECTACOL INVITAT – “DOR DE EMINESCU”

Eminescu rămâne comoara noastră de care trebuie să ne amintim mereu, demonstra acest spectacol memorabil.

De notorietate este faptul că Ion Caramitru dă viață versului, cuvântului, ca nimeni altcineva. De ani buni, poartă pe scena noastră și pe cele de peste hotare, “dorul de Eminescu”, de a ne aminti de el mereu privind realitatea, alături de clarinetistul unicat Aurelian – Octav Popa. Cei doi brodează emoție în jurul cuvântului lui Eminescu, o plasă în care prinde sufletul și mintea spectatorilor.

“Dor de Eminescu” nu este un recital de versuri, ci o poveste despre sentimente, atitudini, trăite de orice om, alcătuită din proza, versurile și scrierile filosofice, gândite de Eminescu. A îmbinat abil vers și proză, Ion Caramitru într-un discurs despre viață și esența ei. Alături de Aurelian – Octav Popa transmite miezul cuvintelor impresionant. Muzica originală a clarinetistului nu acompaniază cuvântul, clarinetul “vorbește” și continuă ideile rostite de Ion Caramitru. Fiecare din cei doi, povestesc despre noi și stările noastre de astăzi, pe o scenă goală cu trei scaune, fără nimic exterior ca efect. Ion Caramitreu este marele meșter al descoperirii și transmiterii bogăției de sensuri conținute de o frază sau un cuvânt.

“DOR DE EMINESCU” rămâne un STRĂLUCIT EXEMPLU de ce presupune ARTA de comunicare a gândului. Trebuie subliniat că publicului din sală, alcătuit din concurenți și invitați, i se tăiase parcă răsuflarea, ascultând pe cei doi maeștri.

ÎNTÂLNIRE CU … FILMUL

O altă idee excelentă a directorului artistic, profesorul Miklos Bacs, a fost de a prezenta scurte momente de dialog între concurenți, filmate și inspirate de secvențe din cunoscute filme românești. Tinerii actori colaborează sau vor colabora cu cinematografia și o astfel de inițiativă a fost binevenită. Mulți privitori au fost uimiți să descopere că unii concurenți erau admirabili în aceste scurte momente, după ce în probele Galei nu au reușit să se remarce. Inițiativa poate ar trebui continuată la următoarele ediții pentru că există o mare diferență între arta actorului de teatru și cel de film.

“NE-BUN PENTRU ACEASTĂ LUME”

Rezultatul workshop-urilor coordonate de Andreea Gavriliu, Ada Milea, Tudor Lucanu și Horia Suru a prins fermecător viață într-un scurt spectacol final, prezentat de concurenți. Au cântat, au dansat și-au exprimat speranța în evoluțiile viitoare.

A urmat apoi, mult așteptată decernare a premiilor.

P.S. Ca și anul trecut, Gala a fost prezentată de tânărul actor Alex Bogdan, devenit specialist în astfel de evenimente – Gala filmului “Gopo” sau Festivalul Comediei Românești, etc. Și-a dorit să fie un … bufon “cool” în acest rol, spre deliciul spectatorilor. Prezentarea sa se dorea plină de poante de estradă și uita adeseori să anunțe clar ce urmează. Spunea, uneori doar prenumele unora din cei 38 (!!) de concurenți câți credea dânsul că sunt, iar posibilul lor CV devenea un prilej de bășcălie. Alex Bogdan a avut însă, succes ca și “Vacanța mare” cândva. El este un actor de talent și de curând a reușit un remarcabil Petruchio în “Îmblânzirea scorpiei” la Teatrul de Comedie. Prezența în astfel de manifestări îi aduce popularitatea pe termen scurt însă, bufoniada sa devine manieră, iar tânărul actor poate mult mai mult decât asta.

EMOȚIE LA SUPERLATIV

Cortina peste Gala Tânărului Actor – “Hop” a căzut într-un mod original. Profesorul Miklos Bacs a rugat în final, concurenții și invitații, să ia fiecare la ieșirea din sală, câte un lampion pe care să scrie o replică din Shakespeare și apoi, la malul mării să îl aprindă și să-i dea drumul spre cer. Sute de lampioane au luminat apoi, cerul alături de stele! Cu speranțe în suflet, toți au adus astfel un omagiu … strălucit celui pentru care teatrul a fost oglinda vremii.

Superbă inițiativă de trezire la rostul teatrului în care a crezut Shakespeare și credem și noi astăzi!

CÂTEVA OBSERVAȚII GENERALE

# Ediția a XIX-a a Galei Tânărului Actor – “Hop”, închinată lui Shakespeare a fost un eveniment cultural.

# Formatul nou inițiat de profesorul Miklos Bacs a adus nu numai reguli noi - alegerea obligatorie a temei: Shakespeare și “Proba impusă” -, ci posibilitatea tinerilor concurenți de a continua cizelarea harului pe care îl dețin.

#Poate viitoarea ediție va merge pe același demers. Tema Galei poate fi și Cehov sau Caragiale pentru cunoașterea mai profundă de către tinerii actori a acestor mari dramaturgi.

#Tinerii concurenți, în marea lor majoritate au ambiționat să fie novatori în expresie teatrală, după modelul unor colegi regizori. Punerea în practică scenică a intenției lor a fost în dezavantajul interpretării textelor alese. Încărcarea cu efecte a monoloagelor, nu arăta că Shakespeare rămâne contemporanul nostru, reușea numai să terfelească sensurile cuvântului bătrânului Will.

#Alcătuirea multor colaje din scrierile lui Shakespeare era facilă. Concurenții fie că ambițioși vroiau să arate că sunt capabili să interpreteze mai multe personaje, fie că … nu citiseră cu atenție piesele lui Shakespeare.

#“Adaptările” sau precizările “După” Shakespeare nu confirmă originalitate culturală, când de pildă, Ofelia era trimisă de Hamlet la bordel. Jocul de-a dramaturgia, de a fi mai presus de Shakespeare, nu era în de favoarea concurenților.

#Tehnica vorbirii necesară unui actor și-a arătat din nou absența. Impostarea vocii, frazarea, dicția, rămân lipsuri mari ale tinerilor actori.

# Puzderia de doctori profesori de la numeroasele universități din țară a fost reprezentată, în urma selecției concurenților, doar de cei 11 concurenți de la clasa conf.univ.dr. Doru Ana, de cei 4 de la clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, de cei 2 de la clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, de un concurent de la clasa prof.univ.dr Valeria Sitaru – toți dascălii fiind de la UNATC, de 3 de la clasa prof.dr.habil. Miklos Bacs, de 3 de la clasa conf.univ.dr. Miriam Cuibus și de 3 de la clasa lect. univ drd. Ionuț Caras – dascălii fiind de la Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj – Napoca. Acestor două universități li s-a alăturat și Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași prin trei concurenți de la clasa prof.univ.dr. Mihaela Arsenescu Werner. Celelalte universități din țară și Capitală, nu au avut cine să le reprezinte!

#Noroc și succes doresc celor care au concurat la Gala Tânărului Actor – “Hop” și dacă nu au introdus într-un colaj al recitalului personal, sfaturile lui Shakespeare pentru actori, îmi permit să le amintesc, prin citatul din “Hamlet”, actul 3, scena 1:

“ Recită tirada, rogu-te, cum ți-am rostit-o eu, ușor curgător; dacă răcnești, așa cum fac mulți dintre actorii ăștia, mai bine îl pun pe crainicul cetății să-mi recite versurile. Nici nu despica văzduhul cu mâinile, așa de parcă ai tăia lemne, ci fii în totul domol (…) Nu fi nici moale, ci lasă-te călăuzit de bunul simț pe care îi ai; potrivește-ți gestul după cuvânt, cuvântul după gest, ținând seama mai ales de un lucru, să nu întreci măsura lucrurilor firești. Tot ce depășește măsura se îndepărtează de scopul teatrului, al cărui rost, dintru-nceputuri și până acum, a fost și este să-i țină lumii oglinda în față, ca să zic așa, să-i arate virtuții adevăratele ei trăsături, lucrului de scârbă propiul său chip, și vremurilor și mulțimilor înfățișarea și tiparul lor. Dar întrecând măsura sau neîmplinind-o, chiar dacă-l faci să râdă pe cel nepriceput, nu poți decât să-l amărăști pe cel cu minte sănătoasă (…)”

Fotografiile premianțiilor sunt realizate de Maria Ștefănescu și Adi Bulboacă.

↧

PREMIERE – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA și ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului BUCUREȘTI)

September 22, 2016, 8:41 am

≫ Next: “KEPLER – 438B” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

≪ Previous: GALA TÂNĂRULUI ACTOR “HOP” – EDIȚIA a XIX-a

JOCUL DE-A … ORAȘELE!

Stagiunea teatrală de toamnă 2016 debutează destul de greoi. Preocuparea de bază sunt festivalurile. Teatrele instituționalizate primesc atenție sporită din partea municipalităților, în special pentru tot felul de festivaluri care au prioritate toamna.

În această toamnă, apare în repertoriul unor teatre, și o nouă temă … orașul. Desigur, preocuparea pentru această temă nu are legătură cu lupta, de curând finalizată a orașelor București, Timișoara, Cluj-Napoca și Baia Mare pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021. (A câștigat această importantă poziție, Timișoara!)

Orașul ca temă îi preocupă și pe regizori. Cu toate că anual au loc numeroase concursuri de dramaturgie autohtonă, unii regizori scriu “scenarii de teatru” pe care le montează. Sunt și ei poate nemulțumiți de calitatea dramaturgiei noastre. Unii au câștigat și experiență în ale scrisului, după ce au practicat o sumedenie de “adaptări” când pun în scenă, mai ales clasici, preferabil fiind “DUPĂ” Shakespeare! Motivul transformării unor regizori în … dramaturgi, poate fi și de ordin financiar.

Brăila și București au devenit teme pentru Teatrul “Maria Filotti” – “Suntrack (În căutarea sunetelor pierdute într-un oraș cu soare)”, scenariul și regia Radu Afrim și pentru ArCuB - “București. Instalație umană”, dramaturgie: Radu Nica (regizor), Florin Feroiu (coregraf) și Ada Lupu (actriță). Inițiativa unor astfel de proiecte dedicate orașelor este remarcabilă. Să vedem cum a fost pusă însă, în practică.

