“MENANJERIA DE STICLĂ” – TEATRUL “TOMA CARAGIU” din Ploiești

March 21, 2016, 8:36 am

≫ Next: “L’Om DAdA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

≪ Previous: “FAMILY AFFAIRS” – TEATRUL ODEON

$

0

0

UN FILIGRAN … TEATRAL

         Pornind de la starea jalnică a învățământului nostru artistic și alte motive legate de încâlcita noastră legislație, din ce în ce mai rar se remarcă în mișcarea noastră teatrală nume de tineri regizori, personalități certe. Sânziana Stoican este unul din numele care a reușit să se impună mai întâi la “Unteatru” cu “Ce zile frumoase!” (2012), “Trădare” (2014), a activat apoi în câteva teatre din țară, iar în 2015 la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești realizează un spectacol greu de uitat cu “Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, o piesă foarte dificilă.

        

Oxana Moravec (Amanda) și Florentina Năstase (Laura)

Se cunoaște că această piesă are la bază biografia dramaturgului american. Cu finețea unui psiholog, Tennessee Williams dezvoltă conflictul ce macină o familie. Tatăl a părăsit familia, mama, Amanda, singură rămasă, e preocupată ca fiica sa Laura care are un handicap locomotor, să își afle un soț. Ca un alter ego al dramaturgului, familia se completează cu fiul, Tom căruia îi revine și rolul de a invoca și preciza situațiile conflictului. Subiectul pare aparent simplu pentru tumultul zilelor noastre, dar are   consistență prin perfecțiunea construcției celor trei personaje principale. Lor li se alătură Jim, colegul lui Tom de la locul de muncă. Scrisă în 1944, piesa pentru unii ar putea fi depășită, dar substratul, analiza psihologică a unor profiluri umane existente și astăzi, îi dau atractivitate și forță emoțională.
Tânăra regizoare Sânziana Stoican traduce piesa și îi "citește" teatral în profunzime substratul, iar alături de o echipă deosebită de colaboratori, reușește un spectacol admirabil. Optează pentru o vizualizare cu fine accente metaforice, servită ireproșabil de scenograful Valentin Vârlan. Reprezentația are în tăcere o scenă șocantă a debutului prin imaginea unui imens trandafir albastru purtat de Tom, ce va rămâne în fundalul scenei până la final. Imaginea își va afla apoi motivarea în replica lui Tom cel visător care scrie poezii și o compară pe sora sa Laura cu un trandafir albastru. Decorul funcțional sugerează esența unor diverse spații de joc, iar costumele completează imaginea generală solicitată de acțiune. Light Design-ul realizat de Ioana Marin valorifică pe deplin calitățile scenografiei, speculate inventiv de regizoare. Marea artă a Sânzienei Stoican se face simțită prin modul în care consideră actorul pilonul principal în exprimarea viziunii sale regizorale și îi conduce interpretarea prin nuanțe apropiate de măsura expresiei filmice. Impune momente de tăcere în care replica este înlocuită de expresii gestuale, de priviri, izvorâte din trăirea interioară sinceră a situațiilor și a relațiilor. Aceste momente chiar dacă aparent par a îngreuna ritmul reprezentației, dezvoltă atmosfera tensionantă a fiecărei scene. Minuțios sunt conduse relațiile dintre personaje cu atenție asupra substratului determinat de caracterul fiecărui personaj. Rar apare un astfel de spectacol construit ca un filigran pentru a vizualiza sentimentele și iluziile fiecărui personaj.         

         Impresionant prind viață personajele lui Tennessee Williams în interpretarea actorilor în cel mai rafinat stil stanislavskian. După reușita interpretare a Corinei din “Jocul de-a vacanța” la Teatrul de Comedie, tânăra actriță Florentina Năstase susține în Laura un adevărat examen de nota zece cu plus. Cu grijă pentru a sugera delicat handicapul fizic al Laurei, actrița valorifică definirea personajului prin cele două planuri care îi caracterizează existența. Laura  este marcată de defectul fizic, dar rămâne o sensibilă visătoare, dornică de a își dezvălui nevoia de dragoste și prețuire 
pentru cei din preajmă.

Florentina Năstase (Laura) și Cristian Popa (Jim)

Florentina Năstase o arată pe Laura ca o ființă fragilă, dominată de o sensibilitate specială, la început tristă, retrasă în universul său, ca să dezvolte apoi excelent iluzia pentru o altă viață în dialogul cu Jim. În acea scenă senzațională, frumusețea interioară îi luminează chipul. Trebuie subliniat că întâlnirea Laurei cu Jim, prietenul lui Tom, rămâne un exemplu de actorie perfect prin interpretarea Florentinei Năstase, dar și a lui Cristian Popa. În Jim, actorul dovedește că deține o largă paletă de expresie aplicată în funcție de situație și subtextul replicii. Jim al său pare la început un tip aparent pragmatic, dar dezvăluie treptat că ascunde vise și dorința de a își depăși actuala condiție socială.

Ionuț Vișan (Tom)

 Drumul analizei psihologice a membrilor familiei sale îi revine lui Tom, un personaj complex, definit admirabil de Ionuț Vișan. Captează publicul din prima scenă prin monologul rostit drept precizare a stării de fapt, în care se află familia sa. Cu inteligență și cu subtilitate, Ionuț Vișan dezvăluie treaptă cu treaptă, iluziile, visele lui Jim, dar și durerea care îl frământă privind familia sa, cât și dorința de evadare din acea lume închistată. Se poate spune că tânărul actor trăiește intens fiecare moment al acțiunii și ridică emoția tensiunii conflictelor. Oxana Moravec scoate din obișnuita caracterizare personajul mamei. Amanda este o mamă nefericită, o soție chinuită și revoltată pe lipsa soțului, dar trăiește și ea iluzii, manifestate în special sub aspectul feminității când se întâlnește cu oaspetele Jim. Exemplar prezintă personajele, actorii distribuiți, dovedind știința asimilării în amănunt a partiturilor și credința în conceptul regizoral.

         “Menajeria de sticlă” este rezultatul unei colaborări perfecte între regizor și interpreți ce transmite privitorului emoția care adeseori taie respirația publicului. Acest spectacol mai demonstrează că tânăra generație de creatori deține valori și este capabilă de performană și când întâlnește o piesă celebră și dificilă. Mai subliniază și că teatrul a câștigat o tânără regizoare de perspectivă pentru viitor.

P.S. La început de mai, Teatrul “Regina Maria” din Oradea va găzdui cea de a XXIV – a ediție a Galei Premiilor UNITER, singurele premii din viața teatrală. Ca și la ultimele ediții, nominalizările sunt discutabile în mare parte, dovedind subiectivismul celor trei selecționeri, “critici de teatru”, aspect pe care îl vom comenta la vremea Galei. Surprinzător printre actrițele nominalizate se află și FLORENTINA NĂSTASE pentru rolul Laura din “Menajeria de sticlă” care este considerat însă, de selecționeri … rol secundar!!! Îi urăm succes tinerei actrițe și regretăm că nu au fost băgați în seamă de selecționeri și alți colegi ai actriței și în special regizoarea.

---

“L’Om DAdA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

March 29, 2016, 10:09 am

≫ Next: “PUSEU DE IUBIRE” – TEATRUL LUNI de la Green Hours

≪ Previous: “MENANJERIA DE STICLĂ” – TEATRUL “TOMA CARAGIU” din Ploiești

$

0

0

VRAJA MIȘCĂRII CARE … “VOEBEȘTE” DESPRE NOI

         Este binevenit spectacolul meșterului Gigi Căciuleanu “L’Om DAdA” dedicat lui Tistan Tzara și dadaismului, fiind o adevărată “lecție” culturală, mai ales când tinerii regizori se căznesc să se remarce prin tot felul de experimente cu pretenții de inovație teatrală. Amintim că românul Tristan Tzara s-a născut în 1896 și de la douăzeci de ani, a susținut cu precădere în Franța, gruparea care lansa mișcarea avangardistă de rezonanță, curentul dadaist, inițiat în Elveția. Spectacolul are și un sens aniversar - 120 de ani de la nașterea lui Tristan Tzara și un secol de la lansarea dadaismului, curent din care a rezultat apoi, suprarealismul. Nume celebre de creatori printre care Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard sau Pablo Picasso, s-au reunit mânați de revoltă, împotriva conflictului absurd al primului război mondial, cât și împotriva conformismului burghez al epocii. Dadaismul a cuprins nu numai literatura, ci și alte domenii artistice, fiind amplu comentat în numeroase studii.

         Anul trecut, la cea de a XVIII-a ediție a Galei Tânărului Actor “Hop” de la Costinești, directorul artistic, regizorul Radu Afrim, a ales drept tematică a concursului dadaismul, eveniment comentat pe acest blog. Din păcate inițiativa nu a avut un rezultat apreciabil din cauza lipsei cunoașterii de către tinerii concurenți a datelor despre mișcarea avangardistă – dadaismul. Acum, Gigi Căciuleanu, personalitate a dansului modern, reușește un spectacol unicat prin ilustrarea scenică a primei părți a textului “L’homme approximatif” de Tristan Tzara. Îmbină armonic cuvântul lui Tzara în română și franceză, cu exprimarea corporală. Mișcarea, elemente de dans, gestică rafinată, “vorbesc” și exploatează multiplele sensuri pe care le poate avea cuvântul rostit de cei doi interpreți – Gigi Căciuleanu și Lari Giorgescu. Ei compun două persoane care rezumă senzațional, imagini esențiale privind “aproximația” diverselor fațete ale Omului.

Autorul acestui spectacol surprinzător, Gigi Căciuleanu transpune scenic miezul de la care a pornit dadaismul, “Manifestul” care a animat curentul. O persoană citește în debutul reprezentației un ziar marcat pe prima pagină de titlul “Manifest”. Ziarul devine “obiect” folosit de cei doi care îi “citesc” scenic. În final ziarul va fi fragmentat cu o foarfecă în multe bucăți, amintind de declarația dadaiștilor că acele fragmente decupează cuvinte prin care se poate recompune o altfel de poezie. Rezultatul nu va fi un amalgam de cuvinte, are o logică propie de a descoperi aproximația ființei umane căreia însă, nu îi poate lipsi poezia. Compoziția coregrafică ansamblează cu finețe poetică, motive de dans și expresia mișcării subliniată prin momente statice, totul cu sens de a desprinde ideea din cuvintele rostite pe rând de cele două persoane în română și franceză. Impresionantă este îmbinarea cuvântului cu trăirea expresiei corporale, cu amănuntul gestual. Totul este ritmat dirijat de o coloană sonoră compusă din fragmente muzicale, inspirat alese din numeroase compoziții celebre.

         Persoanele ce reprezintă Omul, construiesc acest personaj semnificativ, prin sugestiile oferite de scrierea lui Tristan Tzara. Sunt repetate fragmente din text, dar de fiecare dată ele prind un alt sens prin măiastra citire corporală și vocală a celor doi interpreți – Gigi Căciuleanu și Lari Giorgescu. Cu o artă desăvârșită a comunicării gândului interior prin fibra corporală, unde până și degetele mâinii pot exprima stări, Gigi Căciuleanu dublează cuvântul prin exprsie corporală, cu măestrie. După admirabilul recital “Poezia visului” de la “Unteatru” (comentat pe blog la data premierei), Lari Giorgescu continuă demonstrația de a trăi cuvântul și poezia sa prin abila sa mobilitate corporală, ce completează astfel, esențele cuvântului rostit. Sunt extraordinari acești vrăjitori care transmit stări emoționale, ambalând gestual cuvântul.

         “L’Om DAdA” provoacă, surprinde, cucerește prin demersul stilistic teatral inovator, logic condus pentru a unii cuvântul cu mișcarea corporală într-o coregrafie cu adevărat originală. Spectacolul vorbește despre noi, când amintește dadaismul, luat drept pretext cultural. Orice spectator, indiferent de preferințele sale pentru teatru, va fi cucerit de această bijuterie teatrală. 

“PUSEU DE IUBIRE” – TEATRUL LUNI de la Green Hours

April 2, 2016, 8:13 am

≫ Next: “SCHNEIDER & SCHUSTER” – ArCuB

≪ Previous: “L’Om DAdA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

$

0

0

REÎNTÂLNIRE SENZAȚIONALĂ CU UN ROD AL TINEREI GENERAȚII

         Tânăra generație de actori apărută după ’89 fiind foarte numeroasă, datorită sumedeniei de universități de artă ce produce absolvenți ca … rulmenții pe bandă rulantă, aleargă disperată să își găsească un loc unde să se manifeste și să îi fie remarcate talentele. Marea majoritate acceptă proiecte derizorii, găzduite în special de acele teatrele independente, lipsite de personalitate. Repertoriile ce la servesc sunt nesemnificative. La “Unteatru” și alte puține teatre independente, se mai întâlnesc spectacole de excepție, care pot include chiar și poezia. De pildă în 2013, tânărul Lari Giorgescu reușește la “Unteatru” recitalul “Poezia visului” de Emil Botta sub îndrumarea lui Miriam Răducanu, spectacol ce onorează și în prezent repertoriul acestui teatru independent. Nimeni însă, până astăzi nu a mai avut curajul unui alt recital de poezie.

