ÎNCERCARE DE VIZUALIZARE FORȚATĂ
Teatrul German de Stat din Timișoara înscrie în repertoriu o “poveste” încântătoare pentru cei mici, dar și pentru cei mari – “Micul prinț” de Antoine de Saint Exupery. În prezent mai mulți regizori au fost atrași de celebra poveste cu tâlc în care un mic “prinț” venit din altă lume pune întrebări aparent simple în urma întâlnirii cu o serie de personaje malefice; mai multe teatre pentru copii și chiar pentru adulți, înscriu în repertoriu acest text, adaptat sau nu.
Regizorul Peter Kerek investea sensibilitate și accente poetice în mișcarea continuă a numerosului ansamblu de interpreți. Actori excelenți ai teatrului, remarcați în roluri importante în alte spectacole, dansau, creionau momente de pantomimă. În lipsa replicilor nu puteau însă, să definească și personaje. Spectacolul se dorea o metaforă cu imagini frumoase, dar fără substanță convingătoare cu sensuri emoționante.
P.S. Ultimele trei zile ale Festivalului au mai propus publicului – “THEBACH FILES”, un spectacol de Alexandru Darie (Teatrul “Bulandra”), “L’Om DadA”, un alt spectacol coregrafic de Gigi Căciuleanu (Teatrul Național “I.L.Caragiale”), “CUTIA PANDOREI”, regia Felix Alexa (ArCuB), “APĂ DE MINĂ”, proiect coordonat de Oana Stoica (Teatrul Act), “SCENE DINTR-O CĂSNICIE”, regia Radu Jude (Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Timișoara), “KAFKA.5 VISE”, regia Dragoș Galgoțiu (Teatrul Odeon), “ANUL DISPĂRUT 1989”, regia Ana Mărgineanu (Teatrul Mic) – spectacole comentate pe acest blog și “Linoleum”, regia Alexandru Dabija (Teatrul Național “Lucian Blaga”, Cluj Napoca), “La Pulce”, regia Horațiu Mălăele (Teatrul de Comedie), “Lungs”, regia Nicolae Constantin Tănase (teatrul independent), “Un dușman al poporului”, regia Claudiu Goga (Teatrul Național “Vasile Alecsandri”, Iași), “La ordin, Furher!”, regia Mihai Măniuțiu (Teatrul “Aureliu Manea”, Turda), “Sfârșit de partidă”, regia Tompa Gabor (Teatrul Național Târgu Mureș, Compania “Tompa Miklos”), “Dansând în noapte”, regia Vlad Massaci (Teatrul “Sică Alexandrescu”, Brașov).
La finalul Festivalului s-au prezentat și două reprezentații cu “LIVADADE VIȘINI”în regia lui Lev Dodin, spectacol de excepție pe care îl vom comenta separat.