“SUNTRACK” (“În căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare”)– este premiera Teatrul “Maria Filotti” ce deschide “Zile și Nopți de teatru la BRĂILA”, un festival care are drept generic “Teatrul, între Poveste și Criză” pentru ediția a X-a, desfășurată între 19 și 25 septembrie. Festivalul prezintă 13 spectacole - șapte din Capitală, cinci din țară și unul de la Chișinău. (Majoritatea au fost comentate pe acest blog, la data premierei) Priceputul manager al teatrului, Lucian Sabados reușește cu acest prilej să redeschidă după doi ani și jumătate de reparații a edificiului vechi de 150 de ani, sala mare a Teatrului “Maria Filotti”, o adevărată bijuterie arhitectonică, dar și să inaugureze a treia sală “Avantgarde” care se alătură sălii Studio.

De la un timp, inventivul regizor Radu Afrim, o personalitate deosebită a mișcării teatrale, se îndreaptă și către dramaturgie. După ce în 2014 realiza la Târgu Mureș, ca dramarurg și regizor, “Castingul dracului”, scrie un alt scenariu pentru teatrul din Brăila. Ideea scenariului este excelentă, de a reaminti brăilenilor, “sunetele” Brăilei și din împrejurimile acestui oraș de pe Dunăre cu un trecut aparte, când transformările milenului trei trece în uitare trecutul. Cu seriozitate s-a documentat mergând prin satele din preajma orașului. A filmat și a selectat apoi secvențe, pentru proiecțiile din spectacol (video Mihai Matei). Spectatorii au astfel prilejul de a cunoaște oameni simpli, păstrători ai tradiției care cântă și povestesc legende uitate. Naționalitățile din această zonă - români, lipoveni, bulgari, tătari, turci, dau viață trecutului uitat de orășeni; lipsesc grecii din filmări. Celor din secvențe li se alătură, prezente în momente muzicale pe scenă, Nigeri Caramanlî cu balalaica sa și Nadejea Isac cu cântece lipovenești și unul în duet cu apreciatul actor al teatrului, Valentin Terente (scenariul nici nu pomenește de celebrul Terente din balta Brăilei și actorul nu are legătură cu acea figură!). Până aici, toate bune și frumoase, de a readuce la viață o parte din “sunetele” care au animat o altă lume. Scenaristul Radu Afrim și-a dorit să pună trecutul și tradițiile, față în față cu realitatea curentă printr-o acțiune cu conflict pueril concepută însă. Povestea imaginată de regizor, aduce șase adolescenți care întâlnesc un regizor aiurit ce le propune un casting pentru un proiect muzical. Încropește un conflict între tineri, cum își schimbă iubitele partenerii și un alt conflict între regizorul alcoolic, Alin și serioasa sa scenaristă, Narcisa. Tinerii și vârsnicii susțin dialoguri stupide, uneori vulgare sau în limbajul “cool”. Se mai strecoară în unele replici și amintirea numelui unor personalități culturale născute la Brăila, de pildă, Mihail Sebastian; tinerii nu auziseră de Panait Istrati și nu îl pomenesc. Habar nu au nici de șlagărul timpului trecut – “La noi, la Brăila, la tanti Elvira …”, acum fiind la modă, manelele. Scenariul conceput de Radu Afrim pe tema – orașul Brăila și “sunetele” sale este superficial construit pentru a servi pretenția … regizorului Radu Afrim de a prezenta un spectacol “docu-fiction”.

Regizorul folosește decorul creat de Irina Moscu funcțional, cu un perete din plexiglass, transparent și ușor manevrabil pentru a se sugera diverse spații ale acțiunii. Proiecțiile sunt plasate sus, deasupra decorului. Linia vizuală generală se întâlnște adeseori și în alte spectacole. Distribuția este dominată de cei cinci tineri de la un liceu de artă din Brăila în rolurile adolescenților – Irina Anghel (Irina), Mihai Jalbă (Mihai), Andrei Moraru (Andrei), Doru Ciutacu (Doru) și Florin Stan (Stan). În dorința de a susține aspectul de realitate și document, scenaristul dă prenumele interpreților din întreaga distribuție, personajelor din scenă. Facilă idee. Grupul liceenilor cucerit de propunerea unui casting, se completează prin tânăra actriță a teatrului, Corina Georgiana Borș (Corina), remarcată și la ediția din 2015 a Galei Tânărului Actor “Hop”. Tinerii cântă, dansează, se achită conștiincios de propunerile scenariului.

Acest spectacol ce s-ar dori a fi integrat stilului de “docu-fiction” este dominat de personajele regizorului Alin și scenaristei Narcisa, desenate schematic în raport cu intențiile tematicii. Regizorul apare ca o caricatură specifică mai mult unui scheci de estradă; actorul teatrului Alin Florea se supune intențiilor regizorale de a provoca râsul publicului prin beția personajului Alin, dar se remarcă în monologul - prolog al reprezentației prin sublinierea subtilă a tematicii spectacolului. Narcisa Novac reușește în unele momente, implicarea scenaristei Narcisa pentru susținerea proiectului de căutare a cântecelor trecutului.

“Suntrack” rămâne un spectacol încropit pe tema de a aminti “sunetele” din trecut ale Brăilei și din lumea Dunării, acoperite astăzi de tendințele unei alte societăți. Tema de pornire “în căutarea sunetului pierdut într-un oraș cu soare” nu este susținută nici de scenariu și nici de ilustrarea teatrală convingătoare, logică.

“BUCUREȘTI. INSTALAȚIE UMANĂ” – ArCuB se dorește a fi “un spectacol sincretic care îmbină dansul, muzica, arta plastică și video, teatrul, performance-ul într-un mixaj original, care reprezintă oglinda fidelă și democratică a întâlnirii dintre mai mulți artiști”. Aceasta este recomandarea din programul de sală. De la recomandare la ce prezintă pe scenă cei nouă interpreți, cu adevărat mari artiști tineri recunoscuți, este însă, o cale discutabilă. Experimentul teatral prezintă o înșiruire de clișee teatrale cu replici stereotip împrumutate din bombardamentul de știri “Breaking Newss” al televiziunilor ce ar vrea să arate starea unui sistem social bolnav care macină și orașul București, acel oraș dorit a fi Capitală Europeană a Culturii. Se vrea a fi un spectacol “angajat politic”, dar scenariul este haotic compus. Sub pretext de “dramaturgie” - Ada Lupu (actriță), Florin Feroiu (coregraf) și Radu Nica (regizor), înghesuie replici - știri cu “versuri publicate în volumul ‘București ‘21’, epopee participativă” semnate de Valentina Chiriță, Diana Iepure, Nora Iuga, Claudiu Komartin și Lucian Vasilescu.

Nouă actori tineri încearcă să ilustreze prin stări trăite interior cu tensiune, prin expresii corporale, replici referitoare la problemele majore ale Capitalei, și nu numai ale sale. De la copiii străzii la câinii vagabonzi, de la săraci și cerșetori la situația alarmantă a sănătății, de la corupție la tragedia de la “Colectiv”, de la starea clădirilor la cutremur, toate sunt amintite într-un montaj aleatoriu, plus multe altele, printre ele fiind și Catedrala Neamului. Se mai rostește și replica “Ieșiți în stradă!” Scenariul uită însă, că tinerii au ieșit în stradă după tragedia de la “Colectiv”, au dat jos un guvern, dar aceiași tineri nu au mai mers apoi,“democratic”, la vot să aleagă un primar al Capitalei fără miros politic amar. Talmeș-balmeșul de replici din știrile “Breaking Newss” nu construiește temeinic un scenariu cu mesaj ce se vrea “ofensiv”, “angajat politic”, “un manifest” pentru a salva Bucureștiul de răul care îl macină.

Presupusa temă a scenariului – starea orașului București, nu are consistență și e tratată teatral prin o sumedenie de scurte improvizații specifice și primului an de studiu la universitățile de teatru. Regizorul Radu Nica își îndeplinește rolul “după un concept de Florin Feroiu” care este și autorul “mișcării scenice” agitate. Scenografia este și ea … “un concept și realizarea instalației video / obiect / deformance intro: Andu Dumitrescu”. Adeseori însă, vizualul proiecțiilor este pleonastic întrebuințat în raport cu textul. Muzica originală și sound design aparțin lui Vlaicu Goicea. Toate aceste “concepte” încearcă să le ansambleze regizorul Radu Nica într-un spectacol incoerent ca intenții, lipsite de transmitere emoțională a presupusei tematici. Spectacol se dovedește a fi rezultat al unei regii colective, la care fiecare realizator a intervenit cu intențiile de a privi realitatea prin “lupă” personală. Spectatorii sunt întâmpinați în foaierul sălii, de actorii ce poartă pe chip un fel de “mască – lupă” care le deformează chipul, momentul vrând poate, să atenționeze asupra convenției propusă de regia colectivă.

Merită toată stima pentru efortul depus să prezinte acest experiment tinerii interpreți – ILINCA MANOLACHE, CIPRIAN NICA, ADA GALEȘ, FLAVIA GIURGIU, IOANA MARCHIDAN, DANA MARINECI, NICHOLAS CAȚIANIS, DUMITRU GEORGESCU, DENIS HANGANU. Actorii nu dezvoltă personaje, caractere, sunt doar comunicatori ai unor multiple fațete ale realității, revoltați adeseori pe situațiile grave, dramatice constatate. Uneori, sunt îndrumați însă, să rostească strident “știrea”. Fiecărui interpret îi revin și momente speciale, admirabil realizate, în diverse scurte ipostaze. Actorii reușesc adeseori și relaționarea directă, sinceră cu publicul. Interpretării lor și întrebării lansate la un moment dat – “Ce facem noi, aici?”, spectacolul nu îi dă răspuns. Nu se poate integra în rândul “manifestelor” pentru că este incoerent în consistența scenariului și nu reușește să provoace emoție. Păcat de efortul acestor tineri actori care merită fiecare, mari partituri teatrale.

“București. Instalație umană” rămâne doar … o “instalație” căznită de știri “Breaking Newss” lansate de televiziuni cu profiluri diverse, dictate de patroni, în care tema majoră a informației nu funcționează corect, cum nici în acest spectacol cu pretenții de “manifest” al orașului București, tema nu se transmite convingător prin regia colectivă

↧

“KEPLER – 438B” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

September 29, 2016, 6:03 am

≫ Next: “SUNTEM ULTIMII 5” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala MICĂ)

≪ Previous: PREMIERE – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA și ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului BUCUREȘTI)

O ÎNCERCARE DE TEATRU SOCIAL-POLITIC

Titlul spectacolului poate stârni nedumerire. Nu este vorba despre o altă planetă, ci ar vrea să fie o metaforă. Finalul spectacolului o susține, arătând că omului nu îi râmăne decât să caute în univers o altă planetă ca să supraviețuiască, ferit de interesele și egoismul unor confrați și de … efectele încălzirii globale. Textul lui Guillem Clua, în premieră mondială pe scena Teatrului Odeon, este și prima producție din proiectul de cooperare “Fabulamundi. Playwriting Europa” între teatre, festivaluri și organizații culturale din Spania, Italia, Franța, Germania și România, finanțat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Textul a avut numeroase lecturi în teatre din diferite țări și la București, la Teatrul Odeon. Echipa care a efectuat lectura în regia lui Bobi Pricop în prezența autorului, realizează acum, spectacolul.