Iată că Simona Popescu propune acum la Teatrul Luni independent de la Green Hours, “Puseu de iubire”, un recital senzațional, o performanță culturală pe un scenariu propiu și inteligent gândit de a reuni versuri sau strofe de poezie inserate cu fraze din proză, datorate unui număr impresionant de autori. Tema aleasă de actriță sunt stările iubirii, dragostei. Vreme de o oră și jumătate, interpreta trece prin posibilele și multiplele stări ale iubirii - dramatice, comice sau tensionant conflictuale. Trăiește intens fiecare moment pornit din numeroasele versuri sau fraze desprinse din creațiile unui număr impresionant de autori. Poate părea ciudată alăturarea scriitorilor aleși, dar Simona Popescu a descoperit la fiecare, cuvintele pentru a ilustra nenumărate “puseuri de iubire”. Astfel descoperă și publicul scrieri cu bogată semnificație, datorate în ordinea folosirii în scenariu lui Carmen Manuela Măcelaru, Nizar Qabbani, Lucian Blaga, Tagore, Portia Nalson, Nichita Stănescu, Francesco Petrarca, Mihai Eminescu, Marius Tucă, George Bacovia, Virgil Mazilescu, Gabriela Adameșteanu, Nina Cassian, Jacques Prevert, Vasile Voiculescu, Walt Withman, E.E.Cummings. Cuvântul își află adeseori sprijin în muzica aleasă cu pricepere pentru a creea atmosfera stărilor și unește pe Tartini – “Devil’s trill”, Rieu – “Nightingale serenade”, Vangelis – “Ask the mountains”, Wagner – “Tanhauser” ouverture și Zaz – “Eblouie par la nuit”. Alegerile sunt inspirate pentru a servi stările de iubire prin care trec oamenii indiferent de caracter sau chiar vârstă. Scenariul Simonei Popescu, ca și interpretarea, reușesc fascinant să arate de fapt dezordinea întrupării sentimentului de iubire în lume. Sensibilitatea și fina ironie însoțesc demonstrația fațetelor iubirii.

Cu abilitate actrița își ia drept parteneri direcți, spectatorii. Li se adresează venind în imediata apropiere a multora dintre ei. Spre final va susține și un dialog activ adresând întrebarea “Ce e iubirea ?” și solicită răspunsuri directe în fața unui microfon. Pe fundal se va proiecta și explicația din dicționar a cuvântului “dragoste”. Recitalul Simonei Popescu este într-adevăr o performanță și taie respirația spectatorilor, le reamintește de valoarea poeziei ce servește cultural sufletul oricui. Actrița și-a regizat singură recitalul, având doar sprijin în Cristi Niculescu – light & design și al gazdei, Mihaela Rădescu care a programat reprezentația ca omagiu adus  zilei de naștere a poetului Nichita Stănescu.

“Puseu de iubire” atenționează din nou, că tânăra generație deține talente de excepție, personalități cultivate care consideră teatrul drept un mesager cultural.

P.S. Amintim că în biografia artistică, Simona Popescu a realizat două roluri remarcabile. În 2006 a apărut alături de marea actriță Valeria Seciu în “Cum gândește Amy”, spectacol regizat de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic, ca în 2013 să uimească în personajul Anca din “Năpasta” la Teatrul Național “I.L.Caragiale” , în regia lui Radu Afrim (foto). Totuși și această actriță de talent, ca și alte câteva nume, nu au avut întodeauna șansa întâlnirii și cu alte mari proiecte teatrale.

“SCHNEIDER & SCHUSTER” – ArCuB

April 5, 2016, 12:01 pm

≫ Next: “(D)efectul Placebo” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Mică)

≪ Previous: “PUSEU DE IUBIRE” – TEATRUL LUNI de la Green Hours

$

0

0

REUȘITĂ DEMONSTRAȚIE DE ARTA ACTORULUI

         Centrul Cultural al Municipiului București (ArCuB) este foarte activ și dezvoltă numeroase programe pe diverse segmente culturale, iar printre ele un loc important revine proiectelor teatrale. A început să își consolideze demersul teatral și să acorde atenție punerii în evidență a personalităților actoricești prin selecții repertoriale cu piese cu un număr restrâns de actori sau chiar prin recitaluri. A surprins astfel prin “Cutia Pandorei” cu Mariana Mihuț și Șerban Pavlu în regia lui Felix Alexa (spectacol comentat pe blog), au urmat “Suflet vagabond”, “Am iubit, am purtat, am pierdut”, iar ultima premieră “Schneider & Schuster” continuă să susțină acum cu succes, intenția evidențierii talentelor incontestabile, selectate din mișcarea noastră teatrală.

         Piesa aparține prolificului dramaturg contemporan din Israel, Joshua Sobol și este o comedie amară în două personaje despre soarta a doi actori evrei din Polonia, ce trăiesc transformările istorice tragice petrecute în secolul trecut. Cu rafinament, dramaturgul dezvoltă conflictele celor două personaje cu societatea, cu lumea și atacă probleme spinoase, de la frământările artistice pentru înoirea teatrului, până la cele grave de natură socială, umană din vremea celui de al doilea război mondial, construind în paralel sugestiv o cronică istorică. Ca într-o plasă cu multe noduri se zbat cei doi actori evrei ca să își exercite profesia, să inițieze chiar un teatru la Lodz, dar ajung într-un lagăr de concentrare în Rusia, sunt deportați în Siberia și bătrâni fiind se întorc liberi în altă lume cu pretenții de sistem social capitalist. Schneider și Schuster trec prin tot felul de situații dramatice și comice, dar dovedesc a avea forța interioară să le judece cu ironie. Cu măestrie, Joshua Sobol mânuiește umorul în construcția acestei piese în care se fac simțite crizele istoriei și farsele sale amare. Partiturile celor două personaje sunt ofertante, generoase pentru interpreți, dar și foarte dificile pentru a fi realizate credibil, Schneider și Schuster fiind de fapt, același suflet. Mihai Călin și Richard Bovnoczki se încumetă să accepte aceste personaje și prezintă o reușită demonstrație de ce presupune cu adevărat Arta Actorului. Surprinzător este că li se alătură și un alt actor, Lucian Pavel care își asumă rolul greu de regizor al acestui text original. Lucian Pavel servește credința marelui regizor Radu Penciulescu – “Piesa se remontează prin actori care fac vizibil ceea ce este invizibil în text”, nu folosește efecte regizorale și lucrează spectacolul pe linia valorificării și armonizării calităților multiple ale celor doi interpreți. (Lucian Pavel poate fi apreciat și ca actor în recenta premieră a Teatrului de Comedie, “Nina”, în compania a doi colegi, personalități cunoscute.)

         În “Schneider & Schuster” se folosește un decor simplu, ce pare un depozit pentru costumele dintr-un teatru, ușor manevrabil pentru a fi funcțional și indica diverse spații de joc. Scenografia lui Mihai Păcurar servește propunerile textului și susține derularea interpretării. O contribuție aparte revine și compoziției inspirate de mișcare și coregrafie, ieșite din banal, datorate Silviei Călin.

         Inima reprezentației ce bate ritmic, tensionant este însă, interpretarea lui Mihai Călin și Richard Bovnoczki. Fiecăruia îi revine și desenul mai multor personaje în câteva scurte scene pentru că Schneider și Schuster sunt actori, dar vor întâlni în lungul lor drum prin viață și indivizi ca reprezentanți ai unei societăți nebune afectate de febra războiului. Actorul Naționalului bucureștean, Mihai Călin, nu a deziluzionat niciodată în aparițiile sale scenice sau cele din filme și producțiile micului ecran. Deține harul adaptării și la compoziții surprinzătoare pe care îl aplică și cu acest prilej. De pildă, sugerează trimiterea unui personaj spre Stalin, ireproșabil compusă cu umor. Mihai Călin alege atent ce expresie este necesară fiecărui moment ca să evidențieze și substratul situației pentru a servi temeinic tematica scrierii. Își dozează mereu umorul pentru a puncta ironic situațiile. Carisma personală o transformă în accente diverse pentru a creiona cât mai convingător stările prin care trece Schneider, nelipsite fiind și de un substrat dramatic al cadrului istoric. Interpretarea admirabil susținută de Mihai Călin se poate înscrie în zona performanțelor datorate științei Artei Actorului de a uimi prin modul în care dă viață verosimil unui rol complex. Richard Bovnoczki este una din valorile actorilor ce servesc teatrul independent. A avut și șansa de a cunoaște pe regizorul Yuri Kordonsky în spectacolul “Crimă și pedeapsă” la Teatrul “Bulandra”, dar forța sa creatoare s-a manifestat cu precădere în rolurile realizate la “Unteatru” în “La țigănci”, “Un tramvai numit dorință”, “Livada de vișini” sau “The Sunset Limited” (spectacole comentate pe acest blog). Acum, Richard Bovnoczki uimește prin trecerea cu finețe de la registrul dramatic și spre cel comic în interpretarea lui Schuster. Spectacolul debutează cu prezența timidă a lui Schuster, la un casting pentru a da doar replică unei partenere care întârzie. Senzațional susține singur în scenă dialogul cu un presupus regizor ce caută interpreți pentru un altfel de “Hamlet”. Este o scenă savuroasă, încărcată de umor și ironie la adresa tendințelor unor regizori care în numele inovației , se vor mai presus și de Shakespeare. Richard Bovnoczki își dezvoltă apoi personajul și îl încarcă subtil cu o sumedenie de nuanțe când Schuster alături de Schneider trec prin valuri dramatice de întâmplări iscate de cronica unei perioade istorice măcinate de schimbări sociale. Interpretul nu uită în niciun moment cadrul dramatic al conflictelor cu societatea pe care le judecă interior ironic. Richard Bovnoczki fructifică la superlativ calitățile pe care la deține și îl fac capabil să abordeze roluri dintr-o gamă foarte largă. Și Mihai Călin și Richard Bovnoczki demonstrează că dețin știința Artei Actorului prin talentul cizelat la început de drum, de întâlnirea cu un dascăl de excepție precum Sanda Manu. În acest spectacol se simte deasemenea și dăruirea jocului cu plăcere a celor doi actori deosebiți, unui proiect condus scenic cu pricepere de colegul lor Liviu Pavel care respectă și prețuiește actorul.

         “Schneider & Schuster” este un spectacol încântător, plin de tâlcuri, prilej de aplauze pentru a răsplăti pe cei de pe scenă care evidențiază fermecător … Arta Actorului.

“(D)efectul Placebo” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Mică)

April 10, 2016, 5:56 am

≫ Next: “LUT” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

≪ Previous: “SCHNEIDER & SCHUSTER” – ArCuB

$

0

0

NOUA GENERAȚIE ("9G"), SPECTACOL DE NOTA ZECE

         Programul “9G” aparținând Centrului de Creație Teatrală “Ion Sava”, început în ianuarie 2014, ce funcționează în cadrul Naționalului bucureștean, rămâne una din acțiunile importante de sprijin și punere în valoare a tinerei generații de creatori. În urma unui concurs sunt selectate proiectele care vor fi introduse în repertoriul curent al Naționalului la Sala Mică. Prima ediție a fost dedicată tinerilor regizori și din păcate, cele șase spectacole comentate pe acest blog la data premierei, nu au impus personalități de tineri regizori. Cea de a doua ediție, desfășurată în prezent, are drept scop actorul tânăr. Au fost incluse până acum în repertoriul curent “After Hours”, “Hotel Europa” și “(D)efectul Placebo”, ultima premieră devine un eveniment teatral prin tematica aleasă și exemplara interpretare a acelor cinci tineri actori – VLAD NEMEȘ, ALINA PETRICĂ, GEORGE BÎRSAN, RAREȘ FLORIN STOICA, IOANA PREDESCU, toți absolvenți la clasa profesorului Miklos Bacs la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității “Babeș Boyai” care este și actor al Teatrului de Stat Maghiar din Cluj Napoca.

         Surpriză, “(D)efectul Placebo” este o “creație colectivă”! Textul nu aparține vreunui dramaturg și nu aplică viziunea regizorală a vreunui regizor. Celor cinci actori s-au alăturat Ștefan Lupu (concept și coregrafie, actor fiind și el), Elena Dobîndă și Andreea Samson Negrilă (instalație scenografică), Cristian Ciopată (light design) și Daniel Octavian Nae (sound design). Reprezentația poate fi considerată rod al unui serios atelier de studiu pentru dramaturgie și actorie. Tinerii s-au orientat pentru o tematică foarte actuală, referitoare la evoluția spectaculoasă a tehnologiei care înlocuiește comunicarea umană directă prin online, interlocutorul fiind un  gadget – computer, tabletă, mobil sau altele; omul devine dependent de tehnologie, prinde teamă de real, se refugiază singuratic în acest nou univers care doar aparent îi dă iluzia de  siguranță și independență. Echipa de creație colectivă propune “trei povești, trei relatări și o întâlnire ca o ședință terapeutică, unde singurul psiholog este teatrul”, mai corect spus Marele Public judecător. Cele trei povestiri au un subiect simplu – conflictul unui cuplu, tratarea cu dispreț a unui tânăr de către cei din preajmă sau efectul pierderii unui suflet apropiat, se întrepătrund ingenios, se dezvoltă în cheie comică savuroasă, apelează la limbajul “cool” în care uneori replica poate să pară vulgară, dar are sensul bine motivat prin plasarea ei în context. Textul mai include și două accente sensibile prin versurile lui Omar Khayyam. Cei care se pretind astăzi dramaturgi și sunt revoltați că piesele trimise și la numeroasele concursuri de dramaturgie, rar ajung în repertoriul teatrelor, trebuie să vadă acest spectacol; au multe de învățat de la tinerii care au compus un scenariu reușit despre actualitate, încărcat de emoție și dau un răspuns impresionant întrebării - “Cine mai are nevoie de emoție?”. Și teatrul are nevoie de emoția transmisă de cei de pe scenă, Marelui Public. Această echipă reușește să o transmită, și să o sublinieze într-un final admirabil conceput, lăsând în multe momente ale reprezentației, spectatorii cu respirația tăiată.

     

  Într-un decor minimalist rezumat la cinci scaune albe în forme ciudate ce amintesc cu sens de frânturi ale corpului uman, bine speculate de jocul luminilor, fără efecte video, interpreții construiesc personaje, cântă și dansează. Ilustrația muzicală și melodiile alese subliniază atmosfera solicitată de conflicte. Coregrafia nuanțat punctează comic momente diverse, uneori cu trimitere de parodiere a dansulu din filme. Dansul, mișcarea expresivă, evidențiază capacitățile multiple deținute de interpreți. Acești actori minunați știu să cânte, să danseze și mai ales să gândească nuanțat fiecare replică, să o rostească trăind intens și subtextul ei. Construiesc astfel ireproșabil, în profunzime, personaje diverse, căzute în capcana evoluției lumii actuale.

