UN SPECTACOL DE … CAFENEA
În piesa scrisă în 1978 după care s-a realizat și un film, dramaturgul și muzicianul englez Willy Russell propune un subiect simplu, dar cu multă substanță, despre tânăra generație dintr-un modest oraș. Linda (Reka Szasz) și Dave (Ciprian Nicula) se vor căsători în ziua următoare și firește, vor organiza fiecare cu prietenii, serbarea burlăciei, într-un club. Soarta face să meargă la același club cu toții, fără să știe unii de alții, iar Linda să îl întâlnească pe Peter (Tavi Costin), fostul iubit, ajuns cântăreț la Londra, într-o formație. Conflictul e banal, dar personajele sunt bine construite în intenția de a avertiza că tinerii de astăzi, se confruntă cu imposibilitatea împlinirii aspirațiilor, mai ales când trăiesc într-un mediu provincial. Limbajul tinerilor este adeseori trivial și regia insistă pe specularea sa.
Întreaga acțiune se petrece într-un WC, în cele două compartimente pentru fete și băieți. Andu Dumitrescu propune decorul specific unui WC, departajarea compartimentelor fiind imaginară în scopul de a sublinia că lumea tinerilor este aceiași, indiferent de sex. Costumele scenografului suferă de lipsa accesoriilor aplicate pentru a completa imaginea particulară a fiecărui personaj. Andu Dumitrescu se ocupă și de “sound, light & video”, folosind numeroase proiecții pe un ecran așezat în partea superioară a fundalului scenei, pe lățimea sa. În debutul reprezentației, spectatorul e întâmpinat de un “filmuleț” ce surprinde transportul pe o autostradă ca trimitere poate, la căutărea drumului realizării de către tinerii de la "club"; pe întreg parcursul spectacolului proiecțiile se vor amplifica fără rost însă. Imagini video cu peștișori în mișcare, cu tot felul de desene, nu au coerență pentru a completa substratul acțiunii celor din "club", refugiați din necesități personale, la … WC.
Viziunea regizorului Vlad Massaci asupra intențiilor piesei, ca și colaborarea cu scenograful, se rezumă doar la o “lectură” scenică simplistă, ce nu folosește cu atenție nici actorii, capacitățile pe care le dețin și nu cultivă relațiile dintre personaje, dictate de profilul caracterului fiecăruia. Diversitatea situațiilor este trecută cu vederea de regizor, ce nu intervine pentru a le evidenția și a da ritm spectacolului. “Ritmul” se dă prin rostirea rapidă a replicilor pe care uneori interpreții le suprapun în graba lor și textul nu se mai înțelege de precipitarea vocală. Fușărit este aleasă și ilustrația muzicală ce nu punctează inspirat situațiile.
Tinerii actori încearcă, și uneori reușesc, să transmită esența personajelor, să sugereze și starea lor interioară dictată de situații. Reka Szasz se remarcă prin continuitatea susținerii frământărilor interioare ale Lindei pentru care mariajul nu pare a fi o soluție de viață. Regia încarcă însă, interpretarea actriței prin efecte inutile, cum ar fi și cel în care Linda desenează pe un perete al WC-ului, ceva de neînțeles. În cazul lui Dave, viitorul soț al Lindei, regizorul impune actorului Ciprian Nicula, drept linie importantă pentru interpretare, beția. Din prima scenă până la ultima, Dave este uniform în expresie, beat, dar regia nu indică treptele beției sale și cauzele personale pentru care ajunge în această stare. Chiar dacă nu este îndrumat să construiască nuanțat relația lui Peter cu Linda, tânărul actor Tavi Costin reușește să prezinte credibil îngânfarea celui considerat vedetă de colegii săi. În unele momente se detașează și Mădălina Ciotea în Bernadette, o tânără nevastă guralivă și a tot știutoare, Andrei Cătălin în ochelaristul Billy, Olimpiu Blaj în nervosul sportiv Eddy și lor li se alătură prin expresii variate, bine motivate interior și Ana Șușca în Frances, Iulia Antonie în Maureen, Simona Arsu în Carol, Vlad Bîrzanu în Kav, Andrei Brădean în Robbie. Teatrul “Anton Pann” deține o echipă remarcabilă de tineri, dar acești actori merită mai mult decât un spectacol modest condus regizoral, specific parcă teatrului independent din cafenele, unde se construiește grăbit, în două săptămâni, o reprezentație.