Catalanul Guillem Clua este dramaturg și regizor, multi-premiat în Spania. Dramaturgul mărturisește că acțiunea din textul său a fost inspirată dintr-un fapt real, ajutorul solicitat la ONU de guvernul Insulelor Maldive, alarmat de amenințarea dispariției unor insule din cauza încălzirii globale. Acțiunea piesei care se desfășoară pe două planuri este însă, simplist concepută. Maldive devine Malvati. Un plan al unui conflict cu tentă de familie se petrece între cele trei personaje centrale, președintele insulei Malvati, fiica sa Christine Shawen și iubitul ei, Kawi Altaff, toți membri în conducerea țării insulare, iar celălalt conflict propune întâlnirile președintelui cu reprezentanți de la Națiunile Unite ai unor țări importante, în căutarea de ajutor. Cei din Grecia, Canada, Israel, Palestina, SUA, etc, par interesați de cei din mica insulă, dar pretențiile lor de a le fi gazde, pot distruge identitatea culturală, națională a celor din Malvati. În acele scurte scene cu reprezentanți ai unor țări cunoscute, se fac trimiteri și spre situația emigranților. Guillen Clua în tratarea subiectului se apropie de stilul teatrului social-politic, fiind inspirat și de conflictul din Spania prin naționalitățile din Catalonia și Țara Bascilor.

Bobi Pricop, un tânăr regizor în plină evoluție, aplică spectacolului metoda sa de inovare a teatralității prin efectele instalației multimedia, apreciate și în proiecțiile video din “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” de la Teatrul Național din București. De astă dată, cum textul este modest prin propunerea celor două planuri, regizorul folosește instalația multimedia, în special pentru prezentarea discuțiilor purtate la ON, interpretate de actori în foaierul mare și proiectate pe fundalul scenei în fața spectatorilor. În scenă se vor confrunta “în direct”, doar cele trei personaje din conducerea comunității din insulă, dar vor fi proiectate atunci, pe fundalul cu multe ecrane de forme diferite, scene video cu protagoniștii în luptă cu apa. Regizorul conduce montajul celor două planuri pentru a da flux ritmului acțiunii.

Spectacolul debutează în sala de expoziție din foaierul sălii Studio, unde în costum de scafandru, președintele din Malvati, Vicent, susține monologul disperării situației în care se află țara sa și solicită ajutor pentru salvarea insulei invadată de ape prin topirea ghețarilor. Publicul va intra apoi, în sala de spectacol și prin “Instalația multimedia – MIZDAN, Dan Andrei Ionescu, Luca Achim”, se vor transmite din același spațiu al expoziției, scenele de la Națiunile Unite, interpretate de actori, proiectate în fața spectatorilor pe fundalul scenei. Inventivitatea acestei “instalații” se va manifesta și prin efectele video de proiecții cu imagini în apă ale celor din Malvati. Regizorul Bobi Pricop manipulează montajul celor două planuri, dominant fiind pentru tematica textului, cel cu prezența la ON. Încearcă astfel, Bobi Pricop o inovație teatrală, o nouă convenție de receptare, numai că fragilitatea textului nu o susține convingător. Tradarea celor două planuri diferită vizual prin absența “în direct” a interpreților în confruntările de la ONU, afectează creșterea tensiunii necesară impunerii situației dramatice cu care se confruntă cei din insulă.

Ansamblul imaginii generale a reprezentației are susținere în scenografia inspirat imaginată de Velica Panduru, prin costumele speciale ca linie pentru a sugera comunitatea din Malvati și cadrul decorului.

Actorii sunt cei care reușesc în multe momente să pună în pagină emoțională textul, cu tensiune, cu măsură în tratarea replicii și a ținutei gestuale. Dan Aștilean remarcabil prezintă disperarea președintelui Vincent Shawen în fața dezastrului natural care îi amenință țara și dorința de a găsi urgent soluții de salvare pentru cei 30.000 de supuși. În interpretare, actorul se ferește de exagerări în caracterizarea personajului drept un șef speculant al patriotismului și conduce evoluția lui Vincent ca un om cu sufletul chinuit de amenințările naturii; susține, de asemenea atent, relațiile cu partenerii. Excelentă este tânăra actriță Ioana Anastasia Anton în rolul Christinei, fiica președintelui cu funcție în guvern, prezentată ca o femeie demnă, conștientă de situația gravă a comunității, îngrijorată însă, și de viitorul copilului pe care îl va naște. Un rol dificil, Kavi Altaff, ministru în guvern, dar care nu este născut în Malvati, revine lui Mihai Smarandache care îl interpretează admirabil; subliniază responsabilitățile lui Kavi în funcția sa importantă, dar și grija pentru viitorul copilului său cu Christina, e preocupat insistent, dar calm în manifestări pentru căutarea unor soluții. Cezar Antal rezolvă cu pricepere, la nuanță, trecerea prin multele tipologii care îi revin – primul om din istoria insulei, un funcționar, mai mulți delegați la ONU în numeroasele scene proiectate publicului; abil sugerează șiretenia, egoismul unor personaje.

“Kepler – 438b” poate fi considerat un experiment teatral din zona teatrului social-politic, dar textul este fragil în construcție. Intenția de a fi tratat drept o tragicomedie rămâne minoră și sub aspect comic, dar și tragic.

↧

“SUNTEM ULTIMII 5” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala MICĂ)

October 11, 2016, 5:45 am

≫ Next: “SOLDATUL DE CIOCOLATĂ” – TEATRUL ODEON

≪ Previous: “KEPLER – 438B” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

O … STUPIDITATE

Neplăcută surpriză oferă tânărul regizor Dragoș Alexandru Mușoiu după ce s-a afirmat cu succes la Naționalul din Craiova cu “Spargere” și la Teatrul de Comedie cu “Jocul de-a vacanța”, prin “Suntem ultimii 5” de Samuel Beckett, în cadrul celei de a treia ediții a proiectului generos “9G” (“Noua generație”).

În foița program de sală, tânărul regizor specifică: “Pentru ca spectatorul să aibă toată libertatea de a citi și intrpreta după bunul plac și după posibilități ceea ce vede, a trebuit ca noi, echipa de creație, să ne abținem de la orice formă de interpretare și să ne concentrăm pe a da expresie fidelă scriiturii lui Beckett”. Se iscă însă, întrebarea, chiar și pentru cei care au avut curiozitatea de a îl studia pe Beckett – “Ce a vrut regizorul să comunice prin acest spectacol?”. Stupid, pagina programului de sală încearcă să lămurească întrebarea: “Se respectă cu o exactitate aproape absurdă indicațiile autorului, se adaugă 5 actori care funcționează cu minuțiozitatea acelor de ceasornic, se suprapune multă tehnică ajutător-iluzorie … și rezultă un spectacol îngrijorător de contemporan. (…) este vorba despre existența noastră de zi cu zi, intersectată cu … teatrul absurdului (…) este un spectacol puternic despre condiția umană (…)”!
Samuel Beckett (1906 – 1989), scriitor irlandez, se reține în dramaturgie drept creator al teatrului absurd. Cele cinci texte scurte alese de regizor se pot integra volumului intitulat de autor “Povestiri și texte fără vreun scop”, cum nici spectacolul nu are nici un scop, în ciuda precizărilor din foița program.

Ca să ajungă în Sala Mică, spectatorii trebuie să parcurgă culoarul pe peretele căruia, în întuneric, regizorul proiectează imaginile agitate ale unor bule colorate; și sala e cufundată în întuneric, iar spectatorul își caută locul la lumina … telefonului mobil, dacă îi are, riscând să cadă pe scările din preajma gradenelor. Tot spectacolul este dominat de întuneric ca să lase loc efectelor video, aplicate de regizor la … “indicațiile autorului” cum anunță foița program. Instalația video: Eranio Petrușka și Daniel Bega rămâne totuși, inițiativa regiei, efectele fiind aplicate simplist, fără rost.

Regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu optează pentru curentul la modă de inovație teatrală prin “instalații video”, practicat și de colegul regizor Bobi Pricop și uită că Samuel Beckett căruia dorește să îi respecte indicațiile “abținându-se de la orice formă de interpretare” (!!), nu descoperise “instalațiile video”. Efectele video înlocuiesc în reprezentație decorul, iar rostul scenografiei se rezumă la costumele imaginate de Andreea Simona Negrilă. Costumele sale se vor niște “haine” absurde în care personajele fără identitate par niște gândaci cu glugă sau îi final, niște gândaci rotofei, negri.

Cele cinci texte ar avea și prin replicile rostite din off să prefațeze momentele de căutarea iubirii, revoltă sau în final, confruntarea membrilor unui triunghi al iubirii. O muzică stridentă ca difuzare și compoziție, anulează mereu posibila receptare a cuvintelor. Tinerii actori – Idris Clate, Ana Covalciuc, Șerban Gomoi, Sorina Ștefănescu și Vlad Udrescu nu au de interpretat tipologii sau personaje, sunt doar niște roboți care execută conștiincios indicațiile regiei, “inspirate” de cele ale lui Beckett. În prima scenă, de pildă, ei se mișcă agitat 15 minute (!!!) fără expresie, fără replică: în alte scene când mai au de rostit și replici, le turuie mecanic, iar în final amplifică turuiala. Dacă tema gândită de regizor ar fi fost lipsa de comunicare specifică realității, s-ar putea ca intențiile regizorale să fie o reușită pentru că spectacolul … nu comunică nimic, plictisește numai spectatorii, iar unii chiar pleacă din sală în timpul reprezentației. Viziunea regizorală vrea să respecte replica – “Să înțeleagă cine poate”, ce se petrece în fața sa în numele teatrului absurd!