 În fiecare monolog – destăinuire prezentat “terapeutului” din sală, publicul, Vlad Nemeș (Virtual Boy), George Bîrsan (David) sau Alina Petrică (Mara, Flori / Femeia S/erviciu) impun o relație interactivă cu spectatorii. De asemenea sunt nuanțat dezvoltate și relațiile dintre parteneri, speculate în special de Ioana Predescu (Bi_ Anca) sau Rareș Florin Stoica (Bogdan). Reușesc să compună portrete diverse Alina Petrică în Mara, Flori și Femeia S/ervici, ca și Rareș Florin Stoica în Bogdan și Mitică, fără să uite că personajele sunt legate ca profil tipologic. Toți acești tineri actori dovedesc că dețin talente complexe, capacități multiple de expresie, că teatrul nostru are prin ei asigurat viitorul. Rămâne, e drept, să beneficieze și de șansa întâlnirii cu roluri importante și cu regizori care să nu îi folosească doar în ansambluri de figurație prin care își motivează așa zisele viziuni regizorale moderne.

         Teatrul Național “I.L.Caragiale” prin proiectul “9G” și prin acest spectacol deosebit oferă cunoașterea personalităților tinerei generații de creatori. Completează cu acest prilej această dorință și prin o expoziție în elegantele foaiere ale Sălii Mici - “MISE EN PLACE”. Mai mulți tineri creatori aflați la masterat la Departamentul Modă al Universității de Arte București, prezintă costume în alb și negru în stil suprarealist. Expoziția lor inventivă arată că și pentru teatru ar putea oferi imagini inspirate.

         “(D)efectul Plagebo” este un spectacol excelent al tinerilor actori, original și plin de sens. Îl recomand cu entuziasm Marelui Public pentru că poate fi aproape de sufletul oricui.

P.S. “Dați la dracu gadgeturile și computerele – mergeți la teatru, umpleți rândurile la parter și la balcon, ascultați cuvintele rostite și priviți imaginile vii – teatrul e dinaintea voastră, nu-l deconsiderați și nu-l treceți cu vederea, în graba vieții voastre”, este apelul din mesajul Zilei Mondiale a Teatrului adresat de celebrul regizor Anatoli Vasiliev. Îndemnul său se potrivește perfect cu acest spectacol! 

         

“LUT” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

April 14, 2016, 8:27 am

≫ Next: “UMBRE. UN STUDIU” – TEATRUL EXCELSIOR

≪ Previous: “(D)efectul Placebo” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Mică)

$

0

0

O NOUĂ DOVADĂ CĂ AVEM ACTORI CU HAR

         O femeie, un bărbat și o adolescentă, aparent o familie, trăiesc izolați de lume. Cauza o dezvoltă dramaturgul olandez Marijke Schnermer, apelând poate prea mult la monologuri explicative pentru tensiunea conflictului declanșat în jurul personajului central, Dora. Piesa se poate integra în zona teatrului intimist de introspecție psihologică. Tratează probleme intime, eșecul moral, iluziile trădate, totul desprins însă, de mediul social.

         Regizorul Vlad Massaci și scenograful Andu Dumitrescu, cu rafinament teatral dau citire scenică acestui text dificil. Andu Dumitrescu prin scenografie, lighting design și video, creează atmosfera tensionantă a reprezentației, ingenios punctată prin efecte cu substrat metaforic. Decorul indică o casă simplu desenată, loc central al interpreților, plasată pe un câmp noroios, plin de “lut”, un șantier. Spectatorii sunt primiți în sală și privesc cum pe acel șantier mișună minuscule excavatoare, macarale, camionete, teleghidate. Se arată astfel, cum în jurul Dorei și a celor apropiați, viața pulsează, fiind ignorată de locatarii casei izolate. Momentele cheie ale unor monologuri - destăinuire sunt completate prin proiecții video pe casa celor trei personaje, alese sugestiv cu nori sau ploaie de diverse intensități în funcție de stările ce determină izolarea, singurătatea personajelor. Andu Dumitrescu reușește să vizualizeze inspirat substratul piesei. Conceptul regizoral datorat lui Vlad Massaci își află sprijin esențial în scenografie, dar se impune prin atenta îndrumare a actorilor, excelent aleși pentru fiecare personaj. Regizorul conduce abil acțiunea, imprimă ritm suspansului în prima parte a reprezentației, dar ritmul se diluează în cea de a doua parte din cauza textului prea mult axat pe cofesiuni.

 Pilonul principal al spectacolului este Dora, femeia mereu frământată de obsesia iubirii din trecut, impresionant prezentată de Irina Movilă. Actrița tratează în profunzime, nuanțat, osesiile Dorei, femeia care de cinsprezece ani se confruntă cu amintirile unei iubiri spulberate inexplicabil pentru ea. Cu timpil această obsesie a însingurat-o și îi provoacă mereu nemulțumiri față de bărbatul și adolescenta din preajmă, o duc chiar la crize de isterie. Irina Movilă  și când replica îi lipsește, transmite emoționant prin expresie, mici gesturi, drama interioară a personajului. 
    

Când pe neașteptate apare iubitul din trecut, Vink, moment dificil pentru Dora, actrița subliniază cu finețe trezirea la realitate a acestei femei, constatarea că obsesiile ce i-au provocat depresia, au fost o greșeală. În final, Dora dorește răzbunarea pentru trecuta relație cu Vink, cât și dorința de a duce o viață normală alături de Titus și tânăra de cinsprezece ani, Imme. Irina Movilă realizează cu adevărat o creație în interpretarea acestui personaj, ilustrat cu finețe ca o analiză psihologică a stărilor și relațiilor cu partenerii.

 În Titus, bărbatul tăcut care o veghează mereu, Claudiu Istodor, completează absența de multe ori a replicii și reușește doar din puține cuvinte, să definească remarcabil personajul. Tristețea singurătății impusă, de fapt de Dora, cât și sentimentul de înțelegere față de tulburările depresive ale femeii, actorul le sugerează atent în interpretarea sa ireproșabilă. Prezența copilei Imme, care abia spre final se precizează că ar fi rodul iubirii dintre Dora și Vink, nu e consolidată de dramaturg prin monologuri, dar regizorul Vlad Massaci o folosește creator pentru a spori tensiunea suspansului. Tânăra actriță Cristina Constantinescu se remarcă prin modul sensibil în care percepe personajul și relațiile sale, cât și prin rostirea bogată în sensuri a replicii. Debutul său pe scena Naționalului o evidențiază ca actriță capabilă de partituri complexe.

         Dacă Dora caută mereu disperată aflarea adevărului absolut în dragoste, Vink ar fi căutător de senzații neprevăzute. Dramaturgul amintește că acest cuplu cândva se putea asemăna chiar cu Bonnie și Clyde din celebrul film. Vink e posibil să fi continuat după despărțirea de Dora, aceiași cale a aventurii. Mircea Rusu reușește să puncteze ambiguitățile caracterului lui Vink, un aparent șmecher nefericit. Nele, sora Dorei, personaj argument fragil desenat în text, este femeia tristă că i-a murit câinele. Natalia Călin scoate personajul din simplismul textului, îl îmbogățește prin sublinierea necesității de a comunica atunci când omul ajunge la necaz. Actorii demonstrează când regia îi susține, că nu există doar rolurile principale într-un spectacol și că în ciuda hibelor textului, se pot remarca.

         “Lut” prin analiza psihologiei personajelor, rămâne o piesă specifică lumii din nordul Europei, dar prin echipa de realizatori ai reprezentării la noi, prinde forță emoțională. Devine un exercițiu reușit de gândire despre intimitate, provocator.

“UMBRE. UN STUDIU” – TEATRUL EXCELSIOR

April 19, 2016, 7:19 am

≫ Next: “ GiGel “ – GODOT CAFÉ – TEATRU

≪ Previous: “LUT” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

$

0

0

UN COȘMAR, ȘI LA PROPIU ȘI LA FIGURAT

         Teatrul Excelsior, cu țintă de public copiii și adolescenții, desfășoară o activitate remarcabilă și lansează proiecte noi. A inaugurat de curând și o nouă sală Studio. Aflată la etajul trei al sediului său elegant, sala are cinzeci de locuri și este bine dotată tehnic. Sala Studio se precizează că va găzdui spectacole pentru adolescenți și bănuim și spectacole ale tinerilor aflați la început de carieră. Inaugurarea sălii a oferit “Umbre. Un studiu” cu precizarea că ar fi recomandat “categoriei de vârstă: 12+”. Până aici toate bune și frumoase, dar … spectacolul cu pretenții de “studiu” sau experiment,  șochează privitorul matur, nu mai discutăm de adolescenți.

         Scenariul cuprinde alăturarea neinspirată a două texte. Primul – “Jocul de-a teatru” ar aparține Georgianei Barcan de 17 ani, finalistă a primei ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți, “New Drama”, inițiativă demnă de laudă a Teatrului Excelsior. Dar … tânărul regizor Horia Suru, se precizează în programul de sală, a folosit o adaptare “după Jocul de-a teatru” pe care a completat-o cu “Umbre” de Ilinca-Anamaria Prisăcaru, studentă la regie (UNATC). Conceptul regizoral ar vrea să ilustreze teatral un dialog abstract cu pretenții filosofice, purtat de două personaje – Călăul și Condamnatul, personajele schimbând rolurile; completează primul dialog cu un altul dintre Mamă și fiu, pe aceiași linie. Intențiile regizorale se pot rezuma la un coșmșar ce macină individul dornic să caute, să afle “lumina” vieții, fie că este condamnat la execuție, fie … că nu e înțeles de mamă! Jocul absurd al coșmarului, primitiv surprins de scenariu, duce la un spectacol de …  coșmar, plictisitor, chiar dacă durează doar cinzeci de minute.

         Horia Suru își susține conceptul regizoral și ca scenograf. Dialogul “filosofic” se petrece întrun decor minimalist ce ar indica o cameră goală pe un podium, cu un scaun, ce se completează cu două plasme laterale, loc de proiecții fără sens alese, mereu repetate. Publicul este așezat de-a lungul sălii și bombardat de efecte sonore stridente. Zgomotul sporește și prin lavalierele la care actorii rostesc textul, adeseori cu reverberație. Reamintim că Sala Studio este mică și are doar cinzeci de locuri. Viziunea regizorală nu ține cont de acest aspect, cum nu consideră nici actorii drept instrument principal al transmiterii convingătoare a unui posibil mesaj al reprezentației. Actorii sunt conduși de regizor, unul să stea pe scaun, altul în picioare, fără expresie gestuală și să rostească mecanic strident vorbe, vorbe, vorbe. Se luptă cu această concepție regizorală lipsită de sens convingător, Marian Rădulescu (Călăul), Oliver Toderiță (Condamnatul și apoi, fiul) și Isabela Neamțu (Mama), fiind … condamnați de regie să arate ca roboții vorbitori, antipatici. Toți sunt însă, actori cu reușite în alte spectacole.

Viziunea regizorală este lipsită de o logică elementară și nu comunică nimic publicului. Acest experiment nefericit, “studiu al umbrelor” în alb și negru se adresează totuși, adolescenților care dacă nimeresc la această reprezentație, mult timp vor ocoli teatrul, indiferent ce nume poartă el.    

         Pledăm pentru inovația în teatru, dar care să conțină un miez tematic de interes major pentru publicul mileniului trei. Astfel de exerciții în numele inovației teatrale, mai nou numite “studii” găzduite pe diverse scene, unele terfelind și dramaturgi consacrați, sunt de fapt, un fals experiment teatral ce amintește de diverse curente teatrale decedate, menționate doar, de istoria teatrului.

         Păcat că Teatrul Excelsior a inaugurat un studio cu astfel de “Umbre. Un studiu”… strâmb prezentate de ambiția pentru inovație a unui tânăr regizor.

“ GiGel “ – GODOT CAFÉ – TEATRU

May 7, 2016, 1:26 pm

≫ Next: GALA PREMIILOR UNITER / EDIȚIA a XXIV-a – Gazdă TEATRUL “REGINA MARIA” din ORADEA

≪ Previous: “UMBRE. UN STUDIU” – TEATRUL EXCELSIOR

$

0

0

UN ADMIRABIL ONE-MAN SHOW

         “One-man show” este un recital care solicită calități multiple, iar reușita sa presupune pe lângă personalitatea actorului și alegerea unui text deosebit, o regie concentrată pentru a evidenția calitățile interpretului de a transmite publicului un mesaj consistent. “GiGel” servește admirabil cerințele unui astfel de recital.

Monologul conceput de Alexandru Popa, folosește drept pretext date din biografia interpretului Gheorghe Ifrim pentru a țese inspirat un text cu umor savuros, dar și sensibil în omagierea marilor noștri actori care au dat și dau valoare actului teatral. Alexandru Popa deține un simț al replicii bogate în substrat și abilitatea definirii complexe a personajului. Este un dramaturg mai puțin întâlnit pe scenele noastre, dar care promite a se alătura celor câteva personalități de astăzi din domeniul atât de sărac în valori al dramaturgiei. “GiGel” e un titlu pornit de la prenumele lui Gheorghe Ifrim. Acest actor remarcabil al Teatrului “Bulandra” surprinde întodeauna în personajele interpretate, fie că sunt din comedii, fie din drame. Se transpune întodeauna în personaj, îl abordează credibil, cu naturalețe. Prezența sa pe micul ecran în singurul serial de comedie excelent realizat de la scenariu până la interpretare, “Las Fierbinți”, în rolul primarului Vasile, i-a adus o popularitate meritată. Acum, singur pe o scenă cu un bar sugerat într-un colț, Gheorghe Ifrim destăinuie cu umor, dar și cu multă sensibilitate, amintiri din copilărie și apoi de la începutul carierei sale de actor. Tema nu este dezvăluirea biografiei personale, arată surprinzător cum marii artiști pot influlența din umbră un tânăr aflat în căutarea unui drum în viață. Generos acest monolog omagiază subtil pe “Marii artiști care nu se uită niciodată” cum precizează și replica din final rostită de interpret.  Publicul în unele momente, rămâne copleșit de emoție cu respirația tăiată și apoi, continuă să se amuze copios. Gheorghe Ifrim își prezintă personajul în relație directă mereu cu spectatorii, îi provoacă în a deveni partenerii săi în relatarea unor “clipe de viață”, evocate fie cu un umor involuntar, fie cu tristețe. Evocă ironic amintiri din timpul amar al trecutului, străin tinerilor de astăzi, cântă melodii celebre, cu atitudinea celor care le-au lansat cândva, cucerește prin farmecul special atribuit fiecărei destăinuiri. Gheorghe Ifrim, ca un mare actor, își pune sufletul pe tavă în fața prietenului său publicul.

