DE-A BABA OARBA PRIN ... ISTORIE
Foița “program de sală” anunță că spectacolul aparține Teatrului “Luceafărul” Iași și se omite precizarea că acest teatru este ... “pentru copii și tineret”, deci are un profil special. “Echipa de proiect” - Oltița Cîntec (director artistic al teatrului și critic teatral) și actorii Diana Roman, George Cocoș, Alex Iurașcu, timp de o oră, încearcă, să le spunem “evocări istorice” cu ambiția de “teatru document”.
Publicul e primit de cei trei actori care ... “joacă” o serie de jocuri ale copiilor de grădiniță de pe timpuri - “ala bala portocala”, etc. Hodoronc-tronc ei amintesc și de vremea când se stătea la cozi pentru cumpărături în anii 1989 și 1990! Se trece apoi, brusc la “evocări” referitoare la ... apariția telefonului mobil, apoi la amintiri ale bunicilor, părinților, referitoare la ... cel de al doilea Război Mondial. “Evocarea” războiului e ilustrată teatral de un actor care se joacă ... amuzat cu soldăței de plumb. Se încearcă pe la jumătatea reprezentației și o așa zisă relaționare cu spectatorii cărora li se adresează întrebarea - “Ce vroiați să deveniți când erați mici?” Firește, răspunsul e dictat de acest “scenariu” haotic și cineva din sală, răspunde “Prințesă”! Proiecții amărâte vor “ilustrarea” răspunsului cu imaginii ale unui “prinț” cu ... mușchii de halterofil, erou din filmele de duzină actuale și se ajunge la un ... interviu filmat cu urmașul familiei princiare Ghyka pentru a arăta ... cât de importanți au fost prinții pentru istoria noastră. Această încropeală de scenariu cu “evocări” ansamblate aiurea, e ... un joc penibil “de-a baba oarba” prin istorie.
Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția a 29-a; la final “echipa de proiect” a invitat la un dialog explicativ, spectatorii rămași să se dumirească de intențiile “realizatorilor”, fiind o parte din cei prezenți la reprezentație, în sala ce avea multe locuri goale. S-a precizat că pentru “scenariu” a fost “întreprinsă o amplă documentare”, cu chestionare pe internet pentru a arăta cum e privită individual istoria astăzi! A fost dorința de “teatru document”, preciza Oltița Cîntec! Ce valoare poate avea un astfel de spectacol lipsit de o elementară logică pe tema evocării istoriei, ca să fie considerat un “document”?! Ce valoare educativă poate avea mai ales pentru tinerii spectatori care învață istoria pe cărți mediocre în conținut?!
“Istorie la persoana 1” este un spectacol colectiv, de fapt o improvizație teatrală total nereușită, pe o temă importantă cea a cunoașterii în special de către generația tânără, a faptelor istorice, influența lor socială, dramatică. Această “improvizație” jalnică, dar cu mari pretanții de “teatru document” și intenții de inovație teatrală, culmea, s-a realizat la “un teatru pentru copii și tineret”! “Echipa de proiect” a mătrășit tema istoriei în dorința de a fi ... “un pedagog de școală nouă”!
P.S. Amintim că menirea teatrului pornită de la conceptul anticului Aristotel, a trecut de-a lungul timpului, până astăzi prin mână unor Mari Creatori, dar toți au respectat și prin inovații teatrale aceleași principii – teatrul trebuie să fie un act cultural creator de emoție și provocare a publicului la rolul de judecător privind oferta unui spectacol. Cu “proiectul” - “Istorie la persoana 1” Teatrul pentru copii și tineret ”Luceafărul” a uitat de scopul cultural educativ, atât de necesar generației tinere, afectate de o școlarizare cu multe hibe și prin manuale, cum sunt cele de istorie superficial concepute.