Teatrul absurd propune descoperirea a cât de absurde sunt multe din situațiile realității, cum specifica și Eugene Ionesco. În “Suntem ultimii 5” nu se reușește teatralizarea termenului “absurd” cu rezultat comico-tragic. Este numai o demonstrație de … stupiditate cu pretenție de respect pentru Samuel Becket, supus inovațiilor teatrale rezumate la o “instalație video”. Păcat de talentul regizorului afirmat cu alte prilejuri, ca și de cel al tinerilor actori deveniți roboții unei viziuni regizorale stupide care îngroapă tendințele teatrului absurd ce acum, în mileniul trei, nu mai este primit cu aplauze entuziaste de către public.

↧

“SOLDATUL DE CIOCOLATĂ” – TEATRUL ODEON

October 17, 2016, 11:57 am

≫ Next: GALĂ EXTRAORDINARĂ DE BALET – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

≪ Previous: “SUNTEM ULTIMII 5” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala MICĂ)

O COMEDIE CU MULT TÂLC ACTUAL …

Și în această toamnă viața teatrală este dominată de o sumedenie de festivaluri cu scopuri confuze, finanțate în principal de municipalități, în care teatrele plimbă dintr-un oraș în altul aceleași spectacole. Festivalurile, în marea lor majoritate, în absența unui concept tematic solid, nu țin cont de criteriul valoric în selecție. Aceasta poate fi și una din cauzele că premiera de la Teatrul Odeon – “Soldatul de ciocolată” în regia lui Andrei Șerban, a trecut aproape neobservată de comentatorii vieții teatrale, cu toate că marchează un eveniment cultural.

Pentru prima oară în România, Andrei Șerban propune să cunoaștem piesa scrisă în 1889 de George Bernard Shaw, în tinerețe, “Armele și Omul” care în traducerea și adaptarea Danei Duma se joacă la Teatrul Odeon sub titlul “Soldatul de ciocolată”. Noul titlu a fost sugerat de opereta din anii ’30, “Soldatul de ciocolată”. După mai mult de un secol de când a scris “Armele și Omul”, piesă repartizată de autor ciclului “Piese plăcute”, astăzi se dovedește a fi foarte actuală, ca o oglindă în care agitația prezentului din spațiul nostru geopolitic, se regăsește alături de trecut.

Cu măestria în ale scrisului care i-a adus consacrare, în “Armele și Omul” (“Soldatul de ciocolată”), George Bernard Shaw satirizează o lume strâmbă preocupată de Război, în care dragostea ar putea salva Omul. Acțiunea se petrece în 1885, anul războiului sârbo-bulgar, când Serbia era susținută de Imperiul Austro – Ungar și Bulgaria de Imperiul Rus. Conflictele din Balcani vor prefața Primul Război Mondial. În războiul sârbo-bulgar, dictat de dorințe de expansiune, a intervenit și neutra Elveție cu soldați mercenari, cum este în piesă și căpitanul Bluntschli, “soldățelul de ciocolată” care animă conflictele din familia burgheză Petkov a unui orășel bulgar aflat în preajma bătăliei cunoscute de la Slivenitza. Dramaturgul urmărește, două teme – dragostea și războiul. Situațiile, conflictele sunt construite ironic. În spirit satiric, George Bernard Shaw propune sentimentul iubirii în contextul acțiunii care vizează tema războiului fals motivat de patriotismul celor din vârful societății burgheze. Tema majoră a piesei rămâne însă, dragostea care poate salva o lume ambalată absurd de pofta războiului, argumentată prin așa zise sentimente patriotice, de naționalism; Raina, fiica familiei Petkov caută dragostea, dar ofițerul bulgar Sergius îi înșeală sentimentele. Cele două teme se întrepătrund, iar adaptarea Danei Dima nu le forțează prin nimic actualizarea. George Bernard Shaw se dovedește a fi fost vizionar când satiriza aspectele negative care macină mereu lumea noastră. În “Armele și Omul” există replici precum, “Tot răul se trage de la englezi” sau “minunatele spectacole de la Opera din București”, prețuite și urmărite de familia Petkov. Astăzi, prin Brexit-ul de ieșirea englezilor din UE, replica devine foarte actuală, ca și cea despre Opera din București unde s-a petrecut în urmă cu câteva luni, un conflict aberant cu “nu ne vindem țara”. Dibaci, Dana Duma traduce și adaptează “Armele și Omul”, demonstrând cât de actual poate fi astăzi, George Bernard Shaw.

Andrei Șerban, conștient că rolul rolul regizorului într-un spectacol este să se manifeste și ca un cetățean al prezentului, pune în fața publicului întotdeauna, oglinda realității. Cu inventivitatea cunoscută de acum, tratează cu respect piesa lui Shaw drept o comedie despre noi înșine. La acest spectacol râdem de fapt, de noi înșine, cei captivi într-o lume bolnavă, măcinată de populism. Regizorul a montat mai întâi “Soldatul de ciocolată” la Teatrul Malyi din Sankt Petersburg, la invitația directorului și celebrului regizor rus Lev Dodin, unde spectacolul a avut un succes răsunător. (Atenție, Lev Dodin va fi prezent, în curând la București, la Festivalul Național de Teatru cu “Livada de vișini”! ) La Teatrul Odeon, Andrei Șerban a conceput o altă imagine pentru “Soldatul de ciocolată” prin scenografia funcțională, cu pricepere construită de Anka Lupeș și printr-o dublă distribuție.

Regizorul Andrei Șerban întodeauna gândește coerent, în amănunt, textul ales pentru a îi ilustra teatral tematica și a transmite emoție publicului, dar și a provoca spectatorul să judece ce se petrece pe scenă. Lucrează acest spectacol într-un decor marcat prin trei pereți cu multe sertare, iar mânuirea fiecăruia, contribuie la marcarea spațiilor de joc. Pereții sunt tapisați cu imaginea discretă a unui soldat din evul mediu călare, mai mulți “războinici” fiind prezenți și într-un colț al scenei. Acești mici soldăței de plumb folosiți de personaje pentru argumentarea victoriei lui Sergius și Petkov în bătălia dintre bulgari și sârbi, servesc substratul ironic al textului. La începutul reprezentației se arată balconul casei Petkov și cerul cu stele, ca o discretă trimitere la… steagul cu steluțe al drapelului UE. Imaginea spectacolului prinde culoare și prin costumele croite în spiritul epocii, cu accente pentru a creiona profilul tipologic al personajelor. Anka Lupeș creează o reușită scenografie prin care sprijină vizualizarea intențiilor regiei.

Pentru că familia Petkov merge la operă fiind de “bonton”, regizorul Andrei Șerban folosește cu tâlc drept coloană sonoră, fragmente muzicale din opera “Ernani” de Giuseppe Verdi. Ilustrația muzicală devine contrapunct al situațiilor care încadrează reprezentația drept o savuroasă comedie bufă.

Viziunea regizorală propune un alt stil de interpretare actorilor pentru susținerea acestei comedii bufe în care se împletesc armonios cele două teme – dragostea și războiul. Actorii declamă multe replici pentru a le sublinia ironia subtextului, subtil vor satiriza tipologia fiecărui personaj și tensionant se vor implica în relațiile dintre personaje. Actorii “trăiesc” dramatic situațiile imaginate de Shaw, rezultatul fiind evident, comicul. Regizorul nu omite și participarea directă a publicului, când interpreții rostind replici cheie pentru tematica piesei, se vor adresa spectatorilor. Aceștia sunt luați drept parteneri în declarațiile patetice referitoare la război, la patriotism și dragostea în cuplu. Prin relația personajelor cu publicul se atenționează că istoria din secolul XIX, se repetă și în mileniul trei.

Actorii se adaptează minunat convenției regizorale și fiecare realizează adevărate mici bijuterii din rolul atribuit. În acest spectacol nu există roluri mari și roluri mici pentru că fiecare personaj devine argument important în întreținerea permanentă a celor două linii tematice. Ofițerul rus, de pildă, nu este personaj secundar și actorul Dimitrii Bogomaz prin interpretare, îi dă amplitudine în raport cu tematica piesei. Ofițerul rus amenințător intervine în derularea acțiunii, în momente speciale rostește replici în limba rusă, relaționează cu spectatorii, rolul fiind o reușită pentru interpret.

Evident că punctul forte al conflictului este cuplul de îndrăgostiți, ca și în opereta “Văduva veselă” regizată recent, de Andrei Șerban la Opera Națională din Iași, regizorul fiind interesat acum, de montări apropiate prin tematică. (“Văduva veselă” a fost comentată pe acest blog). Un personaj important al cuplui de îndrăgostiți devine elvețianul mercenar, căpitanul Bluntschli, “soldățelul de ciocolată” care se refugiază disperat de pericolul soldaților bulgari, în dormitorul tinerei Raina, fiica bogatei familii Petkov. Acest rol îl definesc cu finețe Alexandru Papadopol și Gabriel Pintilei, fiecare dând viață personajului, în altă reprezentație pentru că aproape toate rolurile beneficiază de o dublă distribuție, cum este specific regizorului Andrei Șerban. Gradează excelent Alexandru Papadopol, evoluția în acțiune a căpitanului; la început, acesta pare un soldățel care ridicol este mereu dependent de … ciocolată, ca apoi personajul să prindă distincția unui om provenit dintr-o bogată familie elvețiană dintr-o altă zonă a civilizației care va privi ironic pe cei din preajmă, entuziasmați de război, experimentat și de el ca mercenar. Gabriel Pintilei subliniază cu umor degringolada de la început a mercenarului, ca și implicarea prin acțiune în problemele familiei Petkov. Cei doi interpreți, stabilesc diferit, cu nuanțe și relația de dragoste a soldatului pentru Raina. Tânărul vlăstar al familiei Petkov în care aceasta își pune mari speranțe este reușit prezentat, în game diferite, de Sabrina Iașchevici și Nicoleta Lefter. În prima interpretare, Raina devine o tânără cu pretenții de nobilă, năzuroasă, dar care urmărește inteligent ce se petrece în familia sa; Sabrina Iașchevici dă un farmec delicat tinereții personajului care își dorește o viață fără război. Nicoleta Lefter propune în Raina evoluția unei tinere cu temperament exploziv, dornică de iubire, dar și conștientă că viața în cuplu trebuie să aibă și un suport financiar solid. Interpretarea cuplului Raina – Bluntschli, în cele două variante de distribuție, exploatează diferit, dar ireproșabil subtextul precizat și de replica – “Sunt un cetățean liber, al unei țări libere” pentru că dragostea învinge nebunia din jur, ivită în contextul războiului. Un alt cuplu, dar din segmentul social al servitorilor, Luka și Nikola cu subtilitate este rezolvat de Ana Bianca Popescu (în același rol mai e distribuită și Alina Berzunțeanu, dar nu am reușit să o văd în vreuna din reprezentațile urmărite) și Cezar Antal / Marius Damian. Luka reprezintă pe acea servitoare care știe tainele ascunse de familia Petkov, le speculează și îl preferă drept partener în dragoste pe Sergius; revoltele, încrâncenarea și amărăciunile servitoarei, dar și șiretenia cu care manipulează relațiile cu familia Petkov și cu Sergius, sunt cu un farmec comic irezistibil marcate de Ana Bianca Popescu. Febra lui Nikola de a parveni, de a fi un afacerist cu butic, dar și docilitatea sa în fața stăpânilor sunt nuanțate, cu haz prezentate în reușita interpretare a actorului Cezar Antal. Implicarea în relații, dar și slugărnicia lui Nikola sun colorate inventiv, cu umor de Marius Damian.