         În afara întâlnirii cu un dramaturg destoinic, Alexandru Popa, Gheorghe Ifrim a avut șansa colaborării cu un coleg de generație, actorul Vlad Zamfirescu, în rolul regizorului, ireproșabil înfăptuit. Vlad Zamfirescu urmărește atent să valorifice atât talentul colegului, cât și subtextul replicii și impune ritm, tensiune, evocărilor. Regizorul completează imaginea reprezentației prin proiecții cu chipuri de Mari Actori, argumente pentru amintirile unui Om simplu, obișnuit pe care aceștia l-au emoționat întodeauna și i-au fost exemple prețuite în profesie.

         Godot Café-Teatru oferă de obicei spectacole facile publicului său tânăr, de astă dată îi prezintă o “bijuterie” de teatru adevărat și cunoașterea în direct a unui actor prețuit. Gheorghe Ifrim prin acest one-man show încântător, ridică ștacheta interesului pentru calitatea teatrului independent de club sau cafenea și dă o lecție ambițioșilor care își doresc un recital .

---

GALA PREMIILOR UNITER / EDIȚIA a XXIV-a – Gazdă TEATRUL “REGINA MARIA” din ORADEA

May 13, 2016, 6:56 am

≫ Next: “ APĂ DE MINĂ “ – TEATRUL ACT

≪ Previous: “ GiGel “ – GODOT CAFÉ – TEATRU

$

0

0

UNITATEA DEMNĂ DE PREȚUIRE A BRESLEI TEATRALE

         Reprezentanți de marcă ai breaslei slujitorilor teatrului, tineri și vârstnici, s-au reunit la cea de a XXIV ediție a Galei Premiilor UNITER, când astăzi cultura este tratată ca o Cenușăreasă de forurile statului. Ingenios, UNITER alege în ultimele ediții drept gazdă teatre importante din țară. Actuala ediție a beneficiat de găzduirea Teatrului “Regina Maria” din Oradea, în sediul de curând renovat, o “bijuterie” arhitecturală. Această manifestare teatrală unicat într-un oraș cu adevărat european, s-a petrecut în fața unui public alcătuit din membrii ai breslei și iubitori de teatru din Oradea care a răsplătit cu aplauze entuziaste premianții, timp de peste patru ceasuri. A sunat ca un avertisment al breslei și clopoțelul din tichia bufonului lui Shakespeare, inspirat atribuit fiecărui spectator, ca un sensibil avertisment de dojană pentru cei care ignoră teatrul sau stârnesc conflicte penibile din interese personale.

         Când statul privește cultura al cărui pilon este și teatrul, drept ultima roată la căruță, de 24 de ani UNITER (Uniunea Teatrală din România) acordă din numeroasele sale proiecte, o atenție deosebită Galei pentru a premia valorile creatoare de spectacole dintr-un an teatral, cât și a înmâna distincții din partea Senatului acestei instituții independente, celor care de-a lungul unei cariere fructuoase au transmis spectatorilor “emoția teatrului adevărat”. Firește, că uneori premiile anuale sunt comentate în urma unei selecții discutabile, influențate și de subiectivismul firesc aprecierilor în artă. În timp, premiile rămân însă, drept dovadă a recunoașterii meritate a valorilor teatrului nostru, artă efemeră prin spectacole a căror viață este limitată.

         În societatea noastră cu pretenții democratice europene, din diverse motive impuse de o politichie mizeră, spiritele s-au încins, iar fenomenul a pătruns și în breasla teatrului. E drept, doar câteva voci minore, mânate de interese personale meschine, au încercat și mai încearcă să mânjească valorile și respectul pentru cei care teatrul presupune dăruire, zi și noapte. La Gală, breasla a arătat unitate între generații. Pe scenă, toți cei prezenți au rostit cuvântul “mulțumesc” adresat de astă dată, nu numai familiei personale, ci și Galei UNITER pentru că funcționează activ și luptă pentru prețuirea valorilor breslei de douăzeci și patru de ani.

         Din nou, UNITER a demonstrat că breasla are coloană vertebrală și nu își pleacă fruntea în fața imposturii, promovează consecvent valorile, indiferent de vârstă. Trebuie subliniat că tinerii au fost la această ediție în prim plan.

         Prezentăm în ordinea desfășurării, momentele remarcabile din Gala de la Oradea, spectacol cultural eveniment, unicat în fiecare an, transmis în direct cu profesionalism de televiziunea publică.

UN SPECTACOL ÎNCĂRCAT DE EMOȚII

În Gală au fost atribuite douăzeci și cinci de premii. Unsprezece premii au marcat valorile impuse de anul teatral 2015 în urma unui juriu selecționer și detașate de juriul final. Selecțiile au fost efectuate de un juriu alcătuit din trei critici de teatru: Doina Papp, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza. Pentru fiecare premiu, din trei nominalizări, juriul final a trebuit să desemneze câștigătorul; juriul final a fost compus din reprezentanți ai breslei din diverse domenii: Viorica Petrovici – scenograf, Alexa Visarion – regizor, Ozana Oancea – actriță și criticii de teatru Alice Georgescu, Mircea Morariu. Mereu se atrage atenția că este necesară o schimbare a regulamentului de jurizare pentru că nu numai celor din zona criticii de teatru este firesc să le fie atribuit rolul dificil de selecționer, când în final, juriul cuprinde reprezentanți ai tuturor domeniilor din breasla teatrului – regie, scenografie, actorie. Cum subiectivismul este recunoscut în perceperea actului artistic, el se manifestă și în cazul criticii de teatru. Ar putea fi diminuat prin prezența la selecție și a altor reprezentanți ai breslei.

Premiul pentru debut – ADA GALEȘ pentru rolul Denise din spectacolul “Copilul problemă”, Teatrul “Sică Alexandrescu” din Brașov; au mai fost nominalizați - Andreea Tănase și Alexandru Voicu.

Premiul (acordat de Senatul UNITER) pentru întreaga activitate – scenografa MARIA MIU. Acest creator de imagine teatrală la noi și peste hotare, întodeauna s-a remarcat prin scenografia sa ingenioasă – decor și costume, strâns legată de sprijinirea profundă a sensului reprezentării scenice a unei piesei.

Premiul pentru scenografie – ADRIAN DAMIAN pentru “Cântăreața cheală”, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași; au mai fost nominalizați – Andu Dumitrescu și Octavian Neculai.

Trebuie subliniat că spectacolul Galei a cuprins și câteva intervenții muzicale și de dans remarcabile, iar atmosfera premierii a fost susținută sensibil de Cvartetul “Intermezzo” din Oradea.

Premiul special pentru muzică de teatru (acordat de Senat) – compozitorul ADRIAN ENESCU. Amintim că în regia lui Alexandru Darie, la Teatrul “Bulandra” se prezintă un spectacol senzațional – “The Bach Files” realizat pe muzica inspirată din creațiile lui Bach, datorată lui Adrian Enescu și în scenografia originală a lui Octavian Neculai. Acestui spectacol comentat pe blog la data premierei, nu i s-a atribuit decât o nominalizare pentru scenografie!

Premiul pentru întreaga activitate (acordat de Senat) – actriței LUMINIȚA GHEORGHIU. Acordarea acestei distincții minunatei actrițe, a fost un moment care a ridicat publicul în picioare în semn de suprem respect pentru această valoare a teatrului și filmului nostru. Luminița Gheorghiu întodeauna a uimt pe scenă prin interpretarea unor roluri numeroase de planul doi, mai rar având șansa întâlnirii cu mari partituri, fiind admirabilă însă, prin transpunerea cu suflet în fiecare personaj. Este o valoare de preț a filmului și teatrului acest om sensibil și discret în viața curentă.

Cea mai bună piesă românească, program anual al UNITER, desfășurat sub egida CASEI REGALE A ROMÂNIEI – “NADIA”de DIANA-FLORINA AVRĂMUȚ; premiul a fost înmânat de principesa Maria. Juriul a fost compus din Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu – critici și Bobi Pricop – regizor.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – MARIUS MANOLE pentru rolurile Bătrâna Apatică și Actorul din “Între noi e totul bine”, Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București. Acest spectacol excelent a mai primit o nominalizare și pentru rolul principal – Dorina Chiriac. Regizorul său Radu Afrim a fost însă, premiat pentru “Tihna”, spectacolul Teatrului Național din Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”, cu nominalizări și la categoriile cea mai bună actriță în rol principal și cel mai bun spectacol! Cele două spectacole au fost comentate pe acest blog.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – ILINCA MANOLACHEpentru rolurile din “Anul dispărur 1989”, Teatrul Mic din București; nominalizări – Ida Jarcsek-Gaza pentru Clitemnestra din “Electra”, Teatrul German de Stat din Timișoara și Florentina Năstase pentru Laura din “Menajeria de sticlă”, Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești. Toate cele trei spectacole ce au adus nominalizările respective au fost comentate pe acest blog. Intervine în aceste nominalizări și confuzia juriului selecționer pentru că rolul Laurei nu este secundar!

Premiul de excelență (acordat de Senat)– coregrafului și dansatorului GIGI CĂCIULEANU. Trebuie subliniat că 2016 este anul care marchează patru secole de la trecerea în nemurire a lui Shakespeare, dar și o sută de ani de la apariția curentului avangardist al “dadaismului”, inițiat și de Tristan Tzara. Marelui artist Gigi Căciuleanu îi aparțin și spectacole dedicate acestor evenimente – “Folia, Shakespeare & Co” și “L’Om DadA” intrate în repertoriul Naționalului bucureștean și comentate pe acest blog.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic – “JUCĂTORUL DE TABLE” de George Arion, dramatizare și regie CEZARINA UDRESCU, producție a Societății Române de Radiodifuziune; nominalizări: “Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor” și “Rapunzel”.

Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – ANCA MĂNIUȚIU, critică și istorie teatrală.

Premiul pentru critică de teatru – MARIA ZĂRNESCU; nominalizări – Silvia Dumitrache și Oana Stoica. Critica de teatru, trebuie subliniat, își găsește greu în presa de print un loc pentru exprimarea opiinilor pentru că teatrul este aproape ignorat de mass media.

Un moment impresionant a fost cel al întâlnirii cu muzicianul DAN ANDREI ALDEA, cu ani în urmă vedeta formației “Sfinx” care este și autorul unui celebru song din spectacolul “A XII-a noapte” de Shakespeare de la Teatrul “Bulandra”. Amintim că acest spectacol excelent a fost început de minunatul regizor Aureliu Manea și finalizat de Liviu Ciulei care din respect pentru tânărul coleg ce avea probleme personale, nu a semnat pe afiș contribuția sa la regie. Actorul Ion Caramitru președintele UNITER și activul prezentator al Galei, care a jucat în acest spectacol rămas în istoria teatrului nostru, a cântat alături de Dan Andrei Aldea cunoscutul song al bufonului, iar lor li s-au alăturat și mulți spectatori bucuroși de această amintire plăcută.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – MARIAN RÂLEA pentru Tullius din “Marmură”, Teatrul “Bulandra” din București. Ca un adevărat coleg, în spirit de fairplay, premiantul a invitat pe scenă pe cei nominalizați – Richard Balint pentru rolul Gorge din “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, Teatrul “Regina Maria” din Oradea și Florin Piersic Jr. pentru Coleman din “Vestul singuratic”, Teatrul “Nottara” din București. Spectacolele “Marmură” și “Vestul sălbatic” sunt comentate pe blog; cu surprindere nu am înțeles nominalizarea și pentru regie al celui din urmă, cât și lipsa unor alte nominalizări ale selecționerilor pentru “Marmură”.

Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – VLADIMIR GĂITAN.

Premiul pentru teatru tv – “BUZUNARUL CU PÂINE” de Matei Vișnec în regia lui Tudor Chirilă, producție a Societății Române de Televiziune; nominalizări –“Femeia perfectă”.

Premiul special BRITISH COUNCIL pentru interpretarea originală a creației shakespeariene (actor / actriță) în cadrul Audiției Naționale SHAKESPEARE 400 parte a proiectului “Shakespeare lives” – ALEXANDRA RĂDESCUși DORU EUGEN IONESCU. Amintim tinerilor actori că în septembrie, Gala “HOP” de la Costinești va avea drept temă de concurs, firește, tot Shakespeare.

Premiul (acordat de Senat) special – actorului și profesorului MIKLOS BACS, un mentor al tinerei generații de actori. La ultimele ediții ale Galei Tânărului Actor “Hop” întodeauna s-au remarcat absolvenții meșterului Miklos Bacs care conduce și actuala ediție. L-au însoțit pe dascăl la Gală, prefațând premierea sa, cinsprezece tineri actori care au oferit o suită de momente de improvizație, admirabil realizate. Cu acest prilej, Ion Caramitru a anunțat că UNITER pregătește un concurs special dedicat tinerilor. Îl așteptăm cu interes.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal – EMILIA DOBRIN pentru rolul Elena din “Casa cu pisici”, Teatrul Mic din București; nominalizări – Dorina Chiriac pentru rolurile Fetița metalistă și Regizorul din “Între noi e totul bine, Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București și Erzebet B.Fulup pentru rolul Mama din “Tihna”, Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”.