Sergius, ofițerul aparent învingător în război, candidat la mariajul cu Raina, rămâne personajul care iscă dispute în dragoste, în familia Petkov, dar și pentru Luka. Conrad Mericoffer și Cătălin Babliuc, aplică interpretări remarcabile personajului. Grotesc și comic îl prezintă Conrad Mericoffer pe soldatul credincios în rostul războiului, individ pentru care și dragostea are diverse scopuri, fiind surprinzător în consistența acordată cu abilitate substratului acestui personaj care servește ambele teme ale textului; interpretarea sa este admirabilă și se adaptează demersurilor viziunii regizorale. Remarcabil își definește personajul și Cătălin Babliuc, cu mult umor în situații, atent să nu exagereze țâfna, patetismul mecanic al acestui soldat care din prostie se mândrește cu prestația sa în război.

Motorul acțiunii este însă, Ecaterina, mama Rainei. Rolul are dificultate, dar Antoaneta Zaharia, singura distribuită în acest personaj îl prezintă senzațional. Actrița, credibil, cu mult umor arată o tipologie mereu întâlnită și în viața curentă, femeia aprigă, purtătoare de drapel războinic, strident patrioată, dar cu o morală discutabilă. Antoaneta Zaharia, când Ecaterina declamă în relație directă cu spectatorii, credința falsă în patriotism și menirea războiului, provoacă aplauze pentru că are forța de a transmite pericolul ce ascund cuvintele în manifestările sale. Soțul Ecaterinei, colonelul Petkov, tatăl Rainei, primește pe deplin o definire ironică în interpretarea lui Consntantin Cojocaru și Gelu Nițu. Savuros prin desenul satiric atribuit bătrânelului confuz în perceperea situațiilor, se manifestă Constantin Cojocaru. Portretul unui comandant aflat însă, sub papucul nevestii devine colonelul, în interpretarea lui Gelu Nițu, cu haz și atenție la relații. Întreaga distribuție merită felicitată pentru modul în care s-a adaptat unui concept regizoral novator,fiecare în funcție de personalitatea pe care o evidențiază admirabil.

Satira lui George Bernard Shaw pe tema dragostei, dar și a războiului motivat de fals naționalism și populism, prinde viață scenică strălucit în regia lui Andrei Șerban și a echipei sale, fiind ca o oglindă a realității. Publicul se amuză copios în fața poveștii în care poate regăsi fiecare spectator și atmosfera de astăzi a plaiurilor mioritice. “Soldatul de ciocolată” rămâne un eveniment cultural propus de Teatrul Odeon, în care exemplar teatral se pune în față publicului o comedie despre dragoste, dar să și gândească despre … pericolul unui război care îl poate distruge.

↧

GALĂ EXTRAORDINARĂ DE BALET – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

October 21, 2016, 2:13 pm

≫ Next: GIGI CĂCIULEANU – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: “SOLDATUL DE CIOCOLATĂ” – TEATRUL ODEON

EXCELENTĂ LANSARE DE STAGIUNE!

Să uităm penibilul scandal din urmă cu câteva luni, când un mare coregraf Johan Kobborg și celebra balerină de origine română, Alina Cojocaru, erau alungați de la Opera Națională din București.

Renato Zanella, coordonator artistic al baletului

Directorul interimar de acum, Beatrice Rancea, ca un manager priceput, deschide stagiunea Operei din București, cum se întâmplă și la alte mari opere de pe alte meridiane, strălucit cu două Gale extraordinare, cu specific – operă și balet. De multă vreme nu s-a mai petrecut un astfel de eveniment, în această instituție de prim rang cultural. Mai mult, sala a primit renovări, de la cortină până la foaierele elegant decorate care solicită publicului o ținută adecvată. Ambele Gale au alăturat artiștilor consacrați ai Operei Naționale, personalități internaționale și au cuprins un bogat program. Din motive obiective nu am putut urmări decât Gala Extraordinară de Balet. Dar ... Opera Națională are acum, sprijin în noi nume de calibru internațional pentru a se revitaliza.

Renato Zanella, coregraf de nivel internațional, astăzi coordonator al baletului Operei din București, a realizat un inspirat program pentru acest eveniment. Regia și conceptul artistic imaginate de Renato Zanella într-un montaj original, îmbinau toate tipurile și genurile dansului, de la cel clasic la cel contemporan și cel neoclasic. Regizorul când se manifesta drept creator al coregrafiei, nu uita să îndrume dansatorii, ca în afara tehnicii corporale specifice genului, să aplice construirea de personaje ca în teatrul - dans, în momentele solistice interpretate.

Echipei noastre de artiști din care nu absentau Adina Tudor, Mihaela Soare sau Ovidiu Matei Iancu s-au alăturar solișt de la “The Royal Ballet”, “Ballet Nacional Espana”, “Teatro alla Scala”, “Wiener Staatsoper”, “New York City Ballet” și Opera Națională din Paris. Trebuie subliniat că în cele 24 de momentele în cuplu, solistice și chiar de ansamblu, de balet clasic, neoclasic și contemporan, se simțea îndrumarea excepțională a unor coregrafi precum Maurice Bejart, Marius Petipa, Jean Coralli și Jules Perrot, Patrick de Bana, Wayne McGregor, Antonio Ruiz Soler, Manuel Legris, Mauro Bigonzetti sau Renato Zanella. Coregrafii speculau nu numai performanțele tehnice ale dansatorilor, ci și calitățile de artist complex capabil să sugereze un personaj și stările sale interioare.

O încântare a fost alăturarea de momente din “Lacul lebedelor” de Ceaikovski, “Giselle” de Adolphe Adam cu “El sombrero de tres picos, Faruca”, muzica Manuel de Falla, “Zambra”, muzica Manolo Sanlucar sau cu “Perpetuum mobile”, muzica Johann Strauss-fiul. Fiecare din cele 24 de scene prezentate în Gală, uimea prin interpretare și coregrafie.

La final, o explozie de stele aurii a provocat o “ploaie” peste publicul care ocupase până la refuz sala.

Opera Națională din București a arătat prin aceste Gale că renaște și promite pe viitor premiere surpriză.

P.S. A început cea de a XXVI-a ediție a Festivalului Național de Teatru care oferă 40 de spectacole din toată țara, selectate de directorul artistic Marina Constantinescu pentru valoarea lor. Festivalul are și invitați de prestigiu, dar mai oferă și o surpriză considerând … teatrul-dans, drept axă principală a programului. Pe acest blog veți afla comentarii despre festival, ca în fiecare ediție.

↧

GIGI CĂCIULEANU – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

October 26, 2016, 2:16 am

≫ Next: “CREDITUL” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: GALĂ EXTRAORDINARĂ DE BALET – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

SPECTACOLELE UNUI MARE ARTIST

Se desfășoară în Capitală, între 24 – 30 octombrie, cea de a XXVI-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT), proiect de anvergură al UNITER. De trei ani, selecționerul unic, Marina Constantinescu propune publicului bucureștean și invitaților veniți de peste hotare, să cunoască starea teatrului nostru într-o stagiune, să surprindă formele sale de expresie. Ediția actuală prezintă în urma unei selecții riguroase, 40 de spectacole din întreaga țară din stagiuniea 2015 – 2016, alăturate unor spectacole de valoare produse în alte țări. Firește, FNT, unul din puținele evenimente majore care mai animă viața culturală din România, își completează serviciul cultural prin expoziții, lansări de carte și dezbateri.

“UN MINUT DE DANS sau UF!!!” – producție Fundația Art Production & Asociația Global Art în parteneriat cu Teatrul Mic din București

Spectacolul s-ar putea numi și “Vorbele dansează”, oferind un exemplu reușit de teatru-dans. În actuala ediție a FNT, selecționerul Marina Constantinescu prin alegeri speciale, atenționează că dansul și teatru-dans, sunt în prezent o “axă” importantă în viața teatrală, mereu căutătoare de formule noi de exprimare.

Unul din stindardele teatrului – dans, rămâne artistul Gigi Căciuleanu, ca și mentorul său spiritual, Miriam Răducanu. “Nocturnele” din anii ’70, prezentate de cei doi la Teatrul Țăndărică erau o adevărată încântare și lansau atunci, un curent avangardist prin teatru-dans; în timp, cu greu a prins viață în mișcarea teatrală, ca în prezent să cucerească repertoriul multor teatre. Teatrul Odeon fiind primul care a stabilit în repertoriu, spectacole de teatru-dans prin reușitele proiecte datorate lui Răzvan Mazilu.

FNT și-a deschis porțile cu excepționala expoziție - “CĂCIULEANU” din foaierul sălii mari a Naționalului bucureștean, inspirat realizată de curatorul Irina Tapalagă (premiată de AICT). Fotografiile, filmul documentar despre creațiile acestui mare artist sunt o adevărată lecție a istoriei din ultimele decenii, parcursă de teatrul – dans și dansul contemporan. Peste granițele mioritice, Gigi Căciuleanu a realizat momente memorabile alături de personalități de referință ale dansului, precum Maya Plisetskaya sau Pina Bausch.

Senzațional Gigi Căciuleanu concepe “Un minut de dans sau Uf!!!”, nu numai ca dansator și coregraf, dar și ca scenarist și actor maestru al cuvântului care poate recita și versurile lui Eminescu. Pe o scenă goală, ca o sală de repetiție, mobilată doar de câteva obiecte care indică o posibilă orchestră, Gigi Căciuleanu susține cuvântul prin expresie corporală și gestuală. Maestrul atenționează mai întâi publicul, că limba vorbită a fiecărei țări, se regăsește în dansurile specifice ei. Prin rostirea unei replici în greacă, engleză, franceză, rusă sau în limbi asiatice ori africane, demonstrează prin expresii gestuale și ritm, că “vorbele dansează”. Cu măestrie și ironie subliniază rostul vocalelor ori consoanelor într-un cuvânt, apelând la expresii corporale. Inteligent și original, textul lui Gigi Căciuleanu, admirabil interpretat chiar de el, arată o strânsă legătură între dans și teatru, când dansul transmite stări și relații firești între oameni.