Premiul special (acordat de Senat) pentru o viață dedicată teatrului și poeziei – EUGEN ȚUGULEA.

Premiul special (acordat de Senat) pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan – MATEI VIȘNIEC.

Premiul Președintelui UNITER, Ion Caramitru l-a acordat lui EMIL BOROGHINĂ, directorul Festivaluli Internațional de Teatru SHAKESPEARE a cărui a zecea ediție s-a încheiat de curând la Craiova.

Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – regizorului VICTOR IOAN FRUNZĂ.

Regizorul Radu Afrim alături de Dorina Chiriac, nominalizată pentru cea mai bună actriță în spectacolul "Între noi e totul bine"

Premiul pentru cea mai bună regie – RADU AFRIM pentru spectacolul “Tihna” de la Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”; nominalizări – Cristi Juncu pentru “Vestul singuratic” de la Teatrul “Nottara” din București și Bobi Pricop pentru “Pisica verde” de la Teatrul “Luceafărul” din Iași.

Premiul pentru cel mai bun spectacol - “CLASA NOASTRĂ” de Tadeusz Slobodzianek, regia Laszlo Bocsardi, Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj – Napoca; nominalizări – “The Sunset Limited” de Cormac McCarthy, regia Andrei și Andreea Grosu, “UNTEATRU” (teatru independent, excelent spectacol comentat pe blog, fără nici o altă nominalizare la celelalte categorii!) și “Tihna” după Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”. La toate festivalurile internaționale celui mai bun spectacol sau film i se alătură și alte premii fie pentru regie, scenografie sau interpretare. La noi, juriul de selecție nominalizează “Casa noastră” pentru cel mai bun spectacol, dar nu mai descoperă nici un merit pentru regie, scenografie sau interpretare! Juriul final, firește nu poate judeca decât nominalizările indicate de selecționeri. Și acest exemplu sprijină necesitatea schimbării regulamentului Galei prin găsirea unei soluții de extindere a numărului de jurați selecționeri din mai multe departamente ale breslei.

Fotografiile sunt surprinse de Adrian Bulboacă și Maria Ștefănescu

“ APĂ DE MINĂ “ – TEATRUL ACT

June 2, 2016, 6:03 am

≫ Next: “KAFKA. 5 VISE” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

≪ Previous: GALA PREMIILOR UNITER / EDIȚIA a XXIV-a – Gazdă TEATRUL “REGINA MARIA” din ORADEA

$

0

0

REZULTATUL ABSENȚEI UNUI REGIZOR …

         Când dramaturgia noastră se zbate să găsească teme actuale, iar rezultatele sunt minore în piese stângaci scrise, în Transilvania dramaturgul Csaba Szekely oferea în 2010 “Trilogia minelor”: “Beznă de mină”, “Flori de mină” și “Apă de mină”. În aceste tragicomedii prezintă cu duritate situația actuală a satului și micilor comunități în urma trecerii de la comunism la încercarea bezmetică de a construi un alt sistem social. Inexplicabil, dar piesele sale cu conflicte actuale, personaje solid definite și replică încărcată de sensuri, nu beneficiază de integrarea în repertoriile cu pretenții ale majorității teatrelor noastre. Am descoperit acest dramaturg de valoare, apreciat și premiat peste hotare, în urmă cu trei ani când Trupa “Yorick” de la Târgu-Mureș prezenta “Beznă de mină”, spectacol comentat pe acest blog. De curând, aceiași trupă a obținut mai multe premii meritate în cadrul celei de a XIV-a ediție a Festivalului Comediei Românești (fesrCO) cu piesa “MaRo” de Csaba Szekely.

         În Capitală, doar Teatrul Act independent, a inscris în repertoriu “Apă de mină”, un proiect coordonat de teatrologul Oana Stoica, cu o echipă de actori stimați, unii apreciați și pentru roluri din film ori producții de televiziune, dar … fără regizor. Spectacolul rezultat este minor prin absența unui concept regizoral.

         “Apă de mină” dezvoltă prin personaje consistente o temă legată de rostul bisericii important și în viața satului, unde se dovedește a fi acum, o instituție ipocrită sub stindardul moralei. Conflictele dramatice sunt atacate prin replici acide care animă intențiile satirice ale acestei tregicomedii. Se știe că limba maghiară în care este scrisă și piesa, deține un bogat bagaj de expresii triviale, dar traducerea sa în limba română de către Sandor Laszlo se rezumă la câteva injurii exagerat repetate. Traducerea devine vulgară, fără motivare în substratul situațiilor și afectează imaginea generală a spectacolului, cât și tematica meritorie a scrierii.

         Punctul nevralgic al acestui spectacol rămâne însă, lipsa coordonării regizorale a proiectului produs de Teatrul Act și “Scena 9”. Stimații actori distribuiți reușesc cu greu să definească în profunzime personajele atribuite. Replicile sunt adeseori fals recitate, fără specularea substratului lor. Tânărul revoltat Marton, îngrijitorul bisericii, pilon al conflictului apare ca un individ cu probleme psihice. Alexandru Potocean, lipsit fiind de îndrumarea regizorului, nu reușește să stabilească nuanțat relațiile lui Marton cu cei din preajmă și adeseori turuie replica fără evidențierea sensurilor. În Istvan, învățătorul căruia i-a ars casa, Alin Florea propune un tip egoist, fără atitudine în raport cu tragedia trăită. Fiica sa Imola este caracterizată de Irina Antonie caricatural, ca o prostovană cu pofte erotice. În preotul Ignac, încearcă o schiță mai amplă de personaj, Ioan Coman care sugerează uneori perfidia slujitorului imoral al bisericii. Alcoolul rămâne singurul refugiu al personajelor în fața degradării vieții din acest sat, beția nu este manevrată însă, credibil de interpreți prin absența regizorului. Sensurile majore ale tematicii piesei lui Csaba Szekely sunt anulate când nu există un concept regizoral, iar tragicomedia se transformă într-o comedie vulgară, cu precizarea a nu fi recomandată persoanelor sub 16 ani. Un singur personaj din distribuție, Iren, femeia de serviciu a preotului, are densitate prin interpretarea Virginiei Mirea. Cu finețe actrița dezvoltă personajul pe muchia de cuțit dintre dramatic și comic, trăind interior stările unei femei cu viața distrusă și de dispariția fiicei; Iren vrea să păstreze tradițiile locului, evocă mereu pe fiica aparent plecată în America, și mai ales cum ar fi viața de acolo, și în toate situațiile Virginia Mirea exploatează subtil substratul lor dramatic. Admirabil reușește actrița să salveze personajul de confuziile iscate prin inexistența unui regizor.

         “Apă de mină” rămâne un alt exemplu al crizei regiei cu care se confruntă teatrul nostru instituționalizat sau independent. Din păcate, în acest caz o piesă de calitate, necesară repertoriului teatral prin tematica actuală, este afectată că nu s-a găsit un regizor să îi dea viață scenică.

“KAFKA. 5 VISE” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

June 9, 2016, 9:22 am

≫ Next: “MEMORIA APEI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

≪ Previous: “ APĂ DE MINĂ “ – TEATRUL ACT

$

0

0

CE VREA SĂ TRANSMITĂ ACEST SPECTACOL? …

         Este necesar să amintim câteva precizări despre Kafka, luat drept pretext pentru acest spectacol. Franz Kafka (1883 – 1924), evreu de limbă germană născut la Praga, animator al postmodernismului, lasă prozei universale o întreagă operă prin care s-a activat suprarealismul, existențialismul, absurdul, expresionismul. Numele său a impus în dicționare cuvântul “kafkian” cu sensuri de “delirant”, “coșmaresc”, “absurd”.

Cum societatea noastră actuală se manifestă “kafkian” speram că scenariul, conceput de regizorul Dragoș Galgoțiu pentru că opera scriitorului nu conține dramaturgie, să speculeze bogata tematică din proza lui Kafka și să o lege de actualitate. “Scenariul teatral” alcătuit de Dragoș Galgoțiu se inspiră, i-a drept pretext celebrul roman “Procesul”, nuvela “Metamorfoza”, povestirile - “O dare de seamă pentru o Academie”, “Verdictul”, “Colonia penitenciară” și evită romanul de referință “Castelul”. “5 vise” din titlu indică de fapt, cele cinci surse ale scenariului care nu sunt vise la propiu, ci imagini diforme ale realității.

          Omul se confruntă adeseori cu iraționalul în existența sa și nu îi poate conștientiza cauzele pentru anihilare, iar acest irațional poate deveni și coșmar. Scenariul încropit din proza lui Kafka, cuprinde și trei lungi monologuri ale unor personaje din planul doi în scopul de a lămuri cât de cât moralizator, intențiile tematice. Din păcate, scenariul nu are coerență și logică teatrală pentru a atenționa asupra fenomenelor ilogice din realitatea curentă care l-au inspirat tematic pe Kafka. Violența, alienarea sunt motive dezvoltate în “Procesul”; Josef K. funcționar la o bancă, acuzat și condamnat fără motivare, ilogic, este un bărbat singur aflat în căutarea dragostei; el devine personajul principal al scenariului. Prin Josef K. scenaristul Dragoș Galgoțiu și-a dorit doar, apropierea de biografia lui Kafka cel rămas celibatar din cauza autorității despotice a tatălui. Relația cu tatăl a afectat viața scriitorului și îl inspiră în nuvele și povestirile din care scenaristul introduce prezența familiei Gregor Sams. O altă temă de actualitate preferată de Kafka era birocrația în romanul “Castelul”, uitat de scenarist. Sunt strecurate în scenariu numai câteva referiri la birograție, preluate din alte scrieri.

Autoritatea și violența celor sus puși sunt alte motive tematice în roman, ca și condamnarea totalitarismului și războiului în “Colonia penitenciară”, ultima povestire la care apelează scenariul; Josef K. (Ionel Mihăilescu) și Aprodul (Relu Poalelungi) vor fi executați în final, când intervine mașina diabolică din povestire. Aprodul rostește timid către public, replica – “Toți oamenii de aici sunt condamnați” în intenția de a sugera că spectacolul și-ar fi dorit un avertisment referitor la o societe diformă și irațională în demersuri. Aglomerarea de personaje din scrieri diverse dovedește superficialitatea scenariului, nu servește diversitatea tematică proprie lui Kafka. Acest scenariu alcătuit ambiguu, duce la un spectacol care nu comunică nimic percutant, provocator emoțional publicului.

         “Scenariul, regia, decorul, coloana sonoră” sunt realizate de Dragoș Galgoțiu. Scenariul este o încropeală incoerentă de idei, iar imaginea teatrală a spectacolului suferă de aceiași aglomerare de intenții stilistice. Stilul lui Kafka a inspirat suprarealismul lui Andre Breton, curentul a pătruns apoi, și în sfera teatrului. Pe linia suprarealismului ar încerca să fie și decorul lui Dragoș Galgoțiu; sunt aglomerate de-a valma o sumedenie de obiecte și mobilier, iar unele nici măcar nu vor fi folosite ca argument al vizualizării teatrale. Regizorul a fost inspirat doar prin alegerea Sălii Studio pentru spectacol, ce este dotată tehnic cu multiple posibilități care nu sunt însă, valorificate pe deplin. Optează pentru plasarea pe lung a spațiului de joc și a spectatorilor, dar decorul pare depozit de obiecte fără substrat pentru a servi construcția teatrală a reprezentației. Spectacolul își animă imaginea prin costumele create de Lia Manțoc, cu trimiteri spre timpuri trecute și cu accente de sugerarea tipologiilor din scenariu, în special prin machiaj. Coloana sonoră aleasă de Dragoș Galgoțiu cu intenția de a da ritm scenariului, se remarcă prin rostul de cortine muzicale care despart secvențele. Muzica mai folosește uneori și momentelor de dans și mișcare, compartiment important pentru viziunea regizorală de care se achită inventiv Răzvan Mazilu, colaborator al regizorului și în alte proiecte. Mișcarea, expresia corporală impuse unor interpreți sugerează grotescul tipologiilor și trimit spre linia curentului expresionist. Viziunea regizorală nu aplică însă, un stil unitar în tratarea situațiilor pentru ilustrarea teatrală a fiecărui moment tragicomic. Cu excepția lui Josef K. toate aparițiile sunt tipologii caricaturale prin atitudini și machiaj, agitate adeseori, fără substrat de motivare.

         Distribuția cuprinde 14 actori, iar unora le revin de interpretat mai multe tipologii; lor li se alătură alți șase actori drept colegi de serviciu ai lui Josef K. în figurația banal condusă regizoral. O bună intenție a viziunii regizorale pot fi considerate momentele de “comentarii” cântate și dansate în special de Dansatoarea (Simona Dabija), Târfa (Anda Saltelechi) și Cântăreața (Anca Florescu). Dansatoarei îi revine rolul important de comentator, apropiat de sugestiile lui Kafka, iar Simona Dabija este extraordinară prin modul în care corpul ei “vorbește”, trăiește intens delirul situațiilor iraționale. Prin grotesc ori sensibilă grație, Simona Dabija subliniază expresiv subtextul situațiilor. Excelent își construiesc tipologiile pe aceiași linie expresivă, în nuanțe satirice grotești, Sabrina Iașchevici (Sora lui Gregor) și Ruxandra Maniu (Mama lui Gregor și Propietăreasa lui Josef K.). Replicile atribuite de scenariu sunt puține și fără substrat, dar actrițele le suplinesc absența prin atitudini corporale și expresia chipurilor. Sabrina Iașchevici, Ruxandra Maniu și Simona Dabija rămân singurele din numeroasa distribuție a căror interpretare susține sensurile lui Kafka de a arăta oglinda unei lumi deformate, în care chipurile umane pot fi mutilate de o realitate bolnavă.

 Încearcă același stil și Radu Amzulescu pentru Inspectorul și Tatăl lui Georg sau Valentin Popescu și Laurențiu Lazăr pentru Franz și Willem cele două slugi ale puterii, dar scenariul confuz în intenții, cât și regia, îi împiedică să armonizeze cu sens aparițiile diverse solicitate de montajul neinspirat al secvențelor.