Gigi Căciuleanu își extinde apoi, “lecția” unui cuplu de remarcabilu tineri dansatori, dar și actori; Ana Vișan și Răzvan Stoian se integrează perfect conceptului imaginat de Gigi Căciuleanu. Un partener al cuplului devine apreciatul muzician, Paul Ilea, creator inspirat al muzicii originale, dar și actor când relaționa prin expresie corporală cu cei doi dansatori – actori. Acest așa zis “minut de dans” am fi dorit să nu se termine doar într-o oră și cinci minute, fiind cuceritor și consistent în sensuri și emoția transmisă.

“VIVALDI ȘI ANOTIMPURILE SALE” – Teatrul Național Târgu-Mureș - Compania “Liviu Rebreanu”

O altă fină demonstrație de ce presupune teatru-dans a oferit Gigi Căciuleanu prin “Vivaldi și anotimpurile sale”, un spectacol după o idee de regie și concept spațial de Dan Mastacan, cei doi colaborând peste hotare cu mult succes. La Târgu-Mureș, proiectul a fost materializat scenic de o echipă excepțională de actori-dansatori din Compania “Liviu Rebreanu”: Monica Ristea, Daniel Victor Pop, Cristina Iușan, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Rareș Budileanu, Raisa Ane, Luchian Pantea, Georgiana Ghergu, Claudiu Banciu, Mihaela Mihai, Delia Martin, Cristina Holtzii, Andrei Chiran, Tiberiu Vasiniuc, Sergiu Marocico, Bianca Fărcaș, Cristian Iorga, Laura Mihalache, Erika Domokos, Gabriela Bacali, Ștefan Mura, Robert Oprea. Amintim că unii actori din această echipă au cucerit mai multe premii la Festivalul Comediei Românești prin spectacolul “MaRo”. Actorii din “MaRo”, alături de colegii din Companie, dansau acum, și creionau personaje în cupluri sau singuratice, pe muzica încântătoare a lui Vivaldi, construiau relații spectaculoase, nuanțate cu umor.

Acest spectacol ilustra senzațional muzica lui Vivaldi, sensurile profunde ale acordurilor, alăturând în limba română și maghiară un text – Sonata Baroc, nr.7 de Beney Zsuzsa. “Povestea” petrecută pe scenă nu ilustra simplist “anotimpurile”, ci sugera admirabil diverse “anotimpuri” ivite în relațiile dintre oameni. În alb, cu linii diverse în croială, costumele primeau în momente cheie, accesorii de culoare. Actorii – dansatori “trăiau” interior, fiecare moment de viață surprins de muzică, prin expresie corporală și gestuală. Mișcarea ilustra poetic un adevărat poem al vieții curente.

Prin acest spectacol-coupe s-au alăturat “Un minut de dans sau Uf!!!” cu “Vivaldi și anotimpurile sale”, iar Festivalul Național de Teatru a deschis memorabil porțile publicului. Gigi Căciuleanu, un mare artist a demonstrat astfel, că teatrul-dans se impune astăzi, în mișcarea teatrală, ca un curent estetic de marcă, dacă spectacolele sale sunt construite de interpreți dotați pentru a servi acest gen al artei spectacolului.

P.S. Prima zi din FNT a cuprins și alte numeroase spectacole printre care se regăseau “CARUSEL”în regia lui Andrei Șerban (Teatrul “Bulandra”), “MARMURĂ”în regia lui Yuri Kordonsky, “O ÎNTÂMPLARE CIUDATĂ CU UN CÂINE LA MIEZUL NOPȚII”în regia lui Bobi Pricop (Teatrul Național “I.L.Caragiale”), adevărate puncte de valoare ale teatrului de proză. A fost prezent și teatrul independent prin Godot Café Teatru cu “Fata din curcubeu” în regia Liei Bugnar, Aceste spectacole sunt comentate pe blog, la timpul premierii.

Un alt eveniment al zilei, rămâne și spectacolul invitat “FRESCA”, în coregrafia celebrei personalități Angelin Preljocaj, produs de Compania de Balet Preljocaj, Paris, Franța. Regret, dar nu am văzut acest spectacol prezentat în paralel cu reprezentațiile lui Gigi Căciuleanu.

ArCuB a oferit “Obsesii”, în regia lui Yannis Paraskevopoulos, vizionat la data premierii.

↧

“CREDITUL” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

October 27, 2016, 3:03 am

≫ Next: “OAMENI OBIȘNUIȚI” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: GIGI CĂCIULEANU – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

ACTORI DE MARCĂ ÎN TEATRUL INDEPENDENT

Testrului independent i s-a acordat atenția cuvenită din partea selecționerului unic Marina Constantinescu și este reprezentat în FNT prin Teatrul Act, UNTEATRU și Godot Café Teatru.

Producția de la Godot Café Teatru – “Creditul” oferă publicului surpriza întâlnirii cu doi actori de marcă ai teatrului nostru, Răzvan Vasilescu și Șerban Pavlu, în regia colegului actor, Mihai Constantin. Au ales textul lui Jordi Galceran, dramaturg catalan, dar și regizor, actor, profesor, deținător al mai multor premii, prezent pe afișele teatrelor noastre cu unele piese din care amintim de pildă, “Metoda”.

“Creditul” este un text simplist conceput, apropiat mai mult de comedia bulevardieră, în două personaje - șeful unei băncii și solicitantul unui credit modest ca valoare. În ciuda titlului, nu spinoasa problemă actuală a acordării de credite de la bănci este baza conflictului, ci … relația de cuplu a bancherului cu soția sa, Laura. Bancherul este amenințat de solicitant că dacă nu i se acordă creditul, îi va seduce soția. De aici, conflictul între cei doi se complică, firește comic, dar destul de fragil sub aspectul credibil al motivării acțiunilor. Limbajul dialogurilor dintre cei doi bărbați, nu este scutit de vulgaritatea la modă în teatrele independente, dar regizorul și interpreții, evită abil să îl amplifice.

Mihai Constantin conduce regizoral atent evoluția acțiunii și accentuează satiric la început, spinoasa problemă a creditelor prin proiecția reclamei la banca “fericirii” promise prin împrumuturi. Comicul situațiilor este exploatat de regizor prin interpretarea celor doi formidabili actori.

Modul în care Răzvan Vasilescu conturează profilul, caracterul bancherului, ne-a amintint de senzaționalul său recital în “ Profu’ ”, cât și de rolurile reușite din filmele noastre. Are știința aplicării prin expresie a notei esențiale de caracter a personajului. La nuanță exprimă autoritatea bancherului, completată admirabil de stările prin care trece în conflictul cu soția sa Laura, personaj prezent doar ca interlocutor tăcut la telefon. Răzvan Vasilescu trăiește sincer, dramatic situațiile bancherului, iar rezultatul transmis publicului este de un comic exploziv. Șerban Pavlu, ca și regizorul, aleg calea ca solicitantul de credit care apelează la amenințarea cuceririi Laurei, dacă nu va primi cei cinci mii de dolari, să nu fie un don Juan seducător, ci un om simplu cu o înfățișare modestă. Excelent reușește să prezinte Șerban Pavlu pe acest bărbat inteligent în manifestări care se implică în viața cuplului ca … arbitru. Situațiile și replicile dezvoltate pe parcursul acțiunii, actorul le speculează subtil, sugerând trimiteri și spre actualitatea curentă întâlnită zi de zi.

Răzvan Vasilescu, Șerban Pavlu și colegul devenit regizor Mihai Constantin, vin cu plăcere pe mica scenă a unui teatru independent pentru publicul tânăr, specific acestui segment de teatru aflat pe drumul impunerii în viața teatrală.

P.S. Sâmbătă 22 octombrie programul FNT a prezentat din nou – “CARUSEL”, “O ÎNTÂMPLARE CIUDATĂ CU UN CÂINE LAMIEZUL NOPȚII”, “MARMURĂ”, “FATA DIN CURCUBEU” și “Fresca”. Lor s-a alăturat și “A douăsprezecea noapte” (Teatrul Metropolis), director de scenă Victor Ioan Frunză, vizionat, dar necomentat pe blog.

Programul de duminică, 23 octombrie a cuprins, în afara spectacolului "Creditul", “ÎNTRE NOI ETOTUL BINE”, regia Radu Afrim (Teatrul Național I.L.Caragiale”), “MON CABARET NOIR” (Teatrelli), spectacol cuceritor de teatru-dans, conceput de Răzvan Mazilu – comentate pe acest blog -, și “Meteorul”, regia Mihai Măniuțiu (Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Timișoara), “Punctul orb”, regia Radu Afrim (Teatrul “Toma Caragiu”, Ploiești) și din nou, “A douăsprezecea noapte”.

↧

“OAMENI OBIȘNUIȚI” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

October 28, 2016, 5:47 am

≫ Next: “IULIUS CAESAR” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: “CREDITUL” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

TEATRUL DOCUMENT

Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu a fost prezent cu acest spectacol realizat de Gianina Cărbunariu, regizor și dramaturg, stabil în aplicarea și susținerea genului de teatru document. Întotdeauna își alege o temă, în special de strictă actualitate, se documentează mai serios decât un jurnalist, alcătuiește un scenariu pe care îl regizează original cu scopul de a avertiza asupra problemelor grave care frământă societatea.

“Oameni obișnuiți” este un scenariu amplu ca tematică despre corupție, birocrație, imoralitatea celor plătiți de stat din care unii chiulesc iresponsabil de la locul de muncă. În centrul tematicii își dorește să fie “whistleblower-i” (avertizorii de integritate), mai precis, funcționarii responsabili care sesizează organele statului și chiar mass media de nereguli constatate la locul de muncă și apoi, sunt hăituiți de angajator, cariera le este distrusă și chiar, viața. Se luptă în justiție pentru cazurile sesizate de furt din banii publici, de situația gravă în care ajung unele proiecte, dar legislația este confuz concepută în parlament de toate partidele care urmăresc doar, interesele lor și nu pe ale cetățenilor. Tematica se vrea dezvoltă pe o solidă documentare a scenariului. Dar … cazurile alese conștiincios, îngreunează perceperea scopului tematic.

Sunt aduse în fața publicului teme importante, dar … cu un singur exemplu concret din România referitor la Compania Națională de străzi și drumuri, alăturat unor cazuri diverse din Anglia, Franța, Italia, etc. Acest montaj și prin ilustrarea teatrală, sugerează că întreaga lume ar fi măcinată de corupție, imoralitate și legi de interes pentru politicieni. Caracatița abuzurilor are extinse brațele pe tot mapamondul, numai că la noi și-a focalizat mai multe brațe și cetățeanul nostru trebuie să fie responsabil, să acționeze, să își apere integru concetățenii. Acest substrat tematic alese de Gianina Cărbunariu, îsi pierde însă, din interes pentru spectatorii de la noi prin montajul care aglomerează cazuri de peste hotare și devine stufos și prin manevrarea pe segmente a fiecăruia. România e dramatic distrusă de corupție, furt, birocrație, legi strâmbe emise în 26 de ani de toți politicienii din toate partidele, în numele interesului lor. Societatea noastră oferea pentru această tematică importantă, o sumedenie de exemple curente.

Pentru a servi teatral tematica scenariului și substratul său de avertizare publică, regizoarea Gianina Cărbunariu folosește șase actori admirabili care i-au drept partener direct publicul. Actorii – Florin Coșuleț, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloș, Marius Turdeanu, nu au de interpretat personaje, ci doar de a marca identități tipologice, în funcție de cazuistica prezentată. Nu relaționează între ele aceste scheme de personaj, ci direct cu spectatorii. Lansează mereu întrebări spectatorilor, unii fie pentru a se apăra de neregulile săvârșite, alții pentru a avertiza și provoca spectatorii să ia atitudine în fața nedreptății. Actorii reușes o implicare ireproșabilă în acest demers teatral dificil.

Imaginea teatrală se construiește prin scenografia și light design – Mihai Păcurar. Actorii poartă costume gri, cu cămăși albe ca uniforme de posibili funcționari, iar în funcție de caz, apelează la diferite accesorii – halate, fular, veste, etc – ca să marcheze identități tipologice. Interpretarea lor este condusă în prim planul scenei, în spate fiind un “zid” ingeniuos construit de scenograf pentru manevrarea unor segmente spre a defini diverse spații solicitate de cazul care trebuie ilustrat. Partea de sus a “zidului” găzduiește proiecții cu sens metaforic, dar și proiecții cu declarațiile reale ale personajelor care au fost victimele cazurilor alese de scenaristă. Aceste declarații – argument sunt folosite de regizoare abia spre finalul reprezentației.

Regizoarea Gianina Cărbunariu este un artist complex, implicat în viața societății și a ales ca mijloc de manifestare, teatrul document. Despre noi și lumea în care trăim ar vrea să fie și spectacolul “Oameni obișnuiți”, dar scenariul său nu servește pe deplin scopul major ales, tratat scenic cu multe proiecții reale luate parcă din transmisii tv. În acest spectacol rostul actorilor rămâne minimalizat în dauna sporirii credibilității tematicii.

P.S. Ziua de luni, 24 octombrie a FNT a mai cuprins – “ÎNTRE NOI ETOTUL BINE”, “CREDITUL”,“Obsesii”, “Punctul orb” și “Băiatul din Brooklyn”, regia Cristi Juncu (Teatrul Evreiesc de Stat, București), “Lungs”, regia Nicolae Constantin Tănase (produs de VANNER Collective în colaborare cu Teatrul Luni de la Green Hours, București), “Trei nopți cu Madox”, regia Mihai Lungeanu (Teatrul “Nottara”).

↧

“IULIUS CAESAR” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

October 29, 2016, 3:08 am

≫ Next: CAROLYN CARLSON – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: “OAMENI OBIȘNUIȚI” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

MANIERĂ REGIZORALĂ: SPECTACOLUL DE GRUP ȘI IMAGINE

Regizorul Silviu Purcărete și-a stabilit în timp, o manieră teatrală prin care trece în planul doi rostul actorului și spectacolul se bazează pe expresii de grup și imagine. Consideră imaginea demersul principal de prezentare a adaptării unei piese, dar nu imaginea video, preferata altor regizori, ci imaginea “vorbită” de grup, vie, cu sprijin substanțial în scenografie. Personajele sunt disipate prin această manieră, manevrarea ansamblului de actori are ca scop să sugereze conflictul, acțiunea. Aplică această manieră și piesei “Iulius Caesar” de William Shakespeare în spectacolul realizat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca.

Într-un interviu, regizorul specifică realizarea “unui spectacol inspirat din piesa lui Shakespeare”. Păstrează din text numai miezul acțiunii – uciderea lui Caesar în intenția de contemporaneizare a motivului shakespearian și ignoră bogăția sugestiilor replicii. Shakespeare devine un pretext pentru un spectacol confuz prin comunicarea teatrală a unei tematici solid conturate. În spectacol, Caesar apare ca un personaj secundar, un conducător care se crede semizeu, însoțit mereu de un câine, considerat dictator de Brutus și o coaliție de senatori. Prin asasinarea lui Caesar, aceștia nu reușesc să stabilească ordinea dorită, provoacă un dezastru, haos, război civil și se ucid între ei. Piesa lui Shakespeare este inspirată din evenimente reale, consfințite de istorie, luate de marele dramaturg drept cadru și argument al unei dure analize despre ce presupune o crimă a intereselor politice, despre minciună și morală. În spectacol, conceptul regizoral anulează importanța personajelor și a substratului replicilor rostite, apelând la o excesivă vizualizare lipsită de transmiterea emoției și provocare la judecarea faptelor.

Scenograful Dragoș Buhagiar servește cu abilitate conceptul regizoral. Propune un decor minimalist al unei scene goale, cu mobilier și obiecte prin care definește mai multe spații de joc, animate insistent de mișcarea grupurilor și unor personaje. Marcarea spațiilor se face prin manevrele mobilierului – scaune, masa nelipsită din spectacolele regizorului, o cadă de baie, patul, o măsuță de machiaj a lui Caesar cu lumini strident aprinse, care se sting când este ucis, o cutie de carton “domiciliul” unui personaj, etc; toate sunt manevrate de actori, dar și de mașiniști în unele scene. Decorul suprarealist, vrea să sugereze haosul lumii lipsite de principii. Costumele urmează aceiași linie, în alb și negru, în croiuri uniforme. Marchează la început prezentul, sugerează apoi epoca lui Iulius Caesar și se transformă spre final, în imagini stranii.

Regizorul derulează spectacolul, permanent pe mai multe planuri active. Privirea spectatorului este astfel, furată de la concentrarea pe punctul principal al presupusului conflict și încearcă să descopere, de pildă, de ce în planul din fundal se agită un negru sau de ce o femeie face dragoste cu cineva, în alt plan, etc. Spectacolul devine un film cu scene proiectate deodată, lipsit de arta montajului.

Regizorul a avut la dispoziție o excelenta echipă de actori a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj Napoca, precum Zsolt Bogdan (în Iluius Caesar) sau Miklos Bacs (Marc Antoniu) ori Emoke Kato (Calpurnia, soția lui Caesar) și mulți alți interpreți care s-au supus docil viziunii regizorale să compună imagini, să ilustreze manifestări de grup și să uite exprimarea prin cuvântul căruia îi este necesară exploatarea sensurilor și motivarea prin relații credibile. Distribuția se completează prin prezența … unui câine lup alb, perfect dresat pentru a executa indicațiile regiei. Nu mai amintim că imaginea spectaculoasă a unui câine frumos, atrage pe scenă privirea spectatorului, mai mult decât un actor.

“Iulius Cesar” de Silviu Purcărete în care Shakespeare este uitat, rămâne un spectacol de imagine, fără consistență ca sens. Câțiva spectatori apreciau la ieșirea din sală cât de actuală este tratarea regizorală, ca trimitere la … “revoluția din ‘89” de la noi!!! Este doar un exemplu, din confuziile transmise ca mesaj de acest spectacol rod al unei maniere regizorale, în grabă aplicate de un mare regizor.

P.S. Marți, 25 octombrie, programul festivalului a mai cuprins o bogată paletă de spectacole – “THE SUNSET LIMITED“, regia Andrei și Andreea Grosu (UNTEATRU), “OAMENI OBIȘNUIȚI”– spectacole comentate pe acest blog și “Băiatul din Brooklyn”, “Trei nopți cu Madox”, “Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, regia Mariana Cămărășan (Teatrul Metropolis, București), “Clasa noastră”, regia Laszlo Bocsardi (Teatrul Național “Lucian Blaga”, Cluj Napoca) și “Prin vis”, regie, coregrafie Pal Frenak (Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Timișoara).

↧

CAROLYN CARLSON – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

October 29, 2016, 5:46 am

≫ Next: “CAFENEAUA” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: “IULIUS CAESAR” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

ARTA DANSULUI ÎN “SCURTE POVESTIRI”

O carte de vizită pentru cunoașterea unei mari artiste a fost spectacolul “Scurte povestiri” compus din trei segmente – “LI”, “IMERSIUNE” și “ARDERE” care prezenta pe CAROLYN CARLSON, dansatoare și coregraf, alături de compania sa din Franța. Vreme de șase decenii a lucrat, și-a consolidat personalitatea, construind original o nouă față dansului contemporan. Născută în California, a cutreierat întreaga lume și a impresionat prin stilul său, atât ca dansatoare, cât și ca artist complex, creator de coregrafii originale.

“LI” a fost primul segment al acestui spectacol de excepție. Coregraful Carolyn Carlson preciza că pentru “LI” a fost inspirată de ideograma “li”, trimitere la jad sau lemn, bază de pornire a spectacolului său pentru a arăta contactul omului cu natura și influențele sale. Nu folosea niciun element scenografic, doar lumina diferit aplicată pe un cuplu de dansatori excelenți – Chinatsu Kosakatani și Yutaka Nakata. Ei transmiteau prin expresie corporală și interacțiunea în cuplu, transformările care pot schimba omul în contact cu natura și regulile ei tăinuite. Sugerarea naturii venea prin muzica originală datorată lui Aleksi Aubry-Carlson. Coregrafia aplica dansului un rol esențial mâinilor, degetelor care “vorbeau” despre suflet și trăirile sale. Fiecare moment, transmitea emoție dramatică.