      

   Josef K. personaj central, omul prins în capcana societății diforme, cu o autorite absurdă, se dorește a fi impus regizoral printr-o altă linie teatrală, apropiată de firesc. Ionel Mihăilescu încearcă acest demers regizoral, dar amalgamul intențiilor din jur îi știrbesc din evidențierea în profunzime a stărilor personajului, victimă a realității. Completează distribuția Mihai Smarandache condus regizoral simplist în patru personaje – Procuristul, Berthold, Bătăușul și Ofițerul, care dețin aceiași tipologie de caricatură, absentă fiind din scenariu motivarea diferită a fiecăruia pentru răul social ce îl pot provoca astfel de indivizi. Mai apar și alte schițe fragile de tipologii, greu de rezolvat pentru interpreți – Anca Dumitra în Femeia din tribunal, Gabriel Pintilei în Gregor Samsa, Silvian Vâlcu în Tatăl lui Gregor și Gregor, Relu Poalelungi în Aprodul. Scenariul și regia nu dau sens și motivare pentru aceste roluri, plasate fie căznit caricatural, fie cu rost de morală în diverse situații, manifestată prin monologurile recitate simplist de actori.

         Tagicomicul lui Kafka este anulat de acest spectacol confuz, cu pretenții de a șoca prin amestecul neinspirat de momente, ca într-un ghiveci a tot felul de legume, fără sare și piper. Se amestecă stiluri teatrale diferite prin care se încearcă ilustrarea unor întâmplări bizare dintr-o lume bolnavă, nebună. Spectacolul care durează aproximativ două ceasuri și jumătate devine plictisitor prin lipsa comunicării intențiilor de condamnare a acestei lumi iraționale, de provocare la emoție.

“MEMORIA APEI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

June 15, 2016, 11:52 am

≫ Next: “INCENDII” – TEATRUL “BULANDRA” (Sala Studio SPACE)

≪ Previous: “KAFKA. 5 VISE” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

$

0

0

O SUBTILĂ COMEDIE NEAGRĂ

         Autoarea britanică Shelaghi Stephenson a debutat în dramaturgie în 1996 cu “Memoria apei” care cunoaște un surprinzător succes internațional. Are o bogată experiență ca scenarist în special în domeniu radiofonic, dar și ca actriță. Pe două planuri - real și ireal, piesa dezvoltă acțiunea care implică întâlnirea după mai mulți ani a trei surori, două însoțite de partenerii lor, la moartea mamei, prilej a numeroase evocări din viața fiecăreia. De la replica acidă până la titlu chiar, piesa apelează insistent la sugestii metaforice pentru a sprijini tematica construită ca o analiză psihologică a destinului fiecărei surori care a fost marcat în trecut de părinți, în special de mamă. În amintirile evocate, surorile se referă mereu la relațiile cu mama și familia.

Natalia Câlin (Mary), Cecilia Bârbora (Teresa) și  Raluca Aprodu (Catherine)

 Piesa este ofertantă pentru interprete și captivantă pentru public prin suspansul unor situații evocate în amintiri și modul în care dramaturgul montează în acțiune aceste momente. Prin construct și replică, prin îmbinarea tragicului cu comicul, piesa poate fi considerată o comedie neagră, cu un final emoționant al împăcării aparente a celor trei surori.

Imagine de ansamblu

         Tânărul regizor Erwin  Șimșensohn a reușit o evoluție profesională apreciabilă, din 2013 când s-a remarcat prin spectacolul “Yentl” la Teatrul Evreiesc de Stat. Conduce minuțios, cu rigoare distribuția pentru a evidenția sensul și substratul piesei alese și pentru a transmite esența conflictului. Și în “Memoria apei”, regizorul aplică aceiași metodă profesională de a se exprima prin actori, dar stilul scrierii, încărcat de sugestii metaforice îi stânjenește demersul prin scenografia Alinei Herescu dornică să le vizualizeze scenic exagerat. Strident, în decorul dormitorului mamei în care se petrece acțiunea, întunecat cum ar fi amintirea mamei, abundă accente suprarealiste cu intenții metaforice, de pildă crăpătura zidului sau desenul ferestrelor. Costumele ar vrea să definească țipător tipologia unor personaje, cum ar fi cel al  Catherinei. Vizual reprezentația este exagerat încărcată de efecte, scenografia fiind parcă gândită pentru o altă piesă, cu un alt conținut tematic. Regizorul încearcă folosirea ofertei scenografice, dar demersul său îngreunează ritmul spectacolului. Prologul fără replică al furtunii ce anunță tensiunea unui conflict, era suficient pentru stabilirea convenției dezvoltată de acțiune. Muzica lui Vlaicu Golcea sprijină inspirat prin o serie de intervenții atmosfera tensionată a conflictului.

Cecilia Bârbora (Teresa) și Andrei Finți (Frank)

Meritoriu rămâne în conceptul regizoral modul în care Erwin Șimșensohn lucrează cu actorii și compune relațiile dintre personaje. Regizorul “povestește” scenic cu pricepere istoria destinelor celor trei surori care greșit se pot compara cu cele din piesa lui Cehov. Rece, superioară în relații, sora cea mare ascunde de fapt, un destin amar și Cecilia Bârbora reușește subtil să caracterizeze în profunzime portretul Teresei. De la bun început, actrița transmite că tăinuiește un mister al vieții sale aparent împlinite, ca abia în scena beției să dezvăluie nuanțat eșecul căsniciei cu Frank. Cecilia Bârbora modelează prin accente de expresie fiecare prag al destăinuirilor Teresei, trăiește cu intensitate bine stăpânită stările interioare ale personajului și relațiile cu cei din preajmă. Actrița interpretează admirabil acest personaj complex. Frank, soțul Teresei intră în acțiune doar în câteva scene, dar de importanță pentru conflict, pe care Andrei Finți le susține ireproșabil; compune atent profilul unui înfrânt al vieții.

Natalia Călin (Mary) și Marius Manole (Mike)

Rolul central al piesei revine lui Mary, sora cu o biografie încărcată de întâmplări dramatice, doctor de profesie. Natalia Călin urmărește să dea coerență influenței suferite prin situațiile complicate trăite de Mary, cea care poartă și cele mai multe dialoguri cu mama Vi, în scenele din planul ireal. Povestea lui Mary care a născut la 14 ani un copil ce a fost înstrăinat de mamă și căruia îi caută actul de naștere, care acum trăiește cu un coleg, Mike însurat, etc pare un scenariu de telenovelă. Natalia Călin încearcă să deslușească povestea complicată a lui Mary, dar nu reușește întodeauna, poate și pentru că evocările sunt mult prea încâlcite în scriere. În Mary mai este distribuită și Medeea Marinescu care însărcinată fiind, va reveni pe scenă în toamnă. Un rol de planul doi, doctorul Mike revine lui Marius Manole și actorul evidențiază cu distincție frământările și tristețile bărbatului cu o viață particulară chinuită.

Raluca Aprodu (Catherine)

Sora cea mică, are și ea nefericirile sale; Catherine își caută iubire și dorința se pare că nu se împlinește, alunecă pe panta băuturii și drogurilor. Raluca Aprodu excelent definește prin amănuntul expresiei, existența tinerei femei. Se implică dramatic în orice situație și relație, rezultatul fiind un umor negru, specific și realității frământat trăite de tânăra generație de astăzi. Mama mereu evocată, Vi, un rol simplist compus în piesă, din planul ireal al evocărilor, Diana Dumbravă îl interpretează cu grijă, să nu îi coloreze exagerat aparițiile stranii. Piesa are unele hibe în compunerea acțiunii, pe care regizorul și cei din distribuție încearcă să le estompeze și ar fi reușit mai mult dacă aflau un sprijin în scenografie.

“Memoria apei” poate fi considerat un spectacol de comedie neagră, cu momente emoționante și de umor subtil, pe un text îndepărtat de febra actualității curente, dar apropiat de analiza psihologică a unor destine des întâlnite.

“INCENDII” – TEATRUL “BULANDRA” (Sala Studio SPACE)

June 19, 2016, 9:11 am

≫ Next: TEATRUL NOH, LECȚIE DE CULTURĂ TRADIȚIONALĂ

≪ Previous: “MEMORIA APEI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

$

0

0

NOUĂ ABSOLVENȚI DE NOTA ZECE

         Directorul Teatrului “Bulandra”, regizorul Alexandru Darie și alți manageri de teatru, sunt preocupați să acorde sprijin tinerilor actori și regizori ale căror spectacole le primesc în sălile studio ale teatrelor. Teatrul “Bulandra” a găzduit un examen de masterat – “Tango” pe care îl vom comenta în curând și preia acum, un examen de licență din acest an, după trei ani de studiu la UNATC – “Incendii”, ce devine un spectacol … “incendiator”. Din păcate, programul de sală, nu precizează proveniența spectacolului sau că numai tânăra actriță, Cristina Constantinescu a absolvit studiile în urmă cu doi ani, restul fiind finaliști în 2016. Important rămâne însă, că Teatrul “Bulandra” include în repertoriu un spectacol realizat de o echipă tânără care pășește cu dreptul în viața teatrală și promite o bună evoluție.

         Uluitor este cum o absolventă a trei ani de studiu la regie, Irina Alexandra Banea alege un text foarte complicat și conduce punerea sa în scenă ireproșabil, cu maturitate profesională, inventivitate, dovedind și un bogat bagaj cultural. Irina Alexandra Banea își impune personalitatea și printr-o atitudine foarte rar întâlnită la tinerii regizori – construiește o echipă de actori din colegii de generație, iar prin obțiunea repertorială urmărește să le pună în evidență calitățile, majoritatea fiind distribuiți în mai multe roluri.

         “Incendii” este o piesă scrisă de Wajdi Mouawad, o personalitate complexă a teatrului contemporan. Scriitor, actor, regizor și “manager” al unor companii din Franța și Canada, Wajdi Mouawad s-a născut la Beirut, a copilărit în Liban și a studiat în Canada. Obține consacrarea internațională prin tetralogia “Le sang des promesses” care include și “Incendii”. Trebuie subliniat că scriitorul cunoaște dramele din țările Orientului Mijlociu care îl și inspiră pentru un teatru ce poate fi considerat, socio-politic. Nu condamnarea directă a războiului și violenței rămân aspecte principale ale conflictului și tematicii piesei “Incendii”, ci dramele victimelor unei lumi dezintegrate moral de război.

Maria Vârlan (Nawal)

Autorul urmăește să aducă în contemporaneitate mesajele teatrului antic și se inspiră din Sofocle, mitul lui Oedip pentru istoria uneu femei libaneze, Nawal, prezentată pe două planuri – trecutul său și ecoul în prezent. Montajul celor două planuri este alert și complicat, replica fiind sensibil ambalată în accente poetice. Tânăra regizoare se încumetă să aleagă această piesă originală, unde planul trecutului poartă amprentele  războiului, violenței, disperării și mentalității tradiționale a unei societăți din Orientul Mijlociu, iar prezentul e încărcat de urmări tragice. Irina Alexandra Banea, inteligent nu exploatează scenic fundalul socio-politic al războiului, ci efectele asupra oamenilor. Regizoarea își concentrează atenția pe linia unei analize psihologice adânci a celor afectați de război, cei care l-au trăit și urmașii lor. Tema urmărită excelent de regizoare este Omul cu sufletul chinuit și în unele cazuri mutilat de lumea zdruncinată de război.

         Întâlnim în acest spectacol un decor simplu, dar nu simplist, alcătuit din “practicabile”, mânuite firesc de interpreți pentru a marca semnificativ locul acțiunii. Costumele desemează specificul societății, timpul acțiunii și profilul personajelor. Această scenografie servește rafinat conceptul regizoral și aparține experimentatului Vladimir Iuganu. Mai întâlnim în reprezentație și proiecții cu imagini alese pentru a completa decorul, dar și substratul unor scene prin metafore vizuale. Regia folosește proiecțiile ca și efectele de lumină pentru a spori tensiunea fiecărei secvențe din planul trecutului. Sunt secvențe memorabil construite, ca de pildă nașterea eroinei principale Nawal când era adolescentă, relațiile dintre cele două prietene de suferință, Nawal și Sawda, uciderea violentă a fotografei, etc.

Antonia Din (Sawda) și Maria Vârlan (Nawal)

         Spectacolul impresionează și taie mereu respirația spectatorilor prin interpretarea tinerilor actori pe care Irina Alexandra Banea îi consideră mijlocul principal de exprimare a demersului regizoral. Fiecare scenă de confruntării între diverse personaje sau de susținerea unui monolog dramatic, poate fi considerată un examen de nota zece pentru actori. Rolul central al mamei Nawal revine tinerei actrițe Maria Vârlan. În prima scenă, notarul Hermile Lebel (Constantin Dogioiu) le citește testamentul lui Nawal, celor doi copii gemeni ai săi, tinerii Jeanne (Cristina Constantinescu) și Simon (Răzvan Enciu). Scrisorile din testament atribuite fiecăruia, le solicită căutarea tatălui necunoscut și a unui frate necunoscut lor – Nihad (Denis Hanganu). Căutările celor doi tineri vor provoca evocări din trecutul misterios pentru ei, al mamei. Maria Vârlan în fiecare secvență din trecut, definește profund stările dramatice prin care a trecut Nawal în căutarea fiului născut în adolescență, “femeia care cântă” în închisoare, cum și-o amintesc cei care au cunoscut-o. Tânăra actrița se transpune în stările personajului cu forță dramatică matură, cu sensibilitate, deosebită fiind și în monologul evocărilor suferinței femeii disperate care își caută copilul pe tărâmul războiului și terorii.

Denis Hanganu (Nihad)

 Cum dramaturgul urmărește punerea în actualitate a mitului lui Oedip, acel fiu născut în adolescență de Nawal și dus la un orfelinat prin autoritatea familiei sale tradiționale, va deveni teroristul Nihad în război, căruia îi va cădea victima unui viol mama sa Nawal. Excelent reușește să îl întrupeze pe Nihad, tânărul actor Denis Hanganu. Actorul marchează subtil cum societatea, războiul l-au transformat pe Nihad într-un adevărat monstru. Denis Hanganu caracterizează cu personalitate, la nuanță și alte trei personaje, trece dezinvolt de la unul la celălalt și pentru fiecare își schimbă gama expresiei, fiind de nerecunoscut. Va fi Portarul școlii, Soldatul 1 și Wahab, tânărul 

îndrăgostit de adolescenta Nawal, iar din dragostea lor se va naște Nihad.

Flavia Hojda (Nawal la 14 ani) și Denis Hanganu (Wahab)

 Atenționează asupra calităților sale speciale Flavia Hojda distribuită în Nawal adolescentă prin farmecul naivității și durerea provocată de regurile autoritare ale familiei care îi instrăinează copilul. Publicul mai poate cunoaște posibilitățile multiple pe care le deține Antoania Din în interpretarea a patru personaje. Dintre acestea, Sawda prietena lui Nawal îi prilejuiește să interpreteze cu finețe profilul unei femei curajoase, dăruită prieteniei și cauzei de a descoperi adevărul. Minunat definește tânăra actriță și esența celorlalte roluri ce îi revin.

Răzvan Enciu (Simon) și Cristina Constantinescu (Jeanne)

Jeanne și Simon sunt două partituri dificile pe care Cristina Constantinescu și Răzvan Enciu le interpretează remarcabil, descoperind stările interioare ale celor doi copii ai lui Nawal provocate de mama care nu le-a destăinuit nimic din trecutul ei. Cristina Constantinescu deține știința de a sugera gândurile interioare ce o frământă pe Jeanne, o profesoară de matematică aflată pe drumul descoperirii adevărului care trece prin diverse situații dramatice. Tibaci sub alt chip, actrița prezintă și alte două personaje cu rol de argument în acțiune – Jihane și Elhame.  Revoltele fiului Simon pe tăinuirile mamei, cât și aflarea adevărului care îi schimbă comportamentul sunt subliniate expresiv de Răzvan Enciu. De nerecunoscut este același actor prin modul de abordare a altor trei personaje argument al situațiilor – Medicul, Abdessamad și Soldatul II, demonstrând și el că deține o largă paletă pentru tratarea unor game diverse de partituri. Adrian Piciorea se remarcă la rândul său în patru personaje – Antoine, Ralph, Chamseddine și Ghidul speculând inportanța lor în situațiile evocate din trecut.

Constantin Dogioiu (Notarul)

         Notarului acțiunea îi atribuie rolul de declanșator al conflictelor și Constantin Dogioiu, actor și în “Tango”, lansează provocator necesitatea căutăriilor celor doi frați pentru a dezvălui destinul lui Nawal. Actorul dă personajului o tentă de mister și nu uită să sugereze că viața lui Nawal s-a petrecut într-o lume dezmembrată moral. Din off, modelează vocal o amintire emoționantă despre Nawal, actorul Dan Aștilean.

         Rar, foarte rar se ivește surpriza întâlnirii reușite cu o echipă de tineri absolvenți ai studiului de trei ani la regie și actorie de la UNATC. Echipa a avut și marea șansă ca examenul  de licență prezentat admirabil – “Incendii” să devină un spectacol înscris în repertoriul Teatrului “Bulandra”.

P.S. Din culisele Galei Absolvenților 2016 de la UNATC am aflat că s-au acordat premii și unor membrii ai echipei spectacolului “Incendii”, numai că site-ul universității nu a avut timp să comunice nimic!

TEATRUL NOH, LECȚIE DE CULTURĂ TRADIȚIONALĂ

June 26, 2016, 6:42 am

≫ Next: ANDREI ȘERBAN ȘI “CAROUSEL”-ul TEATRULUI ADEVĂRAT

≪ Previous: “INCENDII” – TEATRUL “BULANDRA” (Sala Studio SPACE)

$

0

0

De peste șapte secole, Teatrul Noh trăiește, dă viață și astăzi temelor tradiționale ale dramaturgiei japoneze, în aceiași convenție teatrală tradițională. Trupa “Yamamoto Noh Theatre” din Osaka, înscrisă pe lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO, a prezentat la Teatrul Național “I.L.Caragiale” – “Adachi-ga-hara” (”Demonul muntelui”) și apoi la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

         Cu o delicatețe specific janonezilor, spectacolul a fost prefațat de o adevărată lecție culturală. Maestrul Yamamoto Akihiro a dezvăluit mai întâi publicului, sensurile convenției muzicale care completează activ la patru instrumente vechi reprezentațiile Teatrului Noh, greșit considerate “musicaluri”.

 Trupa alcătuită din douăzeci de interpreți, dintre care doar patru sugerau personajele bătrâna-demon, cei doi călugări budiști și sluga lor, ceilalți dând replica muzicală, a înfăptuit scenic miraculos povestea unei stranii legende despre răul care poate distruge spiritul uman, în limbajul convenției clasice a Teatrului Noh.

         Impresionantă a fost cunoașterea în direct a Teatrului Noh prin acest spectacol, demonstrație de respect pentru tradiția culturală ce și astăzi, poate fi sprijin educațional.

P.S. Chiar dacă stagiunea s-a încheiat, vom continua să comentăm pe acest blog, spectacolele rămase restante.

ANDREI ȘERBAN ȘI “CAROUSEL”-ul TEATRULUI ADEVĂRAT

June 26, 2016, 6:56 am

≫ Next: EVENIMENTE ÎN CAPITALĂ LA SFÂRȘIT DE STAGIUNE

≪ Previous: TEATRUL NOH, LECȚIE DE CULTURĂ TRADIȚIONALĂ

$

0

0

A trecut un an de când regizorul Andrei Șerban a uimit și a entuziasmat Marele Public cu spectacolul “Carousel” o adaptare liberă de Andrei Șerban și Danilela Dima după “Liliom” de Ferenc Molnar și filmul lui Fritz Lang, la Teatrul “Bulandra”. La data premierei a fost comentat evenimentul pe acest blog, o reprezentație de magie teatrală care poartă spectatorul cu emoție prin realitatea vieții unor oameni afectați de demersurile sociale. După numeroase reprezentații la care publicul stătea la un bilet în plus, revederea acestui spectacol i-a confirmat din nou, valoarea. “Carousel” era chiar mai strălucitor în captarea respirației spectatorilor emoționați de povestea cu tâlc a lui Liliom (Vlad Ivanov) și Iuliei (Alexandra Fasolă). 

O mare surpriză a fost descoperirea regizorului Andrei Șerban în … rolul de actor. Din motive obiective abesnța din distribuție a actorului Șerban Gomoi a prilejuit preluarea rolurilor Hozlinger, Polițistul pe pământ și în cer, Strungarul – personaje argument ale acțiunii de către Andrei Șerban. Cu plăcere își interpreta ireproșabil personajele, demonstrând că este un mare regizor care deține știința de îndrumare a actorilor fiind cunoscător în amănunt și al acestei profesii creatoare de emoție directă în fața publicului.

         “Carousel” rămâne și în viitoarea stagiune, unul din puținele mari spectacole de valoare ale teatrului nostru, chiar dacă nu a obținut nicio nominalizare sau vreun premiu la Gala Premiilor UNITER în urma selecției a trei “critici” teatrali. Este un alt exemplu de incompetență sau subiectivism, manifestat de unii care se pretind “critici” și esteticieni, iar conform regulamentului strâmb al Galei, selectează dintr-un an teatral, nominalizările pe care le cred dânșii valori.

         La următoarea sa premieră, regizorul Andrei Șerban propune cum ne-a obișnuit, repetiții deschise cu publicul. Acum, pentru prima oară, Andrei Șerban pune în scenă la Teatrul Odeon, “Soldatul de ciocolată” sau “Armele și omul” – “comedie plăcută” de George Bernard Shaw în traducerea Danielei Dima. În zilele de 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 iulie, publicul are prilejul de a asista la repetițiile deschise ale acestui spectacol ce se anunță la toamnă a fi un nou eveniment.

---

EVENIMENTE ÎN CAPITALĂ LA SFÂRȘIT DE STAGIUNE

June 26, 2016, 7:02 am

≫ Next: “CONCERT ALEX ȘTEFĂNESCU” – UNTEATRU

≪ Previous: ANDREI ȘERBAN ȘI “CAROUSEL”-ul TEATRULUI ADEVĂRAT

$

0

0

Stagiunea teatrală poate avea două caracteristici: cea care începe toamna și se finalizează la începutul verii și stagiunea anului teatral luată în considerație în special de festivaluri. Stagiune estivală nu funcționează în teatrele instituționalizate de la noi.  Mai sunt câteva zile până când teatrele de stat trag cortina și intră în vacanță. În ciuda caniculei însă, sălile unor teatre au fost arhipline, interesul publicului fiind provocat de Tim Robbins, Andrei Șerban și … Teatrul Noh.

TIM ROBBINS ȘI “VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ”, FERMECĂTOR

         Cunoscut publicului nostru cinefil, Tim Robbins deținător al unor premii de prim rang cum ar fi Oscar sau Globul de Aur, este nu numai un mare actor american de film, ci și scenarist, producător și … regizor de teatru. În 1981, inițiază în California ca director artistic compania teatrală “The Actors’ Gang” care susține în timp peste 150 de premiere și obține numeroase premii. Acest teatru este un laborator de creație cu o trupă specială alcătuită din actori francezi, turci, iranieni care dezvoltă și numeroase proiecte de implicare în viața socială. Tim Robbins a venit în România cu trupa sa și a prezentat “Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, mai întâi la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și apoi, trei reprezentații la Teatrul de Comedie din Capitală. Lucrează în prezent la un proiect de teatru despre fenomenul migrației.

         Cuceritor, Tim Robbins a susținut la Teatrul de Comedie o altfel de conferință de presă decât cele obișnuite, moderată cu pricepere de Octavian Saiu în care și-a prezentat teoria sa despre “teatrul adevărat” și obligativitatea actorului de a fi sincer în rostirea replicii. Teoria sa a fost exemplificată încântător în spectacolul “Visul unei nopți de vară”. Tim Robbins nu a conceput un spectacol “după” Shakespeare pe care îl consideră contemporanul nostru ce nu are nevoie de adaptări exagerate.

 A urmărit în “Visul unei nopți de vară” să sublinieze complexitatea sentimentului de iubire și cât de întortocheat poate fi firul său între parteneri. Regizorul Tim Robbins a creat cum și mărturisea, “o lume fantastică, populată de zâne, de vrăji, incantații, cu îndrăgostiți fermecați și descântați, o lume în care până și Crăiasa Zânelor se îndrăgostește de un măgar – o dezordine universală ce este repusă pe făgaș de zburdălniciile unei nopți când vara ajunge la solstițiu”. A creat original teatral imaginea “dezordinii” îndrăgostiților cu o admirabilă trupă de actori care desenează un decor “viu” din trupurile lor. Limbajul trupurilor mobile ale interpreților – Pierre Adeli, Adam Ferguson, Ali Grusell, Lee Hanson, Adam J. Jefferis, Will Thomas McFadden, Mary Eileen O’Donnell, Molly Mignon O’Neill, Monica Quinn, Pedro Shanahan, Bob Turton, Sabra Williams, Jillian F.Yim – vizualiza fermecător pădurea zânelor lui Oberon și Titaniei, locul central al acțiunii, ajutat de costume și simple elemente de recuzită precum flori sau crengi. Senzaționali erau acești actori când la vedere, se transformau din personaje centrale ale conflictelor în personaje din lumea fantasticului. “Magia spectacolului meu se naște din text și din limbajul actorilor”, mai declara regizorul. În reprezentație rostirea replicii lui Shakespeare era ireproșabilă, susținută fiind de expresia corporală, mișcarea alertă, pantomimă ori dans. Compoziția muzicală inspirată datorată lui Dave Robbins colora atmosfera conflictelor, completa replica prin interpretarea live a compozitorului și partenerului violoncelist Mikala Schmitz.

         Spectacolul respecta esența intențiilor lui Shakespeare și pleda emoționant pentru spiritul dragostei. Puțini sunt actorii capabili să înfăptuiască captivant atmosfera unei piese de Shakespeare fără să aibă sprijin spectaculos în scenografie și efecte regizorale, doar prin rostirea replicii cu gând interior și maleabilitatea expresiei corporale, iar cei de la “The Actors’ Gang” dețineau acest har.

         Tim Robbins a mai mărturisit că pasiunea sa pentru teatru a pornit atunci când în 1977 a văzut la New York, spectacolul “Agamemnon” în regia lui Andrei Șerban, de la care a înțeles ce înseamnă “miracolul” artei teatrale. În scurta sa vizită de două zile în Capitală, cu bcurie și-a făcut timp să se întâlnească cu Andrei Șerban care repetă la Teatrul Odeon ”Soldatul de ciocolată”.

“CONCERT ALEX ȘTEFĂNESCU” – UNTEATRU

August 5, 2016, 5:34 am

≫ Next: “LILIOM” – UNTEATRU

≪ Previous: EVENIMENTE ÎN CAPITALĂ LA SFÂRȘIT DE STAGIUNE

$

0

0

CÂNTĂREȚ, TEXTIER ȘI ACTOR, DEMN DE APLAUZE

 

          Din programul concertelor nu am putut urmări decât recitalul tânărului actor Alex Ștefănescu. Acest tânăr are o serie de apariții apreciabile pe scenă, în diverse spectacole și a fost remarcat la Gala “Hop”, ediția din 2014.

         Cu o chitară bine stăpânită, Alex Ștefănescu a realizat un recital admirabil, în care cu mult haz și discretă ironie, relatează  impresiile unui observator al realității zilelor noastre. Cântecele sale inspirate sunt completate cu povestiri despre noi cei de astăzi, cu farmec rostite. Cu spontaneitate, mereu stabilește  o relație cu publicul din originalul bar pe care îl are UNTEATRU în imediata apropiere a sălii de spectacol. Textele sale inspirat scrise transmit bună dispoziție și stârnesc mereu aplauze meritate.

         Acest recital special susținut de Alez Ștefănescu demonstra că publicul are în față nu numai un “folkist” demn de urmărit, dar și un actor cu har comic care așteaptă partituri pe măsura capacităților sale multiple.

“LILIOM” – UNTEATRU

August 5, 2016, 5:49 am

≫ Next: “ARE NEVOIE DE MULTĂ ATENȚIE” – UNTEATRU

≪ Previous: “CONCERT ALEX ȘTEFĂNESCU” – UNTEATRU

$

0

0

O LECTURĂ SCENICĂ MODESTĂ

         Cu toate că distribuția cuprinde tineri actori apreciați în alte proiecte, în “Liliom” parcă citeau la prima repetiție piesa lui Molnar Ferenc. Povestea tragică de iubire dintre Liliom și Iulia marginalizați de o societate în care banul dictează este tratată scenic ca într-o telenovelă minoră. Piesa scrisă în 1909 a provocat numeroase montări și ecranizări prin tematica sa majoră de a sublinia că eșecurile în viață ale unor oameni, au de multe ori drept cauză societatea. Tânăra regizoare Kovacs Zsuzsanna s-a axat superficial doar pe dragostea Iuliei, o servitoare pentru Liliom, “vedeta” caruselului unui bâlci de mahala și uită de evoluția relației dintre cei doi, de semnificația celorlalte personaje, uită și de sensurile finalului început pe cealaltă lume după moartea lui Liliom.

         Cum acțiunea cuprinde multiple planuri de joc, decorul lui Cristian Stănoiu încearcă stabilirea lor prin patru panouri și două practicabile, ușor manipulabile. Viu colorate, marcate trei dintre ele de siluetele unui cuplu – mire și mireasă, plus un alt profil neutru, cu un spațiu în care actorii își pot introduce chipul, panourile ar vrea să indice lumea unui bâlci, cu kitsch-ul de rigoare. Costumele încearcă să sugereze epoca, dar nu servesc tipologiei personajelor. Dezavantajează în special interpreții, costumele și machiajul strident aplicate lui Liliom, patroanei caruselului și fotografei. Panourile și practicabilele sunt manevrate mereu, obositor de actori pentru a stabili căznit locurile acțiunii. Ideea în sine a decorului putea fi interesantă pentru a ilustra bâlciul lumii lui Liliom, dar scenograful nu a găsit o soluție de funcționalitate pentru decorul său și nici regia nu îi folosește desenul siluetelor din panouri în jocul actorilor. Viziunea regizorală este încărcată însă, de o serie de efecte teatrale fără motivare pentru situații și replică. Amintim de pildă, momentul jafului planificat de prietenul lui Liliom, cu rostirea exagerată a replicii “Cât e ceasul domnule?”. Regia plasează și multe momente de tăcere ce nu transmit nimic privitorului, dar îngreunează ritmul și așa dezlânat al reprezentației. Fără rost sunt și intervențiile muzicale scurte, cu actori folosind fie o chitară, fie o muzicuță pentru câteva acorduri muzicale inutile pentru a creea atmosferă reprezentației sau a puncta situațiile. Conceptul regizoral este confuz construit și afectează interpretarea actorilor care nu reușesc decât desene stângace ale personajelor.

         Se remarcă înr-o scenă din debutul acțiunii Sabrina Iaschevici și Corina Moise în dialogul Iuliei cu prietena sa; sunt excelente actrițele prin prezentarea profilului celor două fete sărace, visătoare la dragoste. Pe parcursul acțiunii și construcției conflictului, actrițele nu beneficiază de îndrumare regizorală fermă, și personajele nu prind însă, consistență. Sabrina Iaschevici nu reușește să dezvolte stările prin care trece Iulia, iar Corina Moise să atenționeze asupra parvenirii fetișcanei de la început. Strident machiat, cu unghiile vopsite, într-un costum în carouri, Liliom e lipsit de farmecul cuceritor despre care se tot vorbește, iar Ionuț Vișan nu reușește să impună stările bărbatului care de fapt, o iubește pe Iulia, se bucură că va avea un copil, dar și-a pierdut slujba și are nevoie de bani. Regia nu folosește calitățile acestui tânăr actor, dovedite pe deplin în alte spectacole. Îndrăgostită de Liliom este și patroana caruselului , dar înfățișarea și îndrumarea regizorală fac din ea o caricatură, o Cruella în detrimentul apreciatei actrițe Florina Gleznea. Fără sens, în final, Florina Gleznea va fi distribuită în Iulia la maturitate care serbează ziua fetiței ei interpretată de Sabrina Iaschevici. Aceste actrițe de valoare nu reușesc însă, o credibilă interpretare a momentului respectiv din final. Ca la estradă, Liviu Pintileasa va fi în travesti fotografa, pe lângă alte roluri scurte, iar actorul execută forțat intențiile regiei. Silviu Debu și Andrei Seușan  trec și ei prin personaje-argument al conflictului, cu timiditate, exteriori situațiilor. Păcat că toți actorii puteau defini esența personajelor și să susțină relațiile dintre ele, dar nu au avut sprijin în regie.

         “Liliom” rămâne doat o lectură scenică modestă lipsită de consistență și emoție.

“ARE NEVOIE DE MULTĂ ATENȚIE” – UNTEATRU

August 5, 2016, 6:11 am

≫ Next: “HAMLET” – UNTEATRU

≪ Previous: “LILIOM” – UNTEATRU

$

0

0

AVERTISMENT REUȘIT CONCEPUT 

       

  Are nevoie de multă atenție … copilul din partea familiei, statului și comunității, este avertismentul temei piesei lui Martin Crimp, dramaturg britanic contemporan, personalitate cunoscută pe alte meridiane, mai puțin însă, la noi. Tema este foarte actuală, iar tânăra regizoare Sânziana Stoica a optat pentru această piesă, a tradus-o și propune un spectacol original ce dovedește descifrarea textului în profunzime pentru a evidenția intențiile acestei comedii tragice. Minuțios este concepută vizual fiecare scenă și surprinde prin sugerarea ireproșabilă a conflictului.

         Piesa ca stil este apropiată teatrului epic prin prezentarea mai mult în monologuri a unei comunități în care vecinii comentează viața celor din preajmă, cuplul tânăr Carol și Nick; în acest cuplu există fetița lui Carol dintr-o relație anterioară, Sharon, care nu apare, dar domină conflictul. Regizoarea Sânziana Stoica inventiv ilustrează teatral această lume urmărind evidențierea temei centralre, modul în care este privită Sharon de familie și cei din jur. Un sprijin al viziunii regizorale oferă scenografia lui Valentin Vârlan. Centrul spațiului de joc este dominat de sufrageria cuplului, oameni modești; fiecare obiect din această sufragerie are însă, un sens pentru radiografia vieții locatarilor - televizorul, frigiderul, pantofiorii micuței, ușa spre camera micuței, becul din acea cameră, etc. Acest decor desenat realist se completează cu zidul din fundal al locuințelor celor doi vecini. Prin decor, costume și machiaj, Valentin Vârlan surprinde ca un fotograf priceput imaginea curentă a unui segment social.

         Pentru stabilirea convenției, spectacolul începe cu un moment special în care cele cinci personaje vin în fața publicului, bătând strident pasul pe loc, cum fac de fapt și în viața particulară, în fața lor fiind niște plăcuțe. Vor pleca purtând fiecare plăcuța ce le indică rolul prin specificarea – "Familia", "Copilul", "Comunitatea"și "Statul". Plăcuța “Copilul” va marca apoi ușa din sufrageria cuplului, cea cu “Statul” va fi purtată de reprezentanta asociației pentru protecția copilului, etc. Jocul acestor plăcuțe poate să pară ostentativ, dar este bine manevrat de regie, cu sens major. O dată stabilită ferm convenția în sprijinul mesajului reprezentației, Sânziana Stoica admirabil va conduce evoluția actorilor printr-un montaj aproape filmic al scenelor în diverse spații de joc, în care fiecare personaj își va construi caracterul. Urmărește descrierea credibilă a unor secvențe de viață cu accente satirice, cu nuanțe ironice, nu lipsite și de substratul dramatic ce va domina spre final. Cu riguare în analiza psihologiei personajelor și a relațiilor dintre ele, regizoarea conduce actorii, mișcarea scenică și plasarea accentelor muzicale. Sânziana Stoica se dovedește un regizor care are capacitatea de a își exprima viziunea asupra unei piese în principal prin actorii cărora le oferă soluții teatrale inspirate.

         Toți cei din distribuție interpretează admirabil personajele, roluri dificile pentru fiecare. Cuplul în jurul căruia se derulează acțiunea revine tinerilor Mădălina Anea (Carol) și Silviu Debu (Nick). Din motive neprecizate, Carol s-a despărțit de tatăl lui Sharon și trăiește o relație de dragoste activă cu Nick care acceptă fetița, chiar o iubește, dar nu știe cum să se comporte în această relație specială de familie. Fermecătoare ca apariție este Mădălina Anea în Carol și dovedește capacități actoricești deosebite în definirea acelei femei atrăgătoare, dar cu un interior marcat de griji, de sensibilitate. Momentele de tăcere ale lui Carol, actrița le trăiește intens și chipul ei spune mai mult decât replicile. Mădălina Anea construiește în amănunt un personaj specific tinerei generații, o femeie care descoperă inocent greutățile vieții și ce presupune o familie și un copil. Nick este bărbatul îndrăgostit pentru care însă, și televizorul rămâne un partener de viață, un om simplu lipsit de cunoașterea relațiilor de comunicare într-o familie, personaj comun în viața curentă în care Silviu Debu se transpune reușind să îi arate toate fațetele interioare. Actorul subtil propune să privim mai atent astfel de oameni care nu reușesc să comunice sentimente, să consolideze relații dorite interior. Replicilor aparent banale, actorul le acordă substrat în caracterizarea personajului. O compoziție surpriză oferă Sabrina Iaschevici în vecina vârstnică mereu preocupată de viața vecinilor, comentatoare cu pretenții de înțelepciune a tot ce se petrece în jur. Sabrina Iaschevici este perfectă în acest rol aparent comic, întâlnit mereu în viața curentă, din care nu face o caricatură banală. Vecina poartă măști de înfrumusețare, bigudiuri, e activ ridicolă, dar actrița sugerează și nefericirea ei din viața particulară. Și lui Ionuț Vișan îi revine de fapt o compoziție, cea a vecinului alcoolic, interpretat ireproșabil. Actorul cu măsură dă expresie efectelor beției personajului, dar și tristeții celui singur care a eșuat în viață. Cei doi vecini reprezintă “comunitatea” în care trăiește cuplul tânăr, un segment ușor de întâlnit în realitate. “Comunității” se alătură “Statul” prin funcționara de la autoritatea pentru protecția copilului, excelent interpretată de Cristina Casian. Funcționara sa învață mecanic paragrafe de lege despre protecția copilului și ca un robot își execută slujba. Cristina Casian în amănunt expresiv prezintă un astfel de personaj specific realității. Actrița sugerează însă, și fărâma de undă umană a funcționarei nedumerite în final, de starea fetiței. Cei cinci actori colaborează strălucit cu intențiile regiei și dovedesc din nou, că sunt talente de marcă ale tinerei generații.

         “Are nevoie de multă atenție” este un spectacol impresionant prin tematică și modul original al tratării scenice, chiar dacă textul în prima parte, insistă prea mult pe latura narativă.

“HAMLET” – UNTEATRU

August 5, 2016, 6:19 am

≫ Next: “VANDALUL” – UNTEATRU

≪ Previous: “ARE NEVOIE DE MULTĂ ATENȚIE” – UNTEATRU

$

0

0

UN STUDIU EXPRESIV DESPRE PERSONAJE

         Trei actori – Alina Berzunteanu, Richard Bovnoczki și Peter Kerek prezintă în 55 de minute “Hamlet” după Shakespeare, un studiu asupra personajelor din această capodoperă a dramaturgiei universale. Spectacolul nu are regie, fiind numai un prilej pentru interpreți de a descifra esența unor personaje precum Hamlet, Fantoma, Claudius, Polonius, Gertrude și Ofelia, dar și menirea trupei de actori chemată la curtea regelui, și a exploata profunzimea replicilor prin care se construiesc conflictele cu substratul lor tematic amplu. Îmbrăcați în negru, în ținuta zilelor noastre, Richard Bovnoczki și Peter Kerek trec și schimbă fiecare personajele masculine, rostind, gândind atent sensul cu substrat pentru conflict al cuvintelor. Efecte moderne de mișcare completează expresiv rostirea replicii, precizează zbaterile fiecărui personaj.

Fiecare interpret punctează prin mișcare sensurile relațiilor dintre personaje, în doar câteva secunde.  Interpretarea acestui studiu de analiză a personajelor este impecabilă. Surprinzător că Peter Kerek un regizor apreciat pentru realizarea unor spectacole, se implică în acest studiu ca actor și interpretarea sa îi arată o altă calitate. Richard Bovnoczki aplică știința de a rosti inteligent replica și a o sprijini prin expresia chipului și gest.

         Alina Berzunteanu se integrează acestui experiment de studiu, îmbrăcată în alb și negru, în ținută contemporană, sugerează credibil sensibilitatea și dorințele Ofeliei, dar și profilul aprig și pofta erotică a reginei Gertrude.

                  Acest studiu reușit asupra lui “Hamlet” după Shakespeare mulțumește în special publicul cunoscător al operei marelui Will. Fără decor, doar pe un podium rotund, lipsit de falsele efecte teatrale obișnuite, cei trei interpreți dintre care unul este regizor ca bază profesională, demonstrează capacitățile multiple ce le dețin și posibilitățile de a juca oricând într-o piesă de Shakespeare. Spectacolul poate fi considerat un examen de actorie reușit dedicat lui Shakespeare contemporanul nostru.