“IMERSIUNE” a fost întâlnirea cu dansatoarea și coregrafa Carolyn Carlson care timp de 18 minute, a vrăjit publicul, a tăiat respirația spectatorilor prin poezia mișcărilor sale care sugerau cele ale apei și cu sprijinul muzicii originale datorate lui Nicolas de Zorzi. Brațele, mâinile, ca și ținuta corporală, “trăiau” mișcările apei în diverse momente, cu sensibilitate și cu nuanța expresiei. Nu apela la efecte vizuale sau decor pentru dansul său fascinant. O mare artistă ne vorbea prin fibrele trupului său și ne emoționau gândurile sale.

“ARDERE”părea un dans contemporan de inspirație tribală prin interpretarea remarcabilă a dansatorului Won Myeong Won, în coregrafia lui Carolyn Carlson, pe muzica originală creată de Meredith Monk. Sugera contactul omului și efectele sale, cu lucruri marcate metaforic în scenă și prinschimbările de costum. Vreme de 28 de minute, dansatorul prin expresii corporale și uneori accente de sunete vocale, cu sprijinul scenografiei colorate prin efecte de lumină (Carolyn Carlson, Yutaka Nakata și Guillaume Bonneau), a prezentat o scenă apropiată de teatru-dans prin aspectele desprinse parcă din existența unui om căutător de drumuri existențiale.

Echipa lui Carolyn Carlson demonstra că stăpânește o tehnică deosebită, aplicată dansului contemporan, cu noutatea de a da rol principal brațelor, mâinilor în comunicarea stărilor interioare trăite de personajele interpretate. Acest spectacol rămâne un moment memorabil al Festivalului.

P.S. După ce am urmărit “Iulius Caesar” (spectacol comentat mai jos), am înțeles că dansul și spectacolele de teatru-dans, sunt cu adevărat valori ale momentul actual al mișcării artei spectacolului.

↧

“CAFENEAUA” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

October 31, 2016, 7:42 am

≫ Next: “SCENE DINTR-O CĂSNICIE” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: CAROLYN CARLSON – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

A FOST ODATĂ O COMEDIE DE GOLDONI …

… o comedie scrisă în 1750 pe care regizorul Silviu Purcărete o pune astăzi în scenă la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” de la Iași. Cum regizorul s-a dovedit expert în Goldoni, când în 1986 prezenta “Piațeta”, era de așteptat ca acum, și “Cafeneaua” să strălucească din nou ca o comedie savuroasă. Spectacolul “Piațeta” a rămas în istoria teatrului ca o “bijuterie” de preț, într-o distribuție excepțională din care mulți actori sunt astăzi personalități ale scenei noastre. Acum “Cafeneaua” sa, deziluzionează. Regizorul transformă piesa comică a lui Goldoni, “Cafeneaua” într-un scenariu dramatic de telenovelă, finalizat moralizator; intrigantului Don Marzio … îi apare o coadă și coboară în iad.

Piesa se petrece la Veneția, în timpul carnavalului, iar acțiunea are în centru două cupluri, în care bărbații își înșeală nevestele. Goldoni atacă satiric prin intrigă și conflicte, un segment social din lumea frivolă, pusă pe distracții. Spectacolul lui Silviu Purcărete pare să se petreacă în aceiași lume, devenită însă, o amintire a timpului de atunci, fără carnaval, în care mai intervine din când în când, un cuplu de vizitatori din zilele noastre, iar bărbatul va aduce în final, echipa sa de “polițiști” să îl trimită în iad pe Don Marzio. Regizorul împinge derularea acțiunii pe o linie dramatică fără sens, chiar dacă încearcă unele gaguri inspirate din filmele de comedie mute, ca de pildă, spargerea de farfurii, servirea cafelei și alte câteva momente. Rezultatul este anularea comicului, iar spectatorii, timp de peste două ceasuri cât durează reprezentația, nu sunt cooptați să se amuze de satira înșelătoriilor petrecute pe scenă. Publicul urmărește, doar să deslușească subiectul acțiunii, care nu îi provoacă râsul.

Distribuția cuprinde actori stimați ai Teatrului Național “Vasile Alecsandri”, precum Teodor Corban (Ridolfo), Călin Chirilă (Don Marzio) sau Ionuț Cornilă (Eugenio) în rolurile cheie, dar propunerea regizorală anulează interpeților, contribuțiile așteptate de la o comedie. Evident că Silviu Purcărete urmărește același stil personal de acordare a importanței pentru viziunea regizorală, ansamblului, imaginilor de grup, mai puțin individualității personajelor. Vrea să anime vizualizarea prin o serie de intervenții ale unor grupuri, majoritatea fără rost, cum ar fi și corul celor patru femei.

Scenografiei senzaționale realizată de Dragoș Buhagiar îi revine meritul principal pentru atenționarea privitorului de a urmării până la sfârșit acest spectacol plictisitor în prezentarea acțiunii. Decorul devine personaj principal, supus la numeroase și imprevizibile transformări cu har comic, dar din păcate, nu îi sunt exploatată pe măsură ofertele. În debut, fundalul indică o imagine generală a Veneției care discret pare surprinsă filmic; lateralele sunt marcate prin două schele. Când se lansează acțiunea, aceste schele primesc “veșminte” cu desene indicatoare a locului – balcoane, geamuri, uși, etc. Pe parcursul acțiunii, scenograful ca un vrăjitor, dă viață desenelor, volum, prin tehnici diverse și jocul luminii. Apar personaje în acele balcoane, imaginea din fundal de la început, se transformă într-un casino cu atmosfera de rigoare, iar planul din fundal prinde viață și interesează mai mult decât ce se petrece pe scenă, pe scaunele din față. Jocul decorului este uluitor și cu inspirație compus de acest mare scenograf-regizor, Dragoș Buhagiar. Costumele sale sugerează prin eleganță farmecul epocii și punctează diversele tipologii implicate în acțiune.

În ciuda unei excepționale scenografii, spectacolul rezultat nu are strălucirea scontată pentru că nu îi mai e solicitată cuvântului valorificarea de regie, iar redarea lui pare o lectură la prima vedere care nu reușește să impună convingător conflictele. Piesa lui Goldoni oferea șansa actualizării satirei la adresa unei lumi imorale, iar echipa aflată la dispoziția acestui mare regizor, Silviu Purcărete, putea reuși un spectacol de comedie, exploziv. Stilul de creație transformat în manieră, poate dezavantaja însă și un artist de marcă.

P.S. Ziua de miercuri, 26 octombrie a mai cuprins programarea spectacolelor – “THE SUNSET LIMITED”, “APĂ DE MINĂ” (Teatrul Act și “Scena9”, București) – spectacole comentate pe acest blog, alături de “Fuchsiada”, o instalație teatrală imaginată de Helmut Sturmer, asistat de Silviu Purcărete (Teatrul German de Stat, Timișoara, prezentat și în Festivalul Comediei Românești), “Pelicanul”, regia Felix Alexa (Teatrul Maghiar de Stat, Cluj Napoca) și “Prin vis”, “Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, “Clasa noastră”, reprezentații oferite publicului și în ziua anterioară.

↧

“SCENE DINTR-O CĂSNICIE” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

November 1, 2016, 5:56 am

≫ Next: “ACUM” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

≪ Previous: “CAFENEAUA” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

CE E MULT, STRICĂ …

Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara, a invitat un apreciat regizor de film, Radu Jude, să încerce și teatrul drept formă de creație. Alege un text al unui mare regizor de film și de teatru, suedezul Ingmar Bergman, în traducerea adecvat realizată de Carmen Vioreanu – “Scene dintr-o căsnicie”. Suedezul a scris de fapt un scenariu de film, în care pe o perioadă mai lungă de timp, urmărește psihologia unui cuplu – Johan și Marianne. Familia are o stare socială confortabilă, are două fete, dar relația cuplului nu este stabilă. Johan crede că s-a îndrăgostit de altă femeie, părăsește familia, vrea apoi, să se întoarcă , vor să divorțeze, etc. Drumul sinuos al cuplului, are un substrat în scenariul lui Ingmar Bergman, pătrunderea în mentalitatea bărbatului și a femeii care alcătuiesc un cuplu. O latură a relației ar fi satisfacția erotică, dar numai ea nu poate aduce mulțumire unui cuplu, în care mai intervin egoismul, ipocrizia, falsul în comunicarea dintre cei doi în viața curentă. Aceste precizări referitoare la text, sunt argumente pentru a arăta de ce spectacolul lui Radu Jude, este tern, plictisitor în cele două ceasuri și jumătate când încearcă să surprindă relațiile dintre Johan și Marianne.

Regizorul Radu Jude concepe un spectacol în care rostul major în relație îl deține erotismul și nu reușește să pătrundă în substratul comunicării false existente în cuplui Johan – Marianne. Plasează viața cuplului într-o mansardă, în decorul reușit al Iulianei Vîlsan care ar vrea să sugereze că “viața” pentru cei doi este la marginea realității. Decorul cu multe obiecte, indică spațiul principal al conflictului, dar acțiunea mai solicită și alte locuri, banal fiind rezolvată sugerarea lor. Regizorul conduce teatral greoi în acest cadru evoluția relațiilor cuplului. Distribuie pentru rolul femeii, două actrițe – Claudia Ieremia și Alina Ilea în intenția stupidă, de a desena caracterul fragil al Mariannei. Actrițele încearcă un desen modest al personajului. Cum accentul regizoral este pus pe erotism, regia conduce penibil personajul Johan să își scoată de multe ori pantalonii pentru a face dragoste cu Marianne. Personajul nu are consistență, oricât ar încerca interpretul Ion Rizea , cu perucă și fără perucă să compună evoluția sa în timp.

În “Scene dintr-o căsnicie”, regizorul de film nu a găsit calea expresiei teatrale convingătoare pentru citirea scenică a scenariului lui Ingmar Bergman, iar rezultatul este un spectacol confuz, lipsit de tensiune și emoție. Teatrul nu e … film și solicită altă percepere conceptuală din partea regizorului!

P.S. Au mai fost oferite de către FNT publicului – “MON CABARET NOIR”, conceptul, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu (Teatrelli), “ANUL DISPĂRUT.1989”, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic), spectacole comentate la data premierei pe acest blog și – “La Pulce”, regia Horațiu Mălăele (Teatrul de Comedie), “Pour toujours”, regie, décor, coregrafie Dominique Serrand (Teatrul Maghiar de Stat, Cluj Napoca), “Linoleum”, regia Alexandru Dabija (Teatrul Național “Lucian Blaga”, Cluj Napoca), alături de “Fuchsiada”, reprezentație programată și în ziua precedentă